Prima pagină » Știri » Miron Mitrea a cerut să fie eliberat condiționat din penitenciar

Miron Mitrea a cerut să fie eliberat condiționat din penitenciar

Miron Mitrea a cerut să fie eliberat condiționat din penitenciar
Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a depus la Judecătoria Medgidia o solicitare pentru a fi eliberat condiționat din penitenciar, după ce a executat aproximativ un an din cei doi la care a fost condamnat pentru luare de mită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform datelor prezentate pe Portalul Instanțelor de Judecată, dosarul prin care Miron Mitrea a cerut liberarea condiționată a fost depus pe data de 28 ianuarie, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 10 februarie.

Miron Mitrea a fost condamnat, definitiv, în februarie 2015, la doi ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită. El a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă începând cu luna februarie a anului trecut.

Condamnarea definitivă la doi ani de închisoare a lui Miron Mitrea fost decisă după doi ani și trei luni în care dosarul fostului senator s-a aflat pe masa judecătorilor și după ce rechizitoriul procurorilor a trebuit refăcut.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos meteo în România! Grindină, vijelii și ploi torențiale până joi
Digi24
Coreea de Nord și-a modificat Constituția: ce se întâmplă dacă Kim Jong Un e asasinat
Cancan.ro
Săndel Bălan, prima reacție după ce NU a fost invitat la nunta Andreei cu Victor Cornea. De unde a pornit TOT scandalul cu fiica lui, de fapt
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Schimbare istorică la Fed, summit exploziv la Beijing: o săptămână de foc pentru piețe
Click
Așa nu ai mai văzut-o pe Andreea Tonciu! Ținuta purtată în mall a atras privirile celor din jur: „Noua modă pe 2027”
Digi24
„Războiul prosoapelor” Un turist a fost despăgubit cu 1.000 de euro după ce nu a găsit şezlonguri libere pe plaja unui hotel
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Este oficial, avem Programul Rabla și în 2026. Dar numai pentru anumite mașini și doar pentru persoane fizice
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a descoperit o galaxie bizară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
De ce nu am găsit încă extratereștri? Paradoxul care îi pune în dificultate pe cercetători