Prima pagină » Știri » „Misiunea imposibilă” primită de polițiștii din Slatina. Cetățenii sunt revoltați: „În loc să ne păzească copiii la școală…”

„Misiunea imposibilă” primită de polițiștii din Slatina. Cetățenii sunt revoltați: „În loc să ne păzească copiii la școală…”

Polițiștii din Slatina au primit ordinul de a păzi arbuștii și magnoliile din oraș, după ce hoții s-au arătat interesați de decorațiunile verzi. Unii cetățeni sunt însă revoltați și spun că oamenii legii i-au lăsat "de izbeliște", preferând să stea "la firul ierbii".

24 de ore din 24, 18 polițiști locali veghează asupra arbuștilor din cartierul Progresul din Slatina, cel mai căutat loc de hoții de plante. „Pe parcursul a trei-patru zile, în fiecare zi constatam că materialul plantat cu o zi anterioară, acestea au dispărut de pe domeniul public. Oamenii au sustras tot ce au apucat, atât flori cât și arbuști ornamentali”, a declarat Adi Pop, șeful Poliției Locale Slatina, potrivit Digi24.ro.

În doar șase zile, hoții de plante au furat 50 de arbuști. Aceștia au fost plantați din bani europeni, iar acum vor fi înlocuiți de primărie, care a alocat suma de 100.000 de lei în acest sens.

Polițiștii locali care păzesc arbuștii nu primesc spor pentru munca depusă. „În loc să ne păzească copiii la școală… Dar trebuie o metodă ca să fie lumea mai civilizată”, a declarat o localnică indignată.

Din nefericire, până acum, agenții nu au reușit să prindă niciun hoț. Cei vinovați riscă amenzi între 500 și 2.000 lei, dar și dosar penal pentru distrugere.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții