Prima pagină » Știri » Mitrea, retrimis în judecată pentru corupție; primul termen al procesului, în 15 noiembrie

Mitrea, retrimis în judecată pentru corupție; primul termen al procesului, în 15 noiembrie

Catalin Lupasteanu
Mitrea, retrimis în judecată pentru corupție; primul termen al procesului, în 15 noiembrie
Deputatul PSD Miron Mitrea a fost retrimis în judecată de procurorii anticorupție, în legătură cu lucrări în valoare de peste nouă miliarde lei vechi făcute la casa mamei sale, primul termen al procesului care se va judeca la instanța supremă fiind stabilit pentru 15 noiembrie.

Deputatul PSD Miron Mitrea a fost retrimis în judecată de procurorii anticorupție, în legătură cu lucrări în valoare de peste nouă miliarde lei vechi făcute la casa mamei sale, primul termen al procesului care se va judeca la instanța supremă fiind stabilit pentru 15 noiembrie.

Dosarul lui Mitrea a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în 25 octombrie și a primit termen data de 4 martie 2014. Ulterior, la cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), primul termen al procesului a fost devansat pentru 15 noiembrie 2013.

Alături de Miron Mitrea vor fi judecați fostul inspector șef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Irina Paula Jianu, și fostul arhitect șef în cadrul Primăriei Voluntari Nicolae Popescu.

În aceeași cauză, cei trei au mai fost trimiși în judecată o dată, însă instanța a trimis dosarul la DNA, pentru refacerea actului de sesizare.

În 16 octombrie, Miron Mitrea a declarat, la ieșirea de la DNA, că a fost chemat de procurori pentru a semna procesul verbal de luare la cunoștință a probelor din dosarul în care este acuzat de corupție privind lucrări la casa mamei sale.

El a spus că a semnat procesul verbal de luare la cunoștință a actelor de urmărire și a probelor din acest dosar, astfel că urmează să fie trimis în judecată de procurorii anticorupție.

Deputatul a mai spus că dosarul a rămas „exact la fel” ca atunci când a fost restituit de judecătorii instanței supreme procurorilor DNA în vederea refacerii urmăririi penale. El a precizat că, la un moment dat, prejudiciul din acest dosar fusese scăzut de la nouă miliarde de lei vechi la cinci miliarde de lei vechi, dar în prezent a fost urcat din nou la suma inițială.

Miron Mitrea a adăugat, tot atunci, că ancheta în acest caz a fost începută în 2005 și nu este finalizată nici în prezent.

În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunțat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, în dosarul privind fapte de corupție.

În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție decisese restituirea dosarului senatorului PSD Miron Mitrea la Direcția Națională Anticorupție, apreciind că sunt anumite vicii de procedură. Decizia a fost contestată de DNA la completul de cinci judecători al ICCJ, care a stabilit, cu două voturi împotrivă (judecătorii Aida Popa și Ionuț Matei) și trei pentru (judecătorii Mariana Ghena, Georgeta Barbălată și Traian Gherasim), restituirea dosarului la DNA.

Completul de trei judecători stabilise că organele de urmărire penală i-au încălcat senatorului PSD Miron Mitrea dreptul la apărare, astfel că s-a dispus restituirea dosarului acestuia la Direcția Națională Anticorupție, pentru refacerea actului de sesizare a instanței.

Fost ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în perioada 2000-2004, în prezent deputat, Miron Mitrea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în 5 martie 2009, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Alături de Miron Mitrea au mai fost trimiși în judecată, și atunci, Irina Paula Jianu și Nicolae Popescu.

Irina Jianu a fost acuzată de dare de mită, folosirea, cu rea-credință, a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea credință a bunurilor societăților, iar fostul arhitect șef al Primăriei Voluntari, de fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al ISC. Procurorii anticorupție au precizat că această sumă a reprezentat contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate, cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de societățile Conimpuls, Vertcon, Durimpuls și Regal Glass, toate din Bacău, la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi