Prima pagină » Știri » Noi prevederi privind permisele de conducere. Se aplică din 8 octombrie

Noi prevederi privind permisele de conducere. Se aplică din 8 octombrie

Noi prevederi privind permisele de conducere. Se aplică din 8 octombrie
Noi prevederi privind permisele de conducere. Se aplică din 8 octombrie. Detalii pe gândul.info

Conform noilor reglementări, cei care vor să-și schimbe permisul de conducere obținut în alt stat cu unul românesc vor depune de miercuri mai puține documente decât până acum, potrivit Digi24 care citează  avocatnet.ro.

Noile reglementări stabilesc, printre altele, documentele pe care trebuie să le prezinte solicitantul cu ocazia preschimbării permisului de conducere:

  • permisul de conducere național eliberat în statele membre UE a cărui preschimbare se solicită, în original, sau documentul care atestă pierderea, furtul sau lipsa justificată a permisului de conducere.

În situatia permiselor eliberate de statele membre, nu mai este nevoie de traducerea legalizată în limba română a acestora. Traducerea va fi necesară doar în cazul statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere;

  • documentul de identitate, precum și documentele care fac dovada domiciliului sau reședinței în România;
  • cererea solicitantului, completată lizibil, cu majuscule, precum și semnătura;
  • dovada achitării taxelor și tarifelor, prevăzute de lege, aferente preschimbării permisului de conducere.

În prezent, solicitanții depun, în plus, patru documente.

Prin urmare, din 8 octombrie 2014, solicitanții vor depune mai puține documente pentru a intra în posesia unui permis de conducere românesc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
Psihopații nu arată așa cum îți imaginezi! Cum recunoști oamenii periculoși de lângă tine
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Cu ce dotări vine o Dacia Logan cu GPL? Cât costă un exemplar din 2022
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!