Noul Orient Mijlociu. Ce se va întâmpla după încheierea războiului din Iran? 7 puncte de reper care ar putea remodela regiunea

Noul Orient Mijlociu nu este doar o sintagmă lipsită de acoperire.La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, orice război se încheie. Dar lasă urme. Fiecare război major din Orientul Mijlociu a lăsat regiunea alterată permanent, în moduri pe care nimeni nu le-a anticipat, pe deplin, la vremea respectivă. Iar războiul din Iran nu face excepție de la această regulă nescrisă.

• Războiul arabo-israelian din 1948 a creat o criză a refugiaților. Consecințele sunt încă negociate 78 de ani mai târziu.
• Revoluția Islamică din Iran din 1979 a reorganizat întreaga arhitectură regională de securitate.
• Invazia americană a Irakului din 2003 a creat un vid.
• Iranul a umplut acest vid mai rapid și mai eficient decât anticipase oricine de la Washington.

Iranul a remodelat echilibrul de putere în Levant în moduri care au necesitat un deceniu pentru a fi pe deplin înțelese.

„Războiul din Iran, din 2026, face parte din această categorie”, se arată într-o analiză publicată de Modern Diplomacy.

1. Iranul supraviețuiește, dar regulile după care juca au dispărut

Regimul de la Teheran este încă în picioare. Acest lucru contează și merită spus, foarte clar, înainte de orice altceva.

O parte semnificativă a logicii războiului – partea nedeclarată public – a fost speranța că Operațiunea Epic Fury va produce prăbușirea regimului sau cel puțin o schimbare de regim.

• Nu s-a întâmplat asta. Republica Islamică a absorbit cea mai mare campanie militară americano-israeliană din istoria modernă a regiunii.
• Iranul și-a pierdut Liderul Suprem, a văzut instalațiile sale nucleare avariate și armata degradată și încă este acolo.

Un regim slăbit, cu resurse militare epuizate și o populație traumatizată, nu este o combinație stabilă.

Instinctul de supraviețuire va domina orice altceva pe termen scurt, inclusiv orice angajament diplomatic serios. Acesta este unul dintre motivele pentru care negocierile de la Islamabad au eșuat. Orice negocieri viitoare vor porni de la un nivel de încredere și mai scăzut decât cele care au precedat războiul.

2. Regiunea Golfului a fost permanent instabilă

Statele Consiliului de Cooperare al Golfului nu au început acest război. L-au absorbit.

• Bahrainul și-a epuizat 87% din stocurile de interceptoare Patriot.
• Kuweitul și Emiratele Arabe Unite au cheltuit aproximativ 75% din ale lor.
• Conducta critică est-vest a Arabiei Saudite a fost lovită direct.
• Principalul complex de gaze din Abu Dhabi a luat foc.
• Rafinăria de petrol din Fujairah a ars.
• Peste 60 de atacuri combinate cu drone și rachete au lovit Kuweitul și Emiratele Arabe Unite într-o singură zi.

Statele din Golf vor ieși din acest război mai puțin dispuse să-și subordoneze arhitectura de securitate unui singur patron.

Vor fi mai interesate de construirea tipului de capacitate integrată de apărare regională care le-ar oferi opțiuni. Opțiuni pe care Washingtonul nu le poate sau nu le va oferi.

Diferențele dintre cele șase state ale CCG vor face improbabilă realizarea unui tratat de apărare colectivă de tip NATO. Dar o integrare mai strânsă nu mai este o aspirație. Este o necesitate a cărei amânare a fost imposibilă din cauza războiului, se arată în analiza publicată de Modern Diplomacy.

3. Proiectul de normalizare este înghețat

Înainte de 28 februarie, logica Acordurilor Abraham părea să reziste.

Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan și Maroc normalizaseră relațiile cu Israelul. Arabia Saudită era premiul, iar conversațiile despre o potențială normalizare saudit-israeliană – în schimbul unui pact de apărare american și al cooperării nucleare civile – erau cu adevărat avansate.

Războiul din Iran a distrus această premisă în văzul tuturor.

• Opinia publică arabă se opunea 87% normalizării conform Indicelui de Opinie Arabă înainte de război.
• Acum s-a întărit și mai mult după ce a urmărit Israelul desfășurând campanii de bombardament susținute în Liban, Gaza și Iran simultan, timp de peste șaptezeci de zile.
• Orice lider arab care semnează un acord de normalizare cu Israelul în contextul actual se confruntă cu un cost politic intern.
• Nicio garanție de securitate sau niciun pachet economic din partea SUA nu îl poate compensa pe deplin.

Capacitatea Washingtonului de a construi un cadru de securitate SUA-Israel-Golf împotriva Iranului a fost pariul strategic pe care războiul trebuia să-l justifice. Războiul a făcut ca acest cadru să fie mai greu de asamblat, nu mai ușor.

4. Relația dintre SUA și Israel, o nouă fractură

Sprijinul american pentru Israel a fost cea mai durabilă constantă în politica SUA în Orientul Mijlociu, începând cu 1948.

• Peste 60% dintre americani dezaprobă războiul din Iran.
• Ratele de popularitate ale lui Trump au scăzut la minime record.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că alianța se rupe. Dar fundamentul politic intern care a făcut posibil sprijinul necondiționat al SUA pentru Israel, indiferent de ceea ce a făcut Israelul, a dezvoltat o fisură pe care războiul din Iran a lărgit-o.

Factorii de decizie politică israelieni care au operat pe baza presupunerii că sprijinul SUA este garantat structural, indiferent de circumstanțe, vor trebui să actualizeze această presupunere.

5. China a apărut ca „actor” indispensabil

Beijingul nu a tras niciun foc de armă. Nu a cheltuit public capital diplomatic semnificativ. Nu și-a asumat niciun rol formal de mediere. Ceea ce a făcut a fost să se poziționeze, cu răbdare și pricepere considerabile, ca actorul de care atât Washingtonul, cât și Teheranul aveau nevoie mai mult decât voiau amândoi să recunoască.

• China a contribuit la aducerea Iranului la masa negocierilor de la Islamabad, conform propriilor declarații publice ale lui Trump.
• Acordul de normalizare dintre Arabia Saudită și Iran din 2023 a consacrat China ca un actor diplomatic capabil în Orientul Mijlociu.
• Războiul din Iran din 2026 a consacrat China în postura de actor indispensabil.

Capabil înseamnă că poți juca un rol atunci când condițiile sunt favorabile. Indispensabil înseamnă că rezultatul se schimbă dacă nu ești implicat.

Beijingul a depășit acest prag. A făcut-o fără a-și asuma niciun angajament militar. Fără a suporta niciun cost. Fără a absorbi niciunul dintre efectele politice interne pe care le generează în mod obișnuit implicarea Washingtonului în Orientul Mijlociu.

6. Un „domino nuclear”

Eșecul discuțiilor de la Islamabad pe tema nucleară a înlăturat orice așteptare că o soluție curată de neproliferare va fi realizabilă în scurt timp.

• Turcia, Coreea de Sud și Japonia utilizează versiuni ale aceluiași calcul, dar la registre diferite.
• Războiul din Iran le-a oferit noi repere.
• Munițiile americane din Pacific au fost epuizate pentru a alimenta campania din Iran.
• Componentele THAAD au fost retrase din Coreea de Sud.

Aliații SUA din Asia au fost mustrați public pentru că au refuzat să se alăture coaliției.

Concluziile trase cu privire la fiabilitatea garanțiilor de securitate americane vor modela deciziile de politică nucleară care vor avea loc în următorul deceniu.

7. Imaginea de sine a Golfului este distrusă, iar reconstrucția ei va dura o generație

Există o dimensiune a schimbărilor provocate de războiul din Iran care rezistă analizei pur strategice și merită menționată direct.

Statele din Golf și-au petrecut ultimele două decenii construind o narațiune despre ele însele. Sunt moderne, deschise, dinamice din punct de vedere economic, ferite de instabilitatea care caracteriza alte părți ale Orientului Mijlociu.

• Dubai și Abu Dhabi s-au poziționat ca centre globale.
• Riyadh a lansat Vision 2030.
• Doha a găzduit Cupa Mondială.

Regiunea se vindea ca o destinație, nu ca o zonă periculoasă.

Războiul a spulberat această narațiune în moduri care vor dăinui mai mult decât armistițiul. Conflictul a fost descris de un analist ca marcând „sfârșitul narațiunii” conform căreia Golful este o destinație permanent sigură pentru expatriați, imigranți și turiști.

Investițiile străine în imobiliare și infrastructură din Golf au urmărit narațiunea stabilității regiunii timp de ani de zile.

Reconstruirea încrederii

Reconstruirea încrederii care susține aceste investiții nu va necesita doar un armistițiu. Este nevoie de o arhitectură de securitate regională durabilă. Situația actuală nu este nici pe departe capabilă să o producă.

Orientul Mijlociu care va ieși din războiul din Iran din 2026 va fi definit de spațiul dintre ceea ce a fost promis și ceea ce a fost îndeplinit.

• De garanțiile de securitate ale SUA care nu au împiedicat atacul Iranului asupra Golfului.
• De operațiunile militare israeliene ale căror câștiguri strategice rămân neclare.
• De un regim iranian care a supraviețuit atunci când logica operațională sugera că s-ar putea să nu se întâmple asta.
• De un armistițiu care se menține fără a rezolva nimic.

Nu în ultimul rând, de o ordine regională care a fost perturbată suficient de profund încât forma a ceea ce o înlocuiește este cu adevărat necunoscută.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

• Ziua Victoriei și așa-zisa „slăbiciune” a lui Putin. Avertisment Atlantic Council: „Ar fi o prostie să exagerăm vulnerabilitatea omului puternic de la Kremlin” 
• Proiectul „Power of Siberia 2” rămâne blocat. Putin e optimist, gazul din Rusia e mai ieftin, dar China amână aprobarea finală. Ce urmărește Beijingul
• Vremuri grele în Rusia lui Putin? Companiile private plătesc din propriile buzunare apărarea aeriană împotriva dronelor ucrainene. Cum s-a ajuns până aici
• Linia de Apărare Baltică, punct nevralgic în „portofoliul” NATO. Lituania, Letonia și Estonia, prinse între două focuri
• Noua realitate globală. În ce cheie pot fi citite ultimele mutări ale lui Putin, înainte de „partida” dintre Trump și Xi Jinping. „China operează diferit față de Rusia”