Parada de 1 Decembrie. Iohannis și Cioloș, huiduiți de Ziua Națională

Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au fost huiduiți la sosirea la parada de 1 Decembrie, imediat ce au apărut în zona Arcului de Triumf pentru a participa la ceremonia organizată de Ziua Națională.
La sosire, președintele Iohannis a fost salutat de garda de onoare. În momentul în care președintele a coborât din mașină, din public s-au auzit huiduieli.
„Criminalilor! Huo!” i s-a strigat lui Cioloș, când acesta a ajuns la Arcul de Triumf.
Mii de români au participat la parada organizată cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie, printre ei șefi de instituții sau politicieni, fie că au fost sau nu invitați în tribuna oficială.
„E prima dată și mi se pare foarte frumos. Mi-a plăcut toată prezentarea. Am văzut și avioanele, sunt foarte frumoase. Să fim mândri că suntem români”, a declarat o tânără din București prezentă la ceremonia de la Arcul de Triumf.
Și pentru foștii militari manifestațiile au fost unele emoționante, mai ales că parada a venit și cu unele premiere, precum avioanele F16: „Am 76 de ani și am fost militar de carieră la unitatea de aviație. Am zburat până în 1982. Azi a fost frumoasă parada. Am văzut avioanele F16. Tinerii români să fie cinstiți!”, a spus un fost militar.
Peste 3.000 de cadre militare și specialiști din Ministerul Apărării Naționale (MApN), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și SRI au participat la parada militară de 1 decembrie, elementele de noutate din acest an fiind, printre altele, avioanele F-16 Fighting Falcon și Caravana SMURD. La parada de 1 Decembrie au luat parte și militari străini din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Italiană, Republica Federală Germania, Republica Moldova, Republica Polonă, Republica Slovacă, Spania și Statele Unite ale Americii.

Tot în București va avea loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanți ai Armatei României vor participa la pregătirea, organizarea și desfășurarea de parade militare, ceremonii militare și religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, expoziții de tehnică militară de luptă și armament și retrageri cu torțe în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unități și unități militare.

Cu ocazia Zilei Naționale, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale ale Forțelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflați în misiune în teatrele de operații desfășoară ceremonii militare și activități specifice cu ocazia Zilei Naționale.

Trafic restricționat în capitală

În ziua de 1 Decembrie, între orele 04:00 – 16:00, va fi închisă circulația pe axul central pe șoseaua Kiseleff și banda I de circulație, pe tronsonul Piața Presei- Arcul de Triumf și banda I pe șoseaua București-Ploiești, sensul de mers Piața Presei- Fântâna Miorița, dar și banda IV pe București-Ploiești, sensul Fântâna Miorița-Piața Presei Libere.

Tot între orele 04.00-16.00, circulația va fi închisă total pe șoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf și Piața Victoriei, dar și pe străzile adiacente, pe Al. Constantinescu, între bulevardul Mărăști și Arcul de Triumf, bulevardul Mareșal Averescu între bulevardul Mărăști și Arcul de Triumf, bulevardul Constantin Prezan între Piața Arcul de Triumf și Piața Charles de Gaulle și pe strada Ion Mincu între bulevardul Aviatorilor și bulevardul Ion Mihalache.

La fel ca duminică, traficul rutier va fi restricționat temporar și pe Bulevardul Poligrafiei, Bulevardul Mărăști și strada Clucerului, pe durata deplasării tehnicii.

Tot de 1 decembrie va fi restricționată circulația și în pasajul de la Piața Presei Libere, pe sensul către Piața Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care duce în Piața Montreal.

Parade militare spectaculoase vor fi organizate, de Ziua Națională, în majoritatea orașelor din țară, iar autoritățile au pregătit concerte, mese populare cu fasole cu cârnați și focuri de artificii. Cu aceeași ocazie, în mai multe orașe autoritățile vor aprinde iluminatul festiv de sărbători.

Alba Iulia: Show pirotehnic 3D, concerte și masă populară cu trei tone de fasole și cârnați

O paradă spectaculoasă cu circa 800 de militari, transportoare blindate, tunuri, mașini de luptă și autospeciale, va fi organizată de 1 Decembrie la Alba Iulia, localnicii și turiștii având la dispoziție 8.000 de porții de fasole cu cârnați, iar printre manifestări apare și un show pirotehnic 3D.

În orașul în care acum 98 de ani a avut loc Unirea Transilvaniei cu România și formarea României Mari, manifestările prilejuite de Ziua Națională vor începe la ora 9.00 cu ceremonii militare de depunere de coroane și jerbe cu flori, la statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria și Mihai Viteazul. La ora 11.45, în fața Sălii Unirii, clădire în care s-a hotărât și semnat actul de Unire, are loc primirea Soliilor din Cetățile de Scaun, iar cei prezenți vor asculta mesaje emoționante care vor aduce aminte de momentele petrecute la 1918. La ora 12.00 va avea loc un Te Deum la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, iar o oră mai târziu o paradă militară spectaculoasă, în cadrul căreia vor defila circa 800 de militari, transportoare blindate, tunuri, mașini de luptă și autospeciale. Dispozitivul de defilare va fi format din reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Pompierilor, Armatei, Serviciului Român de Informații și Poliției Locale. Totodată, ca în fiecare an, și Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia va participa cu două plutoane. Parada militară va dura circa 60 de minute și se va organiza, la fel ca anii trecuți, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 și împrejurimi.

De la ora 14.00, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina, va avea loc evenimentul denumit „Marea Unire a Bucătarilor”, în cadrul căruia vor fi preparate trei tone de fasole și cârnați.

Autoritățile locale și județene aduc românilor sosiți aici din toate colțurile țării bucate din patrimoniul gastronomic național: 8.000 de porții de fasole cu cârnați, pregătite după o rețetă culeasă din bucătăria veche țărănească.

„Își vor da mână cu mână zeci de bucătari celebri de pe plaiuri mioritice, dar și de pe alte meleaguri, pentru a prepara în aer liber două tone de fasole în cel mai mare ceaun din România din ingrediente 100% autohtone. O tonă de cârnați vor acompania feeria infinită de gusturi, iar vinul alb va umple din belșug paharele”, a arătat Primăria Alba Iulia într-un comunicat de presă.

Pâinea pentru festinul culinar va fi coaptă în șase cuptoare electrice, la fața locului. Mâncarea va fi împărțită gratuit din cinci puncte de distribuție și va fi preparată de mai mulți bucătari cunoscuți din țară.

De la ora 15.00 va începe spectacolul de muzică populară „Cânt și suflet românesc” în cadrul căruia vor concerta interpreți consacrați, între care Veta Biriș, Ionuț Fulea, Nicolae Furdui Iancu sau Leontina Fărcaș.

La ora 17.00, la Universitatea „1 Decembrie 1918”, va avea loc conferința „Repatriot”, iar la ora 20.00, în Piața Cetății din Alba Iulia, va concerta Andra și Zdob și Zdub.

Seara se va încheia cu un spectacol de artificii, denumit „Emotion Romania”, care va începe la ora 22.00. Potrivit firmei care organizează show-ul, acesta va avea un concept unicat. Structurile pirotehnice vor fi folosite în premieră în România, spectacolul va avea viziune 3D, iar pe cer va fi văzută cea mai mare inimă proiectată vreodată în România în cadrul unui astfel de show.

Iași: concert de muzică populară și 5.000 de porții de fasole cu cârnați

Primăria Iași a pregătit, de 1 Decembrie, un concert de muzică populară și 5.000 de porții de fasole cu cârnați, în timp ce la parada organizată cu ocazia Zilei Naționale vor participa cinci sute de miliari ai MAPN și MAI, precum și 50 de vehicule aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne.

„Anul acesta participăm cu efective și tehnică blindată care a fost implicată în teatrele de operații din Afganistan și Irak, de asemenea sunt implicați un număr de militari de la liceul din Câmpulung Moldovenesc care au vrut să fie alături de noi la acest omagiu adus poporului român pentru că, în esență, ceremonialul de pe 1 Decembrie constituie un omagiu pe care noi, miliarii și nu numai, îl aducem poporului român”, a declarat colonel Marius Iacobuț, comandantul Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” Iași.

Evenimentele dedicate Zilei Naționale vor începe la Iași în Piața Unirii la ora 10, cu prima parte a unui concert de muzică populară intitulat „Noi suntem români”. Va urma, începând cu ora 11.00, ceremonia dedicată Zilei Naționale ce va cuprinde slujba religioasă, discursurile oficialităților, depunerea de coroane și parada militară. De la ora 12.00 va avea loc a doua parte a concertului de muzică populară „Noi suntem români” și va fi deschisă și masa tradițională populară, pentru care au fost pregătite 5.000 de porții de fasole.

„La ora 18.00 se vor aprinde iluminatul public pentru sărbătorile de iarnă. De la ora 17.30, la Palatul Culturii din Iași va fi arborat un drapel imens pe Turnul cu Ceas, în prezența fanfarei Garnizoanei Iași și a militarilor Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Iași, Sebastian Buraga.

Timișoara: paradă militară cu peste 300 de soldați, vor survola și trei elicoptere militare

În total, peste 300 de soldați și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Penitenciarul Timișoara și Poliția Locală Timișoara vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.30, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, pe Bulevardul Revoluției.

„În Timișoara, participăm la parada militară cu peste 150 de soldați din Brigada 18 Infanterie Banat. Joi, vor survola și trei elicoptere militare din Giarmata, și vor fi prezentate taburi, piese de artilerie, aruncătoare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Daniel Pîrvu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 18 Infanterie Banat.

Ceremonia se va încheia cu prezentarea onorului de către Brigada 18 Infanterie Banat.

Tot în Timișoara va avea loc joi, începând cu ora 17.00, un spectacol de deschidere a Târgului de Crăciun din Piața Victoriei, iar de la ora 17.30 va fi aprins iluminatul festiv de sărbători. Urmează un spectacol folcloric, concerte susținute de Raluka și Delia, iar de la ora 22.00 tradiționalul foc de artificii.

Cluj: Paradă militară cu 40 de mijloace tehnice și 300 de soldați și specialiști de la MapN, MAI și SRI

Peste 300 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și SRI, cu peste 40 de mijloace tehnice, vor participa joi, la Cluj-Napoca, la o paradă organizată în Piața Avram Iancu cu ocazia Zilei Naționale a României.

Reprezentanții Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au declarat că ceremonia include și o slujbă religioasă și depunerea de coroane de flori la statuia lui Avram Iancu.

„Un detașament de onoare constituit din peste 300 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și SRI, cu peste 40 de mijloace tehnice, va participa, joi, în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca, la ceremonia militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României. Aceasta va include o slujbă religioasă, depunere de coroane de flori la statuia lui Avram Iancu și o paradă militară la care vor lua parte militari aparținând Diviziei 4 Infanterie , Regimentului 50 Rachete Antiaeriene , Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive , Batalionului 55 Comunicații și Informatică , structuri subordonate diviziei”, au spus sursele citate.

Efectivele MAI vor fi compuse din specialiști ai ISU Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj și elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca. De asemenea, vor participa și reprezentanți ai Poliției Locale Cluj-Napoca, dar și un detașament de voluntari din cadrul Crucii Roșii, filiala Cluj.

Totodată, Prefectura Cluj, Consiliul Județean Cluj și ISJ Cluj vor organiza pe scena Teatrului Național Cluj spectacolul „Copiii sărbătoresc Marea Unire”, la care sunt așteptați peste 330 de elevi din mediul rural.

Primăria Cluj-Napoca va deschide, joi, și Târgul de Crăciun din Piața Unirii și va aprinde iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă. Programul mai cuprinde concerte susținute de trupele Holograf și DJ Project și focuri de artificii.

Arad: Ceremonii militare și un concert de muzică populară de șase ore de Ziua Națională

Concertele de Ziua Națională a României țin la Arad două zile, iar pe scena din fața Palatului Adminsitrativ vor urca, printre alții, Smiley, Andra și cunoscuți cântăreți de muzică populară din toate regiunile românești, printre care Ramona Vița sau Sava Negrean Brudașcu. Conform Primăriei Municipiului Arad, miercuri de la ora 19.00 vor cânta Fantazia, The Rechord s, Smiley și Andra. De Ziua Națională, va avea loc un concert de muzică populară care va dura circa șase ore. Cu începere de la ora 17, pe scenă vor urca ansambluri și soliști din județul Arad, printre care Grupul vocal „Sânzâienele” al Școlii Populare de Artă Arad, Orchestra Centrului Municipal de Cultură Arad, Adrian Gancea, Daniela Dudaș, Ansamblul folcloric „Maria Grațiana” din Olari, Liliana Bîtea, Radu Vand, Ansamblul folcloric „Tradiții arădene”, dar și Valentina și Florin Novac, Paula Pașca, Ansamblul folcloric „Zărandul” al Palatului Copiilor Arad și Orchestra „Rapsozii Zarandului”, condusă de către maestrul Petrică Pașca și soliștii Malvina Nagy și Cornelia Căprariu Roman.

Cu începere de la ora 21, au loc recitaluri cu artiști din principalele zone folclorice ale țării: Ramona Vița – Banat, Ionuț Sidău – Maramureș, Sava Negrean Brudașcu – Transilvania, Matilda Pascal Cojocărița – Moldova și Mariana Ionescu Căpitănescu – Oltenia.

Participarea la toate concertele este gratuită.

Tot cu ocazia Zilei Naționale a României, Primăria Arad a organizat mai multe expoziții și comunicări științifice.

Aradul este considerat leagănul Marii Uniri, pentru că aici s-au întocmit documentele și s-au luat deciziile premergătoare evenimentului care și-a pus amprenta asupra istoriei României.

Brașov: Ceremonial militar, expoziție de tehnică, armament și echipamente de alpinism și un spectacol de muzică specifică Țării Bârsei și Ardealului

Militari aparținând Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Brașov vor participa la ceremonialul militar și religios care se va desfășura cu această ocazie de la orele 10.00, în fața Prefecturii Brașov.

De asemenea, în Piața Gării din Predeal, vânătorii de munte predeleni vor prezenta o expoziție de tehnică, armament și echipamente de alpinism între orele 09.00-10.00, iar începând cu ora 10.00 va avea loc o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Piața Gării.

Apoi, de la ora 12.00, în Piața Unirii din Brașov, brașovenii și turiștii sunt invitați la festivitatea dedicată Zilei Naționale a României, organizată de Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, în parteneriat cu Serviciul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brașov. Manifestarea va debuta cu un serviciu religios dedicat memoriei eroilor neamului, Te Deum, oficiat de către un sobor de preoți de la parohia Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului. Între orele 12.30- 13.00 urmează depunerea de coroane la Monumentul Eroului Necunoscut din Piața Unirii. Momentul este cu atât mai important cu cât în acest an s-au implinit 100 de ani de la Bătălia Brașovului și de la prima instaurare a administrației românești în Brașov. Alături de juni, sunt așteptați să depună coroane reprezentanți ai autorităților locale, instituțiilor publice, asociații și ONG-uri.

Apoi, un ansamblu folcloric coordonat de Adrian Vălușescu va oferi publicului un spectacol de muzică specifică Țării Bârsei și Ardealului, programat între orele 13.00- 15.30. Spectacolul folcloric va fi deschis în mod tradițional, prin jucarea vechii hore a junilor.

Sibiu:Ședință solemnă la Consiliul Județean, spectacol folcloric susținut de „Cindrelul Junii Sibiului” și retragere cu torțe

La Sibiu, manifestările de Ziua Națională încep la ora 9, la Consiliul Județean, unde va avea loc o ședință solemnă, în cadrul căreia medicul Coriolan Brad, în vârstă de 92 de ai, ultimul veteran de război din Gura Râului, va primi titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu, acesta fiind deja cetățean de onoare al localității sale. Ședința solemnă va începe cu intonarea imnului național al României de tinerii soliști de muzică populară Ovidiu Homorodean și Cristian Fodor, momentul fiind urmat de slujba Te Deum-ului oficiată de IPS Laurențiu Streza, alături de consilierii județeni care sunt și preoți, Simion Săsăujan și Mihai Sămărghițan.

La ora 10 vor avea loc depuneri de coroane la sediul fostului Consiliul Diligent din Transilvania, iar la ora 12 corul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Garnozoana Sibiu vor interpreta cântece patriotice, la Cercul Militar din Sibiu, unde, de asemenea, va avea loc și o expoziție foto-documentară dedicată zilei de 1 Decembrie și filme documentare referitoare la perioada premergătoare Marii Uniri.

De la ora 15, timp de trei ore, la Sala Polivalentă Transilvania, Ansamblul Profesionist „Cindrelul Junii Sibiului” vor susține un spectacol folcloric dedicat Zilei Naționale.

De la ora 17 până la ora 19 este programată retragerea cu torțe, organizată de structurile Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică din județul Sibiu, pe un traseu care începe din fața Cercului Militar și se termină la Sala Thalia, unde, la ora 19 va începe un concert sifonic special, susținut de orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu și la care și-au anuțat prezența Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, precum și invitații acestora Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, și Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei.

Ploiești: Fasole și cârnați, fără vin fiert, de 1 Decembrie, iar la Sinaia poposește trenul regal

În Ploiești, manifestările organizate cu prilejul zilei de 1 Decembrie vor avea loc în centrul municipiului, în zona statuii Mihai Viteazu. La ora 09.15 se va bloca circulația pe principalul bulevard. Vor fi spectacole artistice, defilări, depuneri de coroane, dar și un survol aerian pregătit de piloții Aeroclubului de la Strejnic. În plus, potrivit Primăriei Ploiești, vor fi pregătite 3000 de porții de fasole cu cârnați.

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, Primăria orașului Sinaia organizează o serie de ceremonii și manifestări culturale pentru a marca Ziua Națională a României.

Potrivit Primăriei Sinaia, debutul manifestărilor se va face pe data de 30 noiembrie, când Trenul Regal al României va ajunge la Sinaia, parcurgând cu aceasta ocazie un traseu simbolic.

„Este pentru a treia oară când, cu ocazia Zilei Naționale a României, acesta sosește la Sinaia, prima oprire întâmplându-se în anul 2013. Trenul va ajunge în Gara Regală la ora 15.47 și va fi întâmpinat conform ceremonialului regal de către reprezentanți ai administrației locale, consilieri locali, elevi ai școlilor din Sinaia, precum și de alți reprezentanți ai comunității sinăiene” se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sinaia. Totodată, ziua de 1 Decembrie va fi marcată printr-o serie de activități care vor cuprinde exerciții tehnico – tactice demonstrative, o paradă militară și depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor.

Constanța:Cea mai amplă ceremonie de pe plan local, concert susținut de Forțele Navale și defilarea Gărzii de Onoare

La Constanța, câteva sute de militari, pompieri și jandarmi vor participa la ceremonia organizată în Piața Ovidiu cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, în programul manifestărilor fiind cuprinse și depuneri de coroane la Cimitirul Militar, Crosul 1 Decembrie și un program artistic, de la ora 12.00.

Ceremonia organizată cu această ocazie va fi cea mai amplă desfășurată pe plan local din ultimii ani. Vor fi implicați peste 300 de militari din Forțele Navale, Terestre și Aeriene, precum și militari din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi și ai ISU Dobrogea.

Activitățile vor începe la ora 11.00 și vor cuprinde, printre altele, un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale și defilarea Gărzii de Onoare.

Totodată, peste 60 de jandarmi constănțeni, în cooperare cu polițiști și pompieri, vor asigura măsurile de ordine publică la festivitățile organizate de Ziua Națională, în scopul desfășurării acestora într-un climat de ordine și siguranță.

De asemenea, ceremonii militare și religioase se desfășoară în toate garnizoanele de marină. Cu acest prilej, vor fi depuse coroane de flori la monumentele Eroilor din Constanța și Mangalia.

Drapelul tricolor va fi arborat în toate unitățile militare de marină, iar la bordul navelor militare maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Craiova: Ceremonial militar-religios și Festivalul Internațional „Adrian Păunescu”

La Craiova, de Ziua Naționala, va avea loc doar un ceremonial militar-religios, iar seara este programată aprinderea iluminatului de sărbători. Tot pe 1 Decembrie începe cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional „Adrian Păunescu”.

Respectând tradiția, organizatorii și partenerii lor aduc la rampă, pentru al patrulea an consecutiv, reprezentanți de seamă ai muzicii, poeziei, vieții culturale și academice din România și de peste hotare. Deschiderea festivalului are loc la ora 14, iar de la ora 18, în Centrul Istoric al Craiovei este programat spectacolul Remember Cenaclul Flacăra.Vor concerta, între alții, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Magda Pușkaș, Emeric Imre, Cristian Buică, Vasile Mardare, Walter Ghicolescu, Generația Folk, Andrei Păunescu și trupa Totuși…

Suceava: Ceremonie, paradă cu tehnică ISU și spectacol al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.

De 1 Decembrie, la Suceava va fi organizată o ceremonie în fața Palatului Administrativ și o paradă cu tehnică ISU și a unor instituții ale MAI. Ulterior, tehnica va fi prezentată în zona centrală a municipiului.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că la parada de 1 Decembrie din acest an nu va fi folosită tehnică a MApN ca urmare a unui ordin al ministrului Apărării.

După-amiaza, pe esplanada din centrul orașului, va fi organizat un spectacol al Ansamblului „Ciprian Porumbescu”.

Bistrița: Ceremonie militară, religioasă, depuneri de coroane de flori și spectacol folcloric

La Bistrița, Ziua Națională a României va fi sărbătorită la primele ore ale diminineții. Ceremonia organizată la nivelul garnizoanei Bistrița debutează la ora 09.00, în centrul orașului, cu o ceremonie militară, religioasă și depunerea unei coroane de flori la monumentul poetului Andrei Mureșanu din Piața Centrală după care va avea loc defilarea personalului și tehnicii din cadrul unităților Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Balan”, Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița – Năsăud, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud, Penitenciarului Bistrița, Direcției Județene de Informații Bistrița – Năsăud, Poliției Locale Bistrița, Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița – Năsăud, Crucii Roșii – filiala Bistrița – Năsăud, Colegiilor Naționale din Bistrița și a Cercetașilor României – filiala Bistrița – Năsăud.

Autoritățile locale au pregătit pentru a marca Ziua de 1 Decembrie, la Palatul Culturii din Bistrița, un spectacol folcloric, începând cu ora 17.00.

Peste 8.400 de polițiști, mobilizați în țară

Peste 8.400 de polițiști vor fi la datorie de 1 decembrie, între care peste 2.200 vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările publice și la ceremoniile pentru depuneri de coroane de flori cu ocazia Zilei Naționale a României.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), cu ocazia evenimentelor desfășurate de Ziua Națională a României, la care se preconizează participarea unui public numeros, la nivelul întregii țări vor acționa 8.486 de polițiști, dintre care 2.248 vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimente. La numărul polițiștilor se adaugă și 3.560 de autospeciale.

Astfel, 3.514 patrule de siguranță publică, dintre care 678 pedestre și 2.836 auto, vor acționa pe 1 decembrie pentru menținerea ordinii și siguranței publice. Din totalul polițiștilor care se vor afla în misiune, 5.204 sunt de ordine publică, 1.411 polițiști rutieri, în timp ce 1.711 fac parte din alte structuri.

„Structurile de poliție transporturi vor asigura patrularea pe 123 trenuri de călători, cu precădere pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările, precum și în 262 de stații și triaje de cale ferată. De asemenea, polițiștii de la transporturi vor patrula în 13 aerogări internaționale și naționale, precum și în 23 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre”, se arată în comunicat.
La manifestările publice organizate de Ziua Națională a României este așteptat un număr mare de participanți în întreaga țară.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
România, lovită de fenomene meteo extreme! Vijeliile care au devastat vestul și centrul Europei urmează...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Halep a aflat acum verdictul REAL. E o diferență de la cer la pământ
Vestea zilei despre Digi/RCS-RDS. Mai multe televiziuni, scoase din Grila de programe
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern