Prima pagină » Știri » Patronul Petrolul Ploiești Nicolae Capră și soția sa, cercetați în dosarul în care e vizată Romprest

Patronul Petrolul Ploiești Nicolae Capră și soția sa, cercetați în dosarul în care e vizată Romprest

Patronul Petrolul Ploiești Nicolae Capră și soția sa, cercetați în dosarul în care e vizată Romprest
Patronul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, și soția acestuia sunt cercetați în dosarul în care procurorii DIICOT fac, miercuri, percheziții la Romprest, controlată de omul de afaceri Florian Walter, anchetatorii punând sub sechestru bunuri de 18 milioane de euro aparținând firmei.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în dosarul în care este vizată firma de salubrizare Romprest, controlată de omul de afaceri Florian Walter, au fost puși sub urmărire penală Nicolae Capră, unul dintre finanțatorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, trimis în judecată de DIICOT într-un alt dosar de evaziune fiscală, și soția acestuia, Cristina Capră, inculpată și ea în acel dosar.

Conform surselor citate, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanț de tranzacții comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forța de muncă folosită în orașele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritățile publice locale.

Potrivit acelorași surse, mare parte dintre angajații firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica și a deduce banii plătiți muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la „un eșalon patru”.

„Eșalonul patru din aceste firme trimitea forță de muncă către Romprest pe hârtie. Odată ce primea factura de intrare, Romprest urma să plătească. Și atunci eșalonul unu, adică Romprest, plătea către eșalonul doi, doi către trei și firmele din eșalonul trei plăteau către eșalonul patru. Și atunci firmele din eșalonul patru scoteau banii la sacoșă, invocând achiziții de fier sau alte tranzacții comerciale și banii se întorceau la negru, cu sacoșa, la eșalonul unu, adică la Romprest. Cam acesta e mecanismul”, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Sursele citate mai spun că în acest lanț comercial fictiv erau folosiți oameni de încredere ai lui Florian Walter, care fie găseau administratori de firme dispuși să intre în acest lanț comercial, fie înființau firme în acest scop pe numele unor persoane dispuse să aibă calitatea de administrator în acte, în realitate firmele fiind controlate de apropiații lui Walter. În acest lanț comercial au fost folosiți administratori de firme cetățeni ungari sau un administrator din Republica Moldova.

Unele dintre firmele implicate în acest lanț comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanțatorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, și de soția acestuia, Cristina Capră.

Conform anchetatorilor, relațiile comerciale dintre firmele lui Capră și cea a lui Walter nu au legătură cu forța de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziționase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soțului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacției ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.

Omul de afaceri Florian Walter va fi dus, miercuri, la audieri la DIICOT. Alături de acesta au fost puse sub urmărire penală alte 22 de persoane pentru evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. Alte peste 25 de persoane vor fi duse la audieri pentru a fi audiate, fără a fi puse însă sub urmărire penală, au mai spus anchetatorii.

Prejudiciul calculat în acest dosar este de 20 de milioane de euro, procurorii punând măsuri asiguratorii de 18 milioane de euro pe bunuri ce aparțin firmei Romprest, conform sursei citate.

Anchetatorii fac percheziții, miercuri dimineață, la mai multe firme, între care societatea de salubrizare Romprest, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ 4,5 milioane de euro, în acest caz fiind vizat și omul de afaceri Walter Florian.

Conform unor surse judiciare, procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Combatere a Crimei Organizate fac 28 de percheziții în județele Prahova, Ilfov, Giurgiu, Cluj, Satu Mare, Brașov și Brăila, precum și în Capitală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raid DIICOT: Percheziții la Oil Terminal și la Vama Constanța, într-un dosar privind motorina
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Pensia încasată de Rică Răducanu la 80 de ani. Ce sumă infimă îi plătește statul român fostului portar de la Rapid?
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Întâlnirea cosmică a lunii noiembrie: cum să vezi apropierea spectaculoasă dintre Jupiter și Marte?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi