Prima pagină » Știri » Pedeapsa primită în Franța de doi romi din România, care și-au trimis copiii la furat la Disneyland

Pedeapsa primită în Franța de doi romi din România, care și-au trimis copiii la furat la Disneyland

Pedeapsa primită în Franța de doi romi din România, care și-au trimis copiii la furat la Disneyland
Doi romi români, care și-au trimis copiii să fure de la turiștii care vizitau parcul de distracții Disneyland Paris, au fost condamnați de o instanță franceză la cinci, respectiv șase ani de închisoare, informează site-ul cotidianului Ouest-France.

Marian Tinca (57 de ani) a primit șase ani de închisoare, iar fosta lui soție, Maria Iamandita (51 de ani), a fost condamnată la cinci ani, se arată într-un comunicat al Tribunalului corecțional din Meaux. Procurorul de caz a cerut opt ani de închisoare pentru cei doi acuzați.

Ceilalți șapte membri ai clanului implicați în această vastă rețea de hoți de buzunare, care opera în zona Disneyland Paris și în mijloacele de transport public din Paris, adică cei patru copii majori ai cuplului și partenerii lor, au primit pedepse de la 2 la 4 ani de închisoare.

O femeie de 38 de ani, care avea legături cu rețeaua, ale cărei fiice făceau parte din gruparea infracțională, a fost condamnată la 4 ani de închisoare.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea proprietăților dobândite în România cu banii furați în Franța.

Rețeaua de hoți de buzunare a fost dezmembrată în luna februarie a anului trecut. Se estimează că prejudiciul cauzat de această grupare infracțională se ridică la cel puțin un milion de euro, în perioada ianuarie 2014-februarie 2016.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Țara în care tocmai a fost inaugurată cea mai frumoasă linie de tramvai din lume
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...