Plenul CSM a avizat proiectul de lege privind eliminarea pensiilor magistraților corupți. Ce spune ministrul Justiției

Plenul CSM a avizat proiectul de lege privind eliminarea pensiilor magistraților corupți. Ce spune ministrul Justiției
Publicat: 20/08/2013, 16:05
Actualizat: 04/09/2019, 23:23

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a precizat, marți, că legea privind eliminarea pensiilor acordate magistraților corupți se va aplica și în cazul condamnați definitiv până la intrarea în vigoare a actului normativ.

„Plenul CSM a avizat favorabil propunerea de eliminare a pensiei special pentru magistrații care au fost condamnați pentru fapte de corupție, pentru fapte în legătură cu serviciul săvârșite cu intenție și pentru orice alte fapte care a duc atingere prestigiului justiției. Nu se pune problema de o modificare a ceea ce am propus noi, pentru că noi am adus pe masa CSM un text, pentru a fi dezbătut. În urma unor dezbateri, au rezultat câteva propuneri tehnice din partea CSM, care vor fi însușite de Ministerul Justiției și am convenit asupra acestor categorii de infracțiuni în domeniul de aplicare al legii”, a spus Cazanciuc, la ieșirea de la ședința Plenului CSM în care a fost avizat proiectul de lege.

Ministrul Justiției a ținut să precizeze că legea se va aplica și magistraților deja condamnați definitiv. „Am stabilit, de asemenea, că această lege, din momentul în care a intrat în vigoare, se va aplica și celor care au fost condamnați până acum pentru fapte de corupție și vor pierde această pensie imediat ce legea va intra în vigoare”, a precizat Cazanciuc.

Robert Cazanciuc a explicat că magistrații care primesc pensia specială în prezent vor beneficia de aceasta până când legea va intra în vigoare. „Nu se pune problema de retroactivitate a legii. Legea poate dispune doar pentru viitor. (…) Deci cei care au această pensie acum, până în momentul în care legea va intra în vigoare vor beneficia de ea, dar din momentul intrării acesteia în vigoare această plată se va sista imediat”, a declarat Ministrul Justiției.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat marți, cu observații, proiectul privind pierderea pensiilor de serviciu ale magistraților condamnați definitiv pentru corupție și excluși din magistratură din acest motiv.

Proiectul a fost avizat în ședința de marți a Plenului CSM, la care au fost aduse câteva propuneri pentru actul normativ.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că, în momentul care va primi efectiv textul de la CSM, vor fi integrate toate observațiile, el sperând ca în câteva zile să fie gata textul concret.

Comisia de specialitate din CSM și-a dat avizul pentru pierderea pensiei de serviciu de magistrații condamnați definitiv pentru corupție, care au fost excluși din magistratură din acest motiv, arătând însă că una dintre prevederile proiectului propus de MJ pune probleme de neconstituționalitate.

Comisia ” Independența și responsabilizarea justiției ” din CSM a apreciat că este necesară o intervenție legislativă cu privire la pierderea pensiei de serviciu de către magistrații condamnați penal, dar a arătat că una dintre prevederile proiectului de lege propus de Ministerul Justiției pune probleme de neconstituționalitate. Potrivit acestei prevederi, pierd pensia de serviciu inclusiv procurorii și judecătorii excluși din magistratură sau condamnați definitiv anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Proiectul de lege pentru completarea Legii 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor cu privire la pensiile de serviciu în cazul condamnărilor penale și a aplicării sancțiunilor disciplinare cu excluderea din magistratură, a fost înaintat CSM de Ministerul Justiției (MJ), în 14 august, în vederea avizării în regim de urgență.

Documentul prevede completarea Legii 303/2004 cu articolul unic 97 indice 1, cu următorul cuprins: „Art. 97 indice 1 – (1) Nu beneficiază de pensie de serviciu și nici de indemnizația prevăzută la art. 81, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și asimilații acestora condamnați definitiv în condițiile art. 65. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și asimilaților acestora sancționați disciplinar cu excluderea din magistratură. (3) În situația în care personalul prevăzut la alin. (1) sau (2) a încasat pensia de serviciu până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau, după caz, a hotărârii prin care s-a dispus sancțiunea excluderii din magistratură, acesta este obligat să restituie diferența dintre pensia de serviciu încasată și pensia din sistemul public de pensii, precum și indemnizația prevăzută de art. 81. (4) Personalul prevăzut la alin. (1) și (2) beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii. (5) Pe durata procedurii disciplinare sau a procesului penal, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a procedurii disciplinare ori, după caz, a procesului penal. (6) Prevederile alin. (1), (2) și (4) se aplică și magistraților excluși din magistratură sau condamnați definitiv anterior intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de momentul pensionării”.

Potrivit articolului 81, „judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii”. Această indemnizație se acordă o singură data în decursul carierei de judecător sau procuror și se înregistrează potrivit legii. Prevederile se aplică și în cazul decesului magistratului aflat în activitate, indemnizația fiind acordată familiei acestuia.

În expunerea de motive a Ministerului Justiției, citată în punctul de vedere al Direcției Legislație, Documentare și Contencios (DLDC), se arată că „orice abatere de la exercitarea cu bună-credință a funcției trebuie sancționată, iar nu recompensată, prin acordarea unui beneficiu cum este pensia de serviciu”.

De asemenea, în documentul citat, se subliniază că acest proiect regmenetează situația magistraților condamnați penal care beneficiază de pensie de serviciu la momentul intrării în vigoare a noilor prevederi și nu are caracter retroactiv.

Proiectul de act normativ a fost analizat de DLDC, care și-a exprimat un punct de vedere, însușit de Comisia numărul 1 – ” Independența și responsabilizarea justiției, eficientizarea activității acesteia și creșterea performanței judiciare, integritatea și transparența sistemului judiciar”. Aceasta a propus avizarea favorabilă a proiectului Ministerului Justiției cu o serie de observații.

„Comisia a apreciat că alineatul 2 al articolului propus ar trebui să se regăsească într-un alt proiect de act normativ, care să coreleze toate textele care vizează răspunderea disciplinară și efectele acesteia. În privința alineatului 6, Comisia, cu majoritate, a apreciat că acesta pune probleme de neconstituționalitate din perspectiva retroactivității legii”, se arată în minuta Comisiei.

Comisia mai apreciază că „este necesară o intervenție legislativă cu privire la pierderea pensiei de serviciu de către magistrații condamnați penal, însă s-a propus ca Ministerul Justiției să promoveze atât propunerile formulate de către Comisia nr. 1 în cadrul dezbaterilor vizând modificarea Legii 303/2004, cu privire la pierderea pensiilor de serviciu, cât și propunerile de modificare a art. 65 din aceeași lege, corelate cu cele la care se referă proiectul de act normativ supus avizării”.

De asemenea, comisia formată din membrii CSM a mai subliniat că este necesar și un nou text referitor la comunicarea hotărârii de condamnare către casele de pensii.

„Propunerea este extrem de largă, fiind vizate toate tipurile de condamnări definitive, inclusiv pentru infracțiuni din culpă. Or, apreciem că se impune restrângerea acestei sfere, prin excluderea infracțiunilor comise din culpă; în caz contrar s-ar ajunge într-o situație inechitabilă pentru magistrat, care, după o carieră de cel puțin 20-25 de ani (minim 20 de ani pentru pensie anticipată, minim 25 de ani pentru pensie de serviciu), nu ar mai beneficia de pensie de serviciu, chiar și în situația, spre exemplu, a unei infracțiuni de vătămare corporală sau ucidere din culpă ca urmare a unui accident de circulație”, se arată în punctul de vedere al DLDC.

În documentul citat se mai arată că proiectul propus de Ministerul Justiției „nu conține nicio dispoziție reparatorie pentru cazul în care procesul penal nu se finalizează cu condamnarea, iar acțiunea disciplinară nu se finalizează cu excluderea din magistratură”.

Procurorul general Tiberiu Nițu a declarat marți, la CSM, că nu este la curent cu un eventual proiect prin care Ministerul Justiției propune anularea pensiei speciale a magistraților condamnați pentru corupție, precizând că, din punct de vedere juridic, nu crede că „anulare” este cuvântul potrivit.

„Nu sunt la curent cu un eventual proiect de lege prin care Ministerul Justiției propune anularea pensiilor celor condamnați. Nu sunt un specialist în dreptul muncii și în drept civil. Eu vorbesc ca jurist, poate ca impact ar fi benefic, dar din punct de vedere juridic, nu știu dacă cuvântul anulare este cel mai potrivit. Cred că se pot face discuții vizavi de o anumită pensie specială și o anumită pensie de asigurări sociale”, a declarat procurorul general al României.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, anunța, pe 14 august, în ședința Guvernului, că proiectul de lege privind anularea pensiei speciale a magistraților condamnați definitiv pentru fapte de corupție va fi discutat în ședința din 20 august a Consiliului Superior al Magistraturii.

Cazanciuc a făcut această precizare după ce premierul i-a solicitat să trimită proiectul de lege la Parlament, până la 1 septembrie.

„Domnu’ ministru, legea cu magistrații care au fost condamnați pentru fapte de serviciu să-și piardă pensia specială, vă rog s-o puneți pe masa Parlamentului la 1 septembrie. O discutați și cu CSM. CSM lucrează, nu?”, i-a spus premierul lui Robert Cazanciuc.

Ministrul Justiției i-a spus lui Ponta că proiectul acestei legi este convenit cu CSM și va fi luat în discuție în ședința Consiliului din 20 august.

Victor Ponta anunța, pe 13 august, în cadrul unui interviu televizat, că Ministerul Justiției are pregătit un proiect de lege prin care se anulează pensiile de serviciu ale magistraților condamnați definitiv pentru fapte de corupție

Premierul declara că 90-95% dintre magistrați sunt corecți, dar nu trebuie să „ne facem că nu știm” că toate contractele de restituiri de propietăți și cele de achiziții publice durează trei ani pentru că sunt hotărâri judecătorești care se bat cap în cap.

„Dacă se face curățenie în magistratură, e în folosul României și al magistraților corecți, care sunt toți tratați la pachet ca fiind judecător sau procuror corupt”, a mai spus atunci Ponta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?