Prima pagină » Știri » Pompierul salvator și în timpul liber: A intervenit imediat, chiar dacă era în concediu – FOTO

Pompierul salvator și în timpul liber: A intervenit imediat, chiar dacă era în concediu – FOTO

Plutonierul major Zbarcea Alexandru, din cadrul Secției de pompieri Târgu Secuiesc, se afla în concendiu când a observat aseară, în jurul orei 21, un incendiu ce se manifesta la acoperișul unei case de locuit, au scris cei de la ISU Covasna pe Facebook.

„Aflat în concediu, pe strada Varga Katalin din municipiul Târgu Secuiesc, colegul nostru a anunțat evenimentul la 112 și a luat legătura cu proprietarul casei, care nu se afla acasă în acel moment.

Intervenția promptă a colegului nostru, împreună cu echipajele de pompieri militari sosite la fața locului, au făcut ca pagubele produse de incendiu să fie minime, flăcările afectând doar aproximativ 13 mp din acoperișul casei.

Totodată, salvatorii au constatat că, cel mai probabil, cauza producerii incendiului o constituie efectul termic al unui burlan de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.

Reamintim cetățenilor că astfel de evenimente se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite sau chiar cu pierderi de vieți omenești. Pentru preîntâmpinarea acestor situații, coșurile de fum trebuie curățate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate de persoane specializate și autorizate. De asemenea, în podurile clădirilor, coșurile se tencuiesc pe interior și pe exterior și se dau cu var, pentru a se putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile.

Totodată, coșurile de fum se vor izola față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 cm, iar în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

În ultimele 24 de ore, echipajele Secției de Pompieri Târgu Secuiesc au mai intervenit la un incendiu produs la o șură în localitatea Sânzieni, unde flăcările au cuprins cca. 5 tone de plante furajere, iar echipajele SMURD Covasna au fost solicitate în 14 cazuri medicale” au scris cei de la ISU Covasna pe Facebook. 

Foto: ISU Covasna / Facebook 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Cât de mic este cel mai mic cod QR din lume?