Prima pagină » Știri » Premierul italian avertizează asupra unui „dezastru democratic”. De ce spune Letta că Europa este „o mamă rea”

Premierul italian avertizează asupra unui „dezastru democratic”. De ce spune Letta că Europa este „o mamă rea”

Premierul italian avertizează asupra unui
Președintele Consiliului italian Enrico Letta a avertizat miercuri la Paris împotriva unui "dezastru democratic" în cazul în care Europa "demoralizează cetățenii" și "este o mamă rea", relatează AFP.

Președintele Consiliului italian Enrico Letta a avertizat miercuri la Paris împotriva unui „dezastru democratic” în cazul în care Europa „demoralizează cetățenii” și „este o mamă rea”, relatează AFP, preluat de Mediafax.

„Trebuie să le arătăm cetățenilor că Europa îi ajută. Dacă, dimpotrivă, Europa demoralizează cetățenii, aceasta ne va duce la un dezastru democratic”, a declarat el în cadrul unei conferințe de presă la Elysée, alături de președintele francez François Hollande.

„Trebuie să acționăm astfel încât să putem coordona politicile europene pentru ocuparea forței de muncă”, a cerut Letta, al cărui răspuns în italiană la o întrebare a presei a fost tradus în direct.

„Dacă nu se constată că Europa înseamnă bunăstare, oportunități, dezvoltare, dacă se consideră că Europa este o mamă rea, aceasta va reprezenta o problemă democratică deoarece cetățenii vor reacționa împotriva acestei mame rele Europa”, a declarat el.

În opinia noului lider al Guvernului italian, „mesajul cel mai important este să putem învăța din experiența italiană: Europa trebuie să ajute persoanele, nu trebuie să frustreze oamenii”.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Adevărul din spatele „Nopţii cuţitelor lungi”, operaţiunea prin care Hilter şi-a eliminat toţi adversarii