Prima pagină » Știri » Prime de Crăciun de 700 de lei pentru minerii de la Husnicioara

Prime de Crăciun de 700 de lei pentru minerii de la Husnicioara

Prime de Crăciun de 700 de lei pentru minerii de la Husnicioara
Cei aproximativ 750 de mineri de la cariera Husnicioara (Mehedinți), parte a Complexului Energetic Oltenia, primesc de Crăciun prime de câte 700 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Minerii de la Hunsnicioara sunt singurii angajați din sistemul energetic din Mehedinți care primesc prime de sărbători, acestea fiind mai mici față de anii trecuți și față de valoarea negociată prin contractul colectiv de muncă, potrivit liderilor de sindicat.

„Efortul financiar a fost destul de mare, au fost mai multe runde de negocieri. Până la urmă am ajuns la o înțelegere. Situația este într-adevăr incertă, o să vedem dacă până la urmă se vor reglementa și vom ajunge la parametrii la care am fost. Față de alte sărbători, primele de anul acesta sunt mai mici, fiindcă noi în contract am avut negociată o valoare de 1.000 de lei”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, liderul filialei Mehedinți a Cartel Alfa, Norocel Ciorăscu.

De Sfîntul Nicolae, angajații care au copii au primit și câte o sută de lei în conturi pentru cadouri.

Mina Husnicioara, unde lucrează aproximativ 750 de persoane, este parte a Complexului Energetic Oltenia, care se confruntă cu o situație financiară dificilă, pe fondul neîncasării la timp a banilor livrați pentru cărbunele livrat termocentralelor și a cererii reduse de energie produse pe bază de lignit.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Viitorul mașinilor chinezești în Europa: UE a luat decizia momentului
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
Mărturiile stupefiante ale lui Mario Iorgulescu despre nunta fiului lui Romică Țociu: M-au întrebat dacă vreau să iau ceva cu ei
Prosport.ro
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
Mediafax
Criză în America! Cât a ajuns să coste o banală pizza cu brânză
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
Reacția Chinei după ce Donald Trump a declarat că SUA vor prelua Groenlanda ca să nu ajungă pe mâinile Beijingului
Cancan.ro
BREAKING! Mario Iorgulescu vrut să se SINUCIDĂ. Mesajul de ADIO lăsat părinților
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Un material controversat a început să fie folosit în chirurgia plastică