Prima pagină » Știri » Procurorii au avut la dosar doar câteva cadre cu interiorul clubului Colectiv, nu din exterior

Procurorii au avut la dosar doar câteva cadre cu interiorul clubului Colectiv, nu din exterior

Procurorii au avut la dosar doar câteva cadre cu interiorul clubului Colectiv, nu din exterior
Procurorii au avut imagini doar cu interiorul clubului Colectiv, după incendiul de acum patru ani, însă la ei nu a ajuns niciun cadru surprins de afară cu primele momente de după tragedie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Surse judiciare au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că la dosarul deschis la Parchetul General, după incendiul de la Clubul Colectiv, nu au ajuns imaginile surprinse în exterior, la câteva momente după tragedie.

La dosar sunt doar câteva cadre cu interiorul clubului și nimic din filmarea care a fost publicată joi.

Procurorii Parchetului General au anunțat, de joi, că nu aveau la dosarul Colectiv filmulețul publicat și nici nu știau de existența înregistrării, drept pentru care a fost solicitată Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru a fi pusă la cauza care vizează modul în care au intervenit autoritățile.

„Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică nu au avut la dosarul cauzei înregistrarea video în cauză și nici nu au avut cunoștință de existența acesteia în cursul derulării anchetei penale, care s-a finalizat prin trimiterea în judecată a unui număr șase persoane fizice și două persoane juridice”, transmite Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Înregistrarea video a fost solicitată, joi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urmând a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, referitoare la incendiul din clubul „Colectiv”.

Procurorii Parchetului General au deschis un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”