Prima pagină » Știri » Procurorul General: Dorința de a pune sub control Justiția e mai puternică decât rațiunea

Procurorul General: Dorința de a pune sub control Justiția e mai puternică decât rațiunea

Procurorul General: Dorința de a pune sub control Justiția e mai puternică decât rațiunea
Detalii pe Gândul.

„Nu aș putea caracteriza activitatea Camerei Deputaților, dar vă pot spune un singur lucru: modificarea legilor Justiției în aceste condiții improprii și fără să avem studii de impact cu referire la rezultatele care s-ar produce va bulversa în mod sigur Justiția română. Acest aspect se vede de către orice persoană de bună credință. Nu trebuie să fii mare jurist pentru a înțelege aceste lucruri. Dar se pare că dorința de a pune sub control Justiția este mai puternică decât rațiunea", a declarat, joi, procurorul general al României, Augustin Lazăr, prezent la ședința de plen a Consiliului Superior al Magistraturii.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe articole proiectul de lege privind Statutul magistraților, la capătul a 11 ore de dezbateri și scandal, urmând ca data votului final asupra proiectului să fie decisă în următoarea ședință a Biroului Permanent.

Deputații majorității parlamentare au respins toate amendamentele opoziției, singurul amendamente admise fiind cele care se referă la răspunderea magistraților în cazul erorilor judiciare.

Textul primului amendament adoptat cu 100 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” și 3 abțineri, este următorul: „După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

Amendamentul adoptat modifică articolul 96, alineatul 7, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care în acest moment are următorul cuprins: „După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

Un alt amendament adoptat prevede că „pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice”.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Gabriel Vlase (PSD), a anunțat că data votului final asupra acestui proiect, precum și a proiectului de modificare a Legii ANI, va fi stabilită în următoarea ședință a Biroului Permanent.

Dezbaterile au avut loc într-o atmosferă tensionată, în care opoziția și-a exprimat protestul față de faptul că nu a putut să-și susțină în plen amendamentele. Deputații USR chiar au ocupat o vreme tribuna Camerei, Stelian Ion folosind o portavoce pentru a prezenta plenului amendamentele USR, iar deputații PNL părăsind sala în semn de protest.

Totodată, a avut loc un schimb de replici între deputatul Cosette Chichirău (USR) și senatorul Șerban Nicolae (PSD), venit la Cameră în calitate de coinițiator al proiectului, Chichirău acuzându-l pe pesedist că fură, iar senatorul catalogând-o ”proastă” și ”asistată social”.

În paralel, câteva sute de persoane s-au adunat la Palatul Parlamentului, la ieșirea dinspre Parcul Izvor pentru a protesta față de noua formă a Statutului magistraților, înregistrându-se și un incident între deputatul Ioan Terea (PSD), care încerca să plece din Parlament, și câțiva protestatari. Primul susține că mașina i-a fost lovită, iar protestatarii că Terea ar fi încercat să forțeze ieșirea din Parlament.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...