Prima pagină » Știri » Protest spontan la CFR. Mersul trenurilor este afectat

Protest spontan la CFR. Mersul trenurilor este afectat

Protest spontan la CFR. Mersul trenurilor este afectat
Peste 100 de trenuri, între care două internaționale spre Budapesta și unul care venea de la Viena, sunt oprite în gări, în urma unui protest spontan al angajaților CFR. Mai multe persoane au cumpărat bilete și așteaptă pe peron, în speranța că greva se va opri și trenurile vor pleca din stații.

Potrivit datelor oficiale, traficul a 114 garnituri este afectat de greva angajațior CFR, dintre acestea, 13 garituri fiind oprite la Gara de Nord, 39 la Brașov, Galați- 38 sau Timișoara-23.

O parte a membrilor Sindicatului Libertatea Căi Ferate Cluj au întrerupt, miercuri, spontan, activitatea, nemulțumiți că nu au primit garanții că salariile lor vor fi majorate, fiind afectate de grevă un număr de 8 trenuri de călători, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul Sindicatului Libertatea Căi Ferate Cluj, Marius Mureșan, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că angajații din căile ferate sunt nemulțumiți și de faptul că nu s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă.

„Este o oprire spontană a activității. Eu am avut discuții miercuri dimineață înainte de ora 7 cu salariații și o parte din sindicat, m-au asigurat, inițial, că nu fac protestul, după care, după ora 7, m-au sunat că totuși intră în această formă de frevă spontană și oresc circulația trenurilor. Motivul este neîncheierea Constractului Colectiv de Muncă și faptul că nu au garanții că vor primi majorarea salarială promisă de conducerea Companiei Naționale CFR. Nu știu câți oameni sunt în grevă nici câte trenuri sunt afectate”, a spus Mureșan.

Potrivit acestuia, sindicaliștii au negociat în ultimele 45 de zile încheierea Contractului Colectiv de Muncă cu administrația, dar negocierea a fost una „surdă”.

„Tensiunea s-a instalat din februarie, au fost diferențe foarte mici de salarii între impiegații de mișcare și acari, un acar având aproape salariul unui impiegat, și vorbim de funcții și responsabilitți total diferite. Noi am cerut o majorare a salariilor cu 25% și aceasta să se diferențieze în funcție de responsabilități și volum de muncă. S-a anunțat o majorare de 22,5% a fondului de salarii, ceea ce este un pas înainte, dar nu s-au primit garanții că această creștere se va regăsi în salariile angajaților”, a mai spus Mureșan.

Sunt afectate de greva spontană 8 trenuri de călători, de diverse tipuri, chiar și internaționale, care leagă Cluj-Napoca de București, Dej, Oradea, Teiuș, Budapesta, iar unele sunt oprite în stații de pe raza județului Cluj.

La Iași protestează aproximativ 50 de angajați CFR. Trenul din Iași spre Galați Nord, programat să plece la ora 7.46 și trenul spre Suceava care avea plearea la ora 7 au rămas în gară.

Mai sunt trenuri care trebuie să plece din Gara iași, la ora 9, sore Dorohoi, Bacău și Hârlău între orele 9 ora 9.30. Sunt circa 30 de perssoane care, la ora transmiterii acestei știri așteaptă să plece pe peron, li s-au eliberat bilete, dar nu știu dacă vor pleca trenurile.

Pe Regionala CFR Timișoara sunt oprite 20 de trenuri, printre care gările Arad, Curtici, Aradul Nou, Deva, Simeria și Simeria Triaj, dar și Petroșani, Sub Cetate, Ilia, Băile Călacea, Vonga, Săvârșin, Orțișoara, gări din județele Arad, Hunedoara și Timiș.

Două trenuri sunt internaționale, unul pe ruta Timișoara- Budapesta, blocat în gara Vinga de la ora 7.55, iar al doilea este Viena – București, blocat la Simeria, de la ora 7.10.

Ioan Alexandru Simu, director CFR Regionala Timișoara a declarat miercuri dimineața că nu știe cât va dura protestul, fiind unul spontan.
„Încercăm să luăm măsuri pentru ca pasagerii să fie cât mai puțin afectați, însă fiind un protest spontan al angajaților nu știm cât va dura”, a declarat Simu corespondentului MEDIAFAX.

Un tren este oprit și la Filiași. Este vorba de trenul care a plecat de la Târgu Jiu și mergea spre Craiova.

Cinci trenuri de călători sunt oprite în Prahova, la ora transmiterii acestei știri, în urma grevei spontane declanșate de angajații CFR miercuri dimineață.

Potrivit reprezentanților Poliției Transporturi Feroviare, două trenuri Interregio si 3 Regio au fost oprite, la ora 8, în gările din Ploiești Sud, Cricov, Inotești și Mizil, pe Valea Prahovei nefiind niciun tren blocat.

Sursa citată a mai precizat că greva este anunțată până la ora 10.00, împiegații și mecanicii fiind cei care sunt nemulțumiți, protestul nefiind organizat de liderii sindicali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Mama lui Vlad Bălțățeanu, AUDIATĂ! Afecțiunea de care suferă femeia a dat peste cap ancheta
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! LOVITURĂ de teatru la audieri 😲
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!