Radu Ion Fotino, condamnat definitiv cea mai mare pedeapsă dispusă până acum într-un dosar DNA

Radu Ion Fotino, condamnat definitiv cea mai mare pedeapsă dispusă până acum într-un dosar DNA
Publicat: 09/05/2013, 15:46
Actualizat: 03/07/2013, 19:50

Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, acuzat de înșelăciune prin afaceri cu terenuri, a fost condamnat definitiv, joi, de instanța supremă la 16 ani de închisoare cu executare, cea mai mare pedeapsă dispusă într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție.

Instanța a respins ca nefondate recursurile declarate de Direcția Națională Anticorupție, Radu Ion Fotino și Andra Luminița Râșnoveanu împotriva deciziei din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București.

Astfel, instanța a menținut condamnările dispuse de Curtea de Apel București în cazul celor doi, Ion Radu Fotino având de executat 16 ani de închisoare, iar Andra Luminița Râșnoveanu rămânând cu pedeapsa de 11 ani de închisoare.

Judecătorii instanței supreme au admis recursul lui Romulus Benone Dragomir și au dispus reducerea pedepsei de la patru ani și șase luni de închisoare la trei ani de închisoare pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de șase ani.

Pedeapsa dispusă în cazul lui Radu Ion Fotino este cea mai mare dispusă de o instanță într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție.

În 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București l-a condamnat la 16 ani de închisoare cu executare pe Radu Ion Fotino, instanța majorând cu un an pedeapsa dispusă în 31 iulie 2009 de Tribunalul București.

Totodată, Curtea de Apel București a majorat cu patru ani pedeapsa dispusă de Tribunal în cazul Luminiței Râșnoveanu, de la șapte la 11 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Tribunalul București a anulat certificatele de moștenitor nelegale întocmite pe numele lui Fotino. Totodată, instanța a dispus ca Fotino, Dragomir și Râșnoveanu să plătească, în solidar, Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) 74.311,66 lei drept despăgubiri materiale și două milioane de lei cu titlu de despăgubiri morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat. Totodată, cei trei trebuie să plătească Agenției Domeniilor Statului suma de 95.383,17 de lei, iar părții civile Asociația Deținătorilor Lot Cartier Henri Coandă – 501.640 de euro (echivalent în lei la cursul oficial al BNR din momentul plății).

Radu Ion Fotino a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în februarie 2007, fiind acuzat că, folosindu-se de certificate fictive de moștenitor, pe care le-a prezentat autorităților locale din județele Călărași, Ilfov și Teleorman, a obținut reconstituirea dreptului de proprietate asupra a peste 200 de hectare de teren.

Anchetatorii au stabilit că Radu Ion Fotino a dobândit în mod fraudulos calitatea de unic moștenitor al familiilor Bildirescu și Lăzărescu prin falsificarea a două certificate de legatar universal (act care atestă calitatea de moștenitor asupra tuturor bunurilor mobile și imobile obținut în baza unui testament) și a unui certificat de moștenitor.

Astfel, folosindu-se de calitatea conferită de aceste certificate fictive, Fotino ar fi indus în eroare autoritățile din județele Ilfov, Călărași și Teleorman, cărora le-a solicitat să i se reconstituie drepturile de proprietate asupra unor bunuri mobile și terenuri agricole situate în orașul Voluntari, precum și în comunele Ulmeni, Salcia și Troianul, potrivit DNA.

În 2003, Comisia Județeană Ilfov de stabilire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor a validat, prin Hotărârea 406, propunerea Comisiei Locale Voluntari privind punerea în posesie a lui Fotino pentru o suprafață de 26,5 hectare de teren intravilan.

În baza acelorași acte notariale false, Radu Fotino a mai solicitat să i se retrocedeze, pe vechiul amplasament, 78 de hectare de teren intravilan care a aparținut altor membri ai familiei Bildirescu, situat în zona Voluntari și în Sectorul 1 din Capitală.

Valoarea comercială de piață a terenurilor revendicate ilegal a fost stabilită la suma de 179.880.000 de euro.

Deși cunoștea vechiul amplasament al terenurilor revendicate ilegal, Fotino a translatat acest amplasament, suprapunându-l peste terenul atribuit în folosință Agenției Naționale pentru Locuințe în vederea construirii cartierului de locuințe „Henri Coandă”. Astfel, conturul terenurilor revendicate se suprapunea până la centimetru peste conturul terenului atribuit în folosință ANL. În acest demers Fotino a fost ajutat de Andra Luminița Râșnoveanu și de Romulus Benone Dragomir, cel din urmă întocmind trei rapoarte de expertiză extrajudiciară false, deși nu avea calitatea de expert tehnic autorizat judiciar.

În plus, prin sentințe judecătorești pronunțate în prima instanță, Fotino a obligat ANL să sisteze lucrările de construcție timp de un an, provocând ANL un prejudiciu în valoare de 14.490.000 euro și Asociației Deținătorilor de Lot Henri Coandă în valoare de două milioane de euro, mai arătau procurorii DNA.

Proiectul „Henri Coandă”, amplu dezbătut în presă încă de la lansare, este amplasat în proporții aproximativ egale pe teritoriul localității Voluntari și în sectorul 1 din București și a fost în întârziere cu peste doi ani față de calendarul stabilit inițial, din cauza situației juridice neclare a terenului.

Folosind aceleași mijloace frauduloase și actele notariale false, Fotino a fost pus în posesie și i s-a eliberat titlul de proprietate pentru 62,5 hectare din comuna Ulmeni, județul Călărași. Pentru terenurile respective a fost stabilită valoarea comercială de 22.125 de euro.

De asemenea, în județul Teleorman lui Fotino i s-a restituit în natură construcția „Preventoriu Băneasa” și trei hectare de teren intravilan aferent construcției, în valoare de 20.045 de euro. Totodată, a fost validată propunerea de a i se reconstitui dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 50 de hectare de teren agricol, cu care urma să fie pus în posesie.

Procurorii au instituit la momentul trimiterii în judecată sechestru asigurator asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea lui Fotino.

Agenția Națională pentru Locuințe, Asociației Deținătorilor de Lot „Henri Coandă” și Agenția Domeniilor Statului s-au constituit părți civile în această cauză.

Într-un alt dosar, Radu Fotino și complicea sa, Luminița Râșnoveanu, au fost achitați în 5 noiembrie 2010 de Tribunalul București.

În rechizitoriul procurorilor anticorupție se arăta că la 13 octombrie 2005, cu ocazia încheierii în formă autentificată a unui antecontract de vânzare-cumpărare, Radu Ion Fotino, în calitate de promitent vânzător, l-a indus în eroare pe promitentul-cumpărător, prin angajamentul de a-i vinde acestuia suprafață de 13,25 ha teren situat din Voluntari, sat Pipera, județul Ilfov.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ce faci dacă ai pus prea mult ulei în motor? Ce probleme apar?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
”Fratele meu s-a stins din viață la 34 de ani, din cauza depresiei” Drama care...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere