Prima pagină » Știri » Radu Mazăre la DNA, în dosarul retrocedărilor ilegale. „Nu am de unde să știu cât costă un metru pătrat de pământ”

Radu Mazăre la DNA, în dosarul retrocedărilor ilegale. „Nu am de unde să știu cât costă un metru pătrat de pământ”

Fostul primar al municipiului Constanța Radu Mazăre este audiat joi la DNA ca martor în dosarul "ANRP 5" vizând retrocedări ilegale.

La intrarea în sediul DNA, Mazăre a declarat că nu știe cât valorează terenul invocat în dosar. „Nu am de unde să știu cât costă un metru pătrat de pământ. Nu aceasta este meseria mea”, a spus fostul primar.

După audieri, Mazăre a declarat că a avut încredere in subalternii săi. „Erau atribuțiile de serviciu ale angajaților mei să cunoască și să verifice legislația în cazul documentelor pe care le aduceau să le semnez”, a spus Mazăre.

În dosarul „ANRP5”, au mai fost puși sub urmărire penală fostul președinte al ANRP Crinuța Dumitrean și omul de afaceri Horia Simu.

Coform DNA, Horia Simu a achiziționat printr-un intermediar în 2009 drepturile litigioase ce priveau un teren din municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro.

„De la acea dată, suspectul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare”, spune DNA.

În 2011, Dumitrean și membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evalauare întocmit de un expert în care valoarea terenului a fost stabilită la „8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei”.

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.875.000 euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către suspectul Simu Horia si alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase”, a considerat DNA. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur