Prima pagină » Știri » RĂSPUNSUL ministrului Învățământului superior la cererea Gândul de PUBLICARE ONLINE a celor 33.000 de TEZE DE DOCTORAT și verificarea lor cu softul ANTI-COPY/PASTE

RĂSPUNSUL ministrului Învățământului superior la cererea Gândul de PUBLICARE ONLINE a celor 33.000 de TEZE DE DOCTORAT și verificarea lor cu softul ANTI-COPY/PASTE

RĂSPUNSUL ministrului Învățământului superior la cererea Gândul de PUBLICARE ONLINE a celor 33.000 de TEZE DE DOCTORAT și verificarea lor cu softul ANTI-COPY/PASTE
Ministrul delegat pentru Învățământ Superior și Cercetare, este de a acord cu solicitarea Gândul de publicarea online, pe site-urile universităților, a tuturor lucrărilor de doctorat, în condițiile în care tot mai multe apar cazuri de plagiat.

Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământ Superior și Cercetare, spune că este de acord cu propunerea gândul ca universitățile să publice pe site-urile proprii toate tezele de doctorat, admițând că accesul la aceste lucrări este îngreunat. Cât privește softul antiplagiat pe care ministerul Educației a dat 3 milioane de Euro, Costoiu spune că încă „lucrăm la proiect”.

„Demersul dumneavoastră este frumos, dar nu este o noutate, noi avem deja un soft prin care vom monitoriza tezele de doctorat. Încă lucrăm la proiect, dar la finalizarea proiectului vom avea toate tezele. Deja marea majoritate a universităților fac analiza lucrărilor”, a declarat  ministrul Mihnea Costoiu.

În opinia ministrului, prin legea educației naționale din 2011 s-a îngreunat accesul public la tezele de doctorat. „Înainte de această lege analiza tezei de doctorat era în catedră, unde 15 persoane câte formează o catedră discutau. Acum catedra nu mai este implicată. Și atunci aveai comisia de 5 specialiști, dar mai aveai și catedra”, a spus Costoiu.

De altfel, în urmă cu trei luni, Mihnea Costoiu, declara într-un interviu acordat pentru Gândul, că un soft antiplagiat va fi funcțional, cel mai probabil, la anul. Într-o primă fază a proiectului implementării softului antiplagiat vor fi verificate „lucrările de abilitare a profesorilor care doresc să fie conducători de doctorat”, iar tezele de doctorat vor fi verificate într-o etapă următoare.

Funeriu: Legea Educației prevede ca toate tezele să fie publice

Pe de altă parte, Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației, spune că de fapt legea educației prevede crearea unei platforme a doctoratelor, platformă care n-a mai fost  de fapt creată. „Noi am făcut un ordin de ministru prin care se crea această platformă a doctoratelor. Dar ministrul Pop nu a mai aprobat acest ordin. Legea spune ca toate tezele să fie publice.  UEFISCU, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Invățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare, a avut un proiect în sensul ăsta”, a spus Daniel Funeriu.

 Ce prevede legea educației

Articolul 168, alineatul 9 din legea educației naționale prevede că teza de doctorat este un document public. „Aceasta se redactează și în format digital. În domeniul artelor, teza de doctorat poate fi însoțită de înregistrarea pe suport digital a creației artistice originale. Teza de doctorat și anexele sale se publică pe un site administrat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu respectarea legislației în vigoare în domeniul drepturilor de autor„, se arată în lege. Aceeași lege arată,  la Articolul 143, că  îndrumătorii lucrărilor de licență, de diplomă, de disertație și de doctorat răspund în solidar cu autorii acestora de asigurarea originalității conținutului acestora.

În cazul în care nu se respectă standardele de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației poate lua măsuri  pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării. Aceste măsuri pot fi, alternativ sau simultan:  retragerea calității de conducător de doctorat; retragerea titlului de doctor; retragerea acreditării școlii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului școlii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi.

Cu toate că numărul românilor care și-au obținut tilul de doctor a crescut foarte mult după Revoluție, nu există încă o bază de date cu lucrările realizate și  nici universitățile nu au un sistem anti-plagiere.

Potrivit datelor obținute de gandul numărul doctorilor din România este de 22 de ori mai mare decât înainte de Revoluție, în prezent aproape 33.000 de români sunt doctori față de circa 1.500 în urmă cu 25 de ani. Creșterea este datorată, în mare parte, schimbărilor de sistem care au dus la creșterea numărului de Universități și, implicit, a numărului de studenți.

Însă, în condițiile în care, școala românească scoate doctori pe bandă rulantă, puține universități au metode prin care pot depista dacă lucrările de doctorat sunt plagiate sau, dimpotrivă.

Gândul solicită publicarea online a tuturor tezelor de doctorat

A obține un titlu academic este la modă printre oamenii politici și funcționarii publici, care în urma obținerii titlului obțin promovări și avantaje materiale. Numai că până acum s-a dovedit că multe dintre titlurile academice au fost obținute fără să fie respecatate rigorile academice. Cel mai sonor caz este al premierului Victor Ponta, care a fost fost dovedit că a plagiat lucrarea sa de doctorat. Un  alt caz de plagiat este cel al lui Ioan Mang, ministru al Educației în guvernul Ponta I, care a demisionat după opt zile de la instalare după ce s-a descoperit că a copiat o lucrare cuvânt cu cuvânt.

Ultima dovadă unui plagiat este al lui Adrian Duicu, baronul de Mehedinți, care a devenit doctor în științe militare. Gândul a demonstrat că în lucrarea acestuia există mari părți plagiate.

Numărul titlurilor acdemice de doctor este de aproape 33.000. Gândul a făcut o estimare folosind datele puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică(INS) și de Ministerul Educației, acesta din urmă având o centralizare doar pentru perioada 2007-2011. Astfel, a rezultat că în România 32.804 de persoane obținuseră, până în 2011, titlul de doctor.

Evoluție anuală titluri de doctorat:

Până în 1990 – 1.429

1991 – 71

1992 – 86

1993 – 125

1994 – 216

1995 – 269

1996 – 389

1997- 575

1998 – 864

1999  – 1.039

2000 – 769.

2001 – 720

2002 – 787

2003 – 960

2004 – 988

2005 – 1.115.

2006 – 1.265

2007 – 3.047

2008 – 3.546

2009 – 4.496

2010 – 4.153

2011 – 5.895

Pentru o mai mare transparență și grad mai ridicat de detectare a fraudei academice, Gândul a solicitat publicarea online, pe site-urile universităților, a tuturor lucrărilor de doctorat. Demersul Gândul nu are în vedere o generalizare, ci o curățare a mediului academic din România, astfel încât asupra celor care au muncit cinstit să nu planeze nicio urmă de îndoială. Alăturați-vă solicitării Gândul pentru a le da înapoi românilor care au muncit cu mintea lor pentru titlurile universitare prezumția de cinste.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...