Prima pagină » Știri » Relu Fenechiu, în continuare în carantină la penitenciarul Iași, fiind considerat o „persoană cu risc de vulnerabilitate”

Relu Fenechiu, în continuare în carantină la penitenciarul Iași, fiind considerat o „persoană cu risc de vulnerabilitate”

Relu Fenechiu, în continuare în carantină la penitenciarul Iași, fiind considerat o
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", beneficiază în continuare de condiții de carantină la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași, fiind considerat o "persoană cu risc de vulnerabilitate".

Conform unei adrese oficiale emise de către Penitenciarul de Maximă Securitate din Iași, conducerea unității de încarcerare a confirmat că Relu Fenechiu încă se află cazat în Secția 9, camera 5, care este destinată condamnaților privați de libertate cu măsuri preventive sau aflate în regim de carantină, clădirea respectivă fiind una construită în 2011, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În 24 februarie, o comisie care s-a instituit la București a stabilit că Fenechiu va avea un regim de detenție închis, moment în care ar fi trebuit să fie mutat într-o zonă a închisorii denumită „blocul vechi”, unde sunt cazate, în fiecare celulă, cîte 25 – 30 de persoane.

Fostul ministru al Transporturilor este însă cazat într-o celulă din blocul de carantinare, cu opt locuri, din care sunt ocupate doar cinci, alături de Relu Fenechiu aflându-se fratele său, Lucian, precum și Bogdan Damian, celălalt condamnat în dosarul Transformatorul, Ion Mărghidan, fost director al Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova și încă un deținut.

„Având în vedere faptul că atât deținutul nominalizat, cât și ceilalți deținuți din camera de deținere unde acesta este custodiat în prezent au solicitat în scris conducerii penitenciarului Iași să li se acorde protecția necesară, în virtutea funcțiilor publice deținute anterior arestării, cererile acestora au fost analizate de către o comisie care a stabilit includerea lor în categoria persoanelor cu risc de vulnerabilitate, potrivit reglementărilor în vigoare. Plecând de la cele prezentate, la repartizarea pe secții și camere de deținere, trebuie să se țină seama și de măsurile de siguranță, de asigurare a ordinii și disciplinei, de asigurarea unei protecții corespunzătoare, sens în care activitățile zilnice, cât și cazarea se realizează separat, cu scopul de a preveni evenimentele negative”, se arată într-o adresă a conducerii penitenciarului, semnată de către Marius Vulpe, directorul unității de detenție, și de comisarul de penitenciare Marian-Pompiliu Dima, director adjunct economic-administrativ.

Făcând parte dintr-o procedură de renovare periodică, celula în care se află cazat, în prezent, Relu Fenechiu a fost renovată complet cu scurt timp înainte ca acesta să fie condamnat.

„Penitenciarul Iași face lucrări de igienizare prin zugrăveli și alte lucrări specifice. Acestea se fac în funcție de gradul de degradare al camerei de deținere, precum și în funcție de posibilitatea de eliberare a acesteia, fapt ce s-a petrecut la mai multe camere de deținere, anterior depunerii în penitenciar a persoanelor menționate”, se precizează în adresă.

Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași susține că nu există posibilități de separare a personelor vulnerabile față de restul deținuților, în cazul celor care sunt condamnați la un regim închis.

Penitenciarul din Iași a avut, conform aceluiași document, și două contracte de prestări servicii de munci necalificate în construcții încheiate cu una dintre firmele lui Relu Fenechiu, Fene Grup, în 2006 și în 2008. În 2006, contractul a avut valoarea de 5.541 și au lucrat 20 de deținuți, iar în 2008 au muncit tot 20 de deținuți, valoarea contractului fiind de 15.160 de lei.

În 2006 penitenciarul a încheiat 53 de contracte cu diverși beneficiari, iar în 2008, un număr de 62 de contracte.

Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, la sfârșitul lunii ianuarie, și s-a predat Poliției Județene Iași, fiind încarcerat în arest alături de fratele său, Lucian Fenechiu, și Mihai Bogdan Damian. În 2 februarie, Fenechiu a fost transferat la Penitenciarul de maximă Siguranță Iași în regim închis.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a menținut, în 30 ianuarie 2014, pedeapsa dispusă în 12 iulie 2013 de un complet de trei judecători în cazul deputatului PNL Relu Fenechiu, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, acesta urmând să execute cinci ani de închisoare.

La aceeași pedeapsă au fost condamnați fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, și Mihai Bogdan Damian. Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, și Ion Mărghidan, director general al aceleiași instituții în perioada 2004-2005, au fost condamnați la câte șase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată. Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Instanța a mai dispus ca cei șase inculpați să plătească, în solidar, peste 5,7 milioane de lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.

Deputatul Relu Fenechiu, în vârstă de 48 de ani, a fost președintele PNL Iași din 2004, din 2008 a deținut funcția de vicepreședinte al PNL la nivel central, iar după decizia instanței a demisionat din PNL.

De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de șapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcție ca urmare a condamnării în primă instanță în dosarul Transformatorul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
România este singura țară din Uniunea Europeană care reduce investițiile în cercetare. Cine a avut cea mai mare creștere?