ROBIN WILLIAMS A MURIT

ROBIN WILLIAMS A MURIT
Publicat: 12/08/2014, 14:19
Actualizat: 06/07/2016, 17:28

Robin Williams a murit. Serviciile de urgență au fost chemate luni, la ora locală 11.55 a.m, după ce Robin Williams a fost descoperit decedat în locuința sa. Poliția din Marin County, din statul american California, informează într-un comunicat că un „individ de sex masculin, declarat mort la ora 12.02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California” și că o cauză probabilă a decesului ar fi „sinuciderea prin asfixiere”. Poliția a anunțat deja inițierea unei anchete „cu privire la cauzele și circumstanțele decesului”. Williams a fost văzut ultima dată în viață de soția sa, duminică seară, în jurul orei locale 10.00. O autopsie este programată pentru marți, la biroul de medicină legală din Marin County.

Robin Williams a murit.Soția actorului, Susan Schneider, a declarat: „Inima mi-e frântă. În numele familiei lui Robin, cerem să ni se respecte viața privată în această perioadă de durere profundă. Așa cum a rămas în memoria tuturor, sperăm că nu decesul său va fi elementul central, ci nenumăratele momente de bucurie și râsetele oferite milioanelor” de oameni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al starului, actorul suferea de depresie. De asemenea, la începutul lunii iulie, Robin Williams, care a luptat în trecut cu dependența de alcool și de droguri, s-a internat într-o clinică din din Minnesota (SUA), pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenței de alcool.

Potrivit unui comunicat dat atunci publicității de actor, Robin Williams nu mai băuse alcool din 2005, însă intenționa să „își reînnoiască angajamentul” de a continua programul de abstinență. Potrivit site-ului tmz.com, Robin Williams se înscrisese în programul The Lodge, pe care centrul de reabilitare îl descrie ca „un proiect în 12 pași care poate forma și transforma fiecare aspect al vieții”. Actorul urma să petreacă în acest centru câteva săptămâni.

Robin Williams a murit. Actorul american nu a încercat niciodată să își ascundă problemele provocate de consumul de alcool și de droguri, dar, după o perioadă de abstinență ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Cu toate acestea, Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată și nu a mai consumat alcool de atunci.

„Într-o zi, am intrat într-un magazin și am văzut o sticlă mică de Jack Daniel’s. Apoi am auzit o voce (…) care îmi șoptea la ureche: «Hei, ia doar o gură, doar una». Am băut și apoi a fost o scurtă perioadă în care îmi spuneam «oh, sunt bine», dar lucrurile au scăpat de sub control atât de repede”, a declarat Robin Williams publicației Parade.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” și a câștigat un premiu Oscar pentru prestația din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din filmele „Bună dimineața, Vietnam”, „Cercul poeților dispăruți” și „Regele pescar”. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenții de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători numai după un sezon.

Robin Williams a murit.Robin Williams, un actor de comedie genial, de o intensitate aproape maniacală, este unul dintre puținii artiști americani care au reușit să aibă succes atât în televiziune, cât și în circuitul show-urilor de stand-up comedy și în producțiile hollywoodiene.

BIO: Robin Williams – un actor de comedie genial, de o intensitate aproape maniacală

Robin Williams a murit. Robin McLaurin Williams s-a născut la Chicago, pe 21 iulie 1951. A crescut într-o familie bogată, dar a fost educat, așa cum a dezvăluit ulterior, de o servitoare. A dezvoltat o veritabilă pasiune pentru comedie pentru a-i face pe plac mamei sale și a debutat în acest domeniu imitându-l pe actorul Jonathan Winters. Familia s-a mutat la San Francisco, unde tânărul Robin a absolvit liceul.

Apoi, a studiat științele politice la Claremont Men’s College și s-a înscris la College of Marin pentru a studia teatrul. A câștigat o bursă pentru a studia la prestigiosul Institut Juilliard din New York, unde a petrecut trei ani, învățând arta dramatică de la profesori de renume, precum John Houseman. S-a întors la San Francisco înainte de absolvire.

Scopul lui era acela de a deveni actor dramatic, însă nu reușea să obțină roluri care să îl satisfacă. S-a întors spre stand-up comedy, întreținându-se singur, lucrând în baruri și într-un magazin de înghețată.

Robin Williams s-a mutat apoi la Los Angeles și a început să susțină numere de stand-up comedy în cluburi de profil, precum The Improv și The Comedy Store. Destul de repede, s-a făcut remarcat și în televiziune, în emisiuni precum „Richard Pryor Show” și „America 2-Night”.

Succesul a venit atunci când producătorii serialului „Happy Days” au decis să adauge un extraterestru în distribuția show-ului. Robin Williams a câștigat audițiile organizate pentru acest rol. A debutat în acel serial în calitate de invitat special, într-un episod difuzat în 1978, în urma căruia producătorii au primit o veritabilă avalanșă de scrisori din partea telespectatorilor. În urma acestor reacții extrem de favorabile,
producătorii au decis să creeze o continuare a show-ului, „Mork & Mindy”. Sitcomul, în care Robin Williams interpreta un extraterestru cu bune intenții, venit de pe planeta Ork, i-a oferit actorului american șansa de a improviza. Serialul a fost extrem de popular și a dus la lansarea pe piață a unei păpuși vorbitoare Mork, care era capabilă să pronunțe fraze precum „nanu-nanu” – echivalentul pentru „Salut” pronunțat în limba fictivă de pe planeta Ork.

Performanța halucinantă a actorului american din acel serial l-a transformat rapid într-un actor celebru pe plan național. Așa cum a recunoscut ulterior, celebritatea a venit prea repede, iar tânărul star a trecut printr-o perioadă dificilă, marcată de abuzurile de droguri și de alcool.

Primul său rol din cinematografie, cel din filmul „Popeye”, regizat în 1980 de Robert Altman, a reprezentat o dezamăgire. Dar, începând cu al doilea rol, și-a demonstrat încă o dată talentul, interpretând un tânăr scriitor în filmul „Lumea văzută de Garp/ The World According to Garp” (1982).

A jucat la mijlocul anilor ’80 în câteva filme mediocre, precum „Supraviețuitorii/ The Survivors” (1983), „Meciul secolului/ The Best of Times” (1986) și „Clubul Paradis/ Club Paradise” (1986). A excelat însă

încă o dată, interpretând rolul unui saxofonist rus care fuge din țara lui și cere azil politic în magazinul Bloomingdale, în filmul „Departe de Moscova/ Moscow on the Hudson”, regizat de Paul Mazursky în 1984.

Primul lui film de mare succes a fost „Good Morning, Vietnam” (1987), în care versalitatea sa din registrul comic, element de bază în interpretarea unui DJ revoltat contra autorității, a fost egalată doar de talentul său aproape maniacal din domeniul improvizației.

A încântat publicul cu rolurile din filme de referință, precum „Cercul poeților dispăruți” (1989), „Regele pescar” (1991), „Mrs. Doubtfire” (1993) și „Cabaret în familie/ The Birdcage” (1996).

A jucat roluri complexe și în alte filme bine primite de public și de critici, precum „Revenire la viață/ Awakenings”, „Insomnia”, „One-Hour Photo”, „Hook”, „Patch Adams”, „Toys” și „Jumanji”.

Actorul și-a împrumutat vocea pentru multe personaje din filme de animație, remarcându-se în rolul unui liliac în pelicula „FernGully: The Last Rainforest” (1982) și în cel al unui duh în lungmetrajul „Alladin” (1992).

Printre filmele sale realizate în ultimii ani se remarcă pelicule precum „Death to Smoochy” (2002), „The Final Cut” (2003), „House of D” (2004), „The Big White” (2005), „Everyone’s Hero” (2006), „Man of the Year” (2006), „Night at the Museum” (2006) și continuarea acestei pelicule, lansată în 2009, „Licence to Wed” (2007), „August Rush” (2007), „World’s Greatest Dad” (2009) și animația „Happy Feet” (2006) și continuările ei.

Robin Williams a jucat recent în filmul „Angriest Man in Brooklyn”, alături de Mila Kunis, Melissa Leo și Peter Dinklage.
Ultimul său proiect cinematografic a fost lungmetrajul „Night at the Museum: Secret of the Tomb”, al treilea film din franciza „O noapte la muzeu”, care va avea premiera în Statele Unite pe 19 decembrie.

Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenții de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători numai după un sezon.

Actorul american a câștigat premiul Oscar pentru rolul din filmul „Good Will Hunting” și a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din „Good Morning, Vietnam”, „Regele pescar” și „Cercul poeților dispăruți”.

A câștigat patru premii Grammy și un premiu Emmy pentru show-ul de televiziune „Carol, Carl, Whoopi and Robin and ABC Presents a Royal Gala”.

La fel ca mulți actori de comedie, Robin Williams era, în forul său interior, foarte serios. Actorul a reprezentat multe decenii unul dintre stâlpii de bază ai proiectului „Comic Relief”, un concept de caritate implementat pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost.
Robin Williams s-a căsătorit cu Susan Schneider, care este grafic designer, pe 23 octombrie 2011, la Meadowood Resort din Napa Valley. Acesta a fost cel de-al treilea mariaj al actorului, care are trei copii: Zachary, cu prima lui soție, Valerie Velardi, și Zelda și Cody, cu cea de-a doua soție, Marsha Garces, de care a divorțat în 2008.

Obama, Kevin Spacey și Cher, printre cei care și-au exprimat regretul față de moartea lui Robin Williams

Robin Williams a murit.Rude, personalități din industria de divertisment și din lumea sportului, politicieni și-au exprimat regretul la aflarea veștii despre decesul actorului Robin Williams, la vârsta de 63 de ani, în urma unei posibile sinucideri.

Actorul Kevin Spacey, care a jucat alături de Williams în filmul „Shrink” (2009), a deschis seria mesajelor-tribut aduse pe Twitter legendei hollywoodiene, vorbind despre prietenul său „care a făcut lumea să râdă și să gândească”. „Îmi voi aminti acest lucru și îl voi onora. Un mare om, artist, prieten. Îmi va lipsi nemăsurat”, a mai scris acesta.

Actrița Sarah Michelle Geller a postat pur și simplu o colecție de fotografii cu ea alături de Williams.

Starul tenisului german Boris Becker a scris: „Odihnește-te în pace, Robin Williams! Nu pot să cred… condoleanțe familiei și prietenilor!”.

„Nu pot să cred vestea despre Robin Williams. Le-a oferit atât de mult atât de multor oameni. Sunt devastată”, a scris realizatoarea TV Ellen DeGeneres.

Starul seriei „Austin Powers” Verne Troyer a spus despre Robin Williams că a fost „cel mai bun dintre cei buni”, în timp ce Cher a scris: „Oh, Robin. A fost un om drăguț și dulce. Trăia la voltaj înalt, mintea îi era mereu trează, a fost cine a fost, o știu prea bine”.

Actorul Steve Carrell a scris despre Robin Williams că „a făcut lumea un pic mai bună”, iar Minnie Driver, care a jucat alături de actor în „Good Will Hunting”, l-a caracterizat ca fiind „un suflet frumos și bun”.

Președintele american Barack Obama l-a descris pe Williams ca fiind „unic”. „Robin Williams a fost aviator, doctor, geniu, dădacă, președinte, profesor, Peter Pan și orice altceva. Dar a fost unic”, a spus Obama, adăugând: „A venit în viețile noastre ca un extraterestru și a sfârșit prin a atinge orice element al spiritului uman. Ne-a făcut să râdem. Ne-a făcut să plângem. Le-a oferit gratuit și cu generozitate talentul său nemăsurat celor care aveau nevoie mai mult – de la trupele noastre din străinătate la cei marginalizați de pe străzi”.

Actorul Steve Martin a scris, la rândul său „Sunt extrem de șocat de pierderea lui Robin Williams, un caracter nobil, un mare talent, partener de actorie, suflet autentic”, iar Sharon Osbourne și-a exprimat și ea regretul la aflarea veștii despre decesul lui Robin Williams.

„Nu, Robin, erai atât de iubit”, a scris actrița Mia Farrow, în timp ce ciclistul Lance Armstrong a spus: „Îmi voi aminti mereu de tine ca de un prieten grozav. Te iubesc și îmi vei lipsi groaznic”.

Ben Stiller, actor de comedie din generația care a urmat celei din care a făcut parte Robin Williams, a spus că „un mesaj pe Twitter nu este suficient pentru a descrie talentul lui Williams”.

Jared Leto, actor și solist al trupei rock 30 Seconds to Mars, a declarat pe Twitter că „Robin Williams a fost un om original și curajos”.

De asemenea, Michael J. Fox, starul francizei „Back to the Future”, a spus că Robin Williams era „amabil și genial”.

Jeff Bridges, prezent luni seară la premiera newyorkeză a filmului „The Giver”, a vorbit despre fostul lui partener din filmul „Regele pescar”: „Sunt plin de emoții contradictorii în această seară. Îmi e greu să mă aflu aici, din cauza acestor emoții și sentimente. Am pierdut un prieten drag, Robin Williams. Era un om atât de strălucitor. Sufletul meu este alături de familia lui în aceste momente”.

Prezent la același eveniment, producătorul filmului „The Giver”, renumitul Harvey Weinstein, a declarat: „Dacă ar fi fost acum pe scenă, el (Robin Williams, n.r.) ar dori ca petrecerea să continue. Ne va fi dor de el și, indiferent de circumstanțe, Robin a fost un uriaș în industria noastră și, cel mai important, un om mare”.

Și alte vedete de la Hollywood au deplâns pe Twitter moartea talentatului actor american: „Sunt uluit!”, a declarat Bill Cosby, „Am inima frântă”, a scris Danny DeVito, „să ne amintim de prietenul nostru Robin Williams”, a spus David Letterman, iar Lenny Kravitz a adăugat: „Robin Williams, a fost o onoare să te cunosc”.

„Robin, îmi pare atât de rău că Pământul nu a mai meritat să te aibă. Sper că vei găsi fericirea acolo unde ai plecat”, a declarat și actorul Jason Alexander.

„Odihnește-te în pace, Robin Williams. Este o pierdere atât de mare. A plecat dintre noi, dar nu va fi uitat niciodată”, a scris la rândul său pe Twitter actorul Morgan Freeman, iar Ringo Starr, fostul membru al trupei The Beatles, a adăugat: „La revedere și Dumnezeu să te binecuvânteze, Robin Williams”.

„Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă acum către familia lui Robin Williams. L-am întâlnit o singură dată, dar acela a fost unul dintre cele mai plăcute momente din viața mea. Odihnește-te în pace, Robin Williams”, a declarat la rândul ei cântăreața Pink.

Actorul american Robin Williams a fost descoperit decedat luni la domiciliul său.

Poliția din Marin County, din statul american California, informează într-un comunicat că un „individ de sex masculin, declarat mort la ora 12.02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California” și că o cauză probabilă a decesului ar fi „sinuciderea prin asfixiere”.

Poliția a anunțat deja inițierea unei anchete „cu privire la cauzele și circumstanțele decesului”.

Williams a fost văzut ultima dată în viață de soția sa, duminică seară, în jurul orei locale 10.00.

O autopsie este programată pentru marți, la biroul de medicină legală din Marin County.

Soția actorului, Susan Schneider, a declarat: „Inima mi-e frântă. În numele familiei lui Robin, cerem să ni se respecte viața privată în această perioadă de durere profundă. Așa cum a rămas în memoria tuturor, sperăm că nu decesul său va fi elementul central, ci nenumăratele momente de bucurie și râsetele oferite milioanelor” de oameni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al starului, actorul suferea de depresie. De asemenea, la începutul lunii iulie, Robin Williams, care a luptat în trecut cu dependența de alcool și de droguri, s-a internat într-o clinică din din Minnesota (SUA), pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenței de alcool.

Potrivit unui comunicat dat atunci publicității de actor, Robin Williams nu mai băuse alcool din 2005, însă intenționa să „își reînnoiască angajamentul” de a continua programul de abstinență. Potrivit site-ului tmz.com, Robin Williams se înscrisese în programul The Lodge, pe care centrul de reabilitare îl descrie ca „un proiect în 12 pași care poate forma și transforma fiecare aspect al vieții”. Actorul urma să petreacă în acest centru câteva săptămâni.

Actorul american nu a încercat niciodată să își ascundă problemele provocate de consumul de alcool și de droguri, dar, după o perioadă de abstinență ce a durat 20 de ani, Robin Williams a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Marele alb”. Cu toate acestea, Williams s-a internat ulterior într-o clinică specializată și nu a mai consumat alcool de atunci.

„Într-o zi, am intrat într-un magazin și am văzut o sticlă mică de Jack Daniel’s. Apoi am auzit o voce (…) care îmi șoptea la ureche: «Hei, ia doar o gură, doar una». Am băut și apoi a fost o scurtă perioadă în care îmi spuneam «oh, sunt bine», dar lucrurile au scăpat de sub control atât de repede”, a declarat Robin Williams publicației Parade.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy” și a câștigat un premiu Oscar pentru prestația din filmul „Good Will Hunting”. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineața, Vietnam”, „Cercul poeților dispăruți” și „Regele pescar”. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones”, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenții de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Cine e Iulia, femeia care i-a fost alături lui Mihai Neșu după divorțul de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cutremur în Prima zi de Paște! Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Mihai Neşu, adevărul despre divorţ. Cine a decis, de fapt, separarea, după accident
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Cristina Șișcanu, motivul pentru care nu gătește nimic pentru masa de Paște. Cum își petrece...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Alessandro Volta, inventatorul bateriei electrice