Prima pagină » Știri » Șeful BCCO Alba Iulia, ridicat de la locuința sa: Cea mai mare mârșăvie care se putea întâmpla

Șeful BCCO Alba Iulia, ridicat de la locuința sa: Cea mai mare mârșăvie care se putea întâmpla

Șeful BCCO Alba Iulia, ridicat de la locuința sa: Cea mai mare mârșăvie care se putea întâmpla
Șeful BCCO Alba Iulia, comisarul-șef Traian Berbeceanu, acuzat că a sprijinit o grupare infracțională, a fost ridicat de către mascați, miercuri, de la locuința sa din Deva, pentru a fi dus la audieri la DIICOT Alba, el spunând că este "cea mai mare mârșăvie care se putea întâmpla".

Apartamentul din Deva al lui Traian Berbeceanu a fost percheziționat, miercuri, iar după câteva ore acesta a fost scos din locuință de către trupe speciale ale Jandarmeriei.

Întrebat dacă este adevărat că ar fi furnizat informații persoanelor cercetate într-un dosar de evaziune fiscală, Berbeceanu a răspuns că este „cea mai mare mârșăvie care se putea întâmpla”. El a fost urcat apoi de jandarmi în mașină, fără a mai putea face alte declarații, urmând să fie dus la audieri la DIICOT Alba.

De asemenea, anchetatorii au ieșit din locuința lui Berbeceanu cu patru pachete, două dintre ele conținând unități de calculator.

Comisarul-șef Traian Berbeceanu are 45 de ani, iar din 2005 este șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, structură cu atribuții în județele Alba, Hunedoara și Sibiu.

Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 11 percheziții în județele Alba și Hunedoara, la locuințele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei, într-un dosar în care este cercetat și șeful BCCO Alba Iulia, fiind acuzat că a sprijinit grupul infracțional.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Alba au pus sub învinuire șase persoane, membri ai unei grupări infracționale suspectate de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înșelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziția administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidențelor, documentele și bunurilor de patrimoniu.

Cel puțin opt persoane vor fi audiate la sediul DIICOT Alba, la finalul perchezițiilor, se preciza într-un comunicat de presă transmis miercuri dimineață de DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, începând din 2003, învinuiții, asociați și administratori la mai multe societăți comerciale, au înființat și folosit mai multe firme fantomă pentru a derulat operațiuni financiare fictive, respectiv fraudă de tip „carusel”, privind comerțul cu carburanți și alte produse petroliere (solvenți, bitumuri, combustibili pentru focare).

Membrii grupării au produs astfel un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 3,5 milioane de lei, prin neplata accizelor, a impozitului pe profit și TVA-ului.

De asemenea, învinuiții și-ar fi însușit fără drept, „prin utilizarea unor manopere frauduloase”, aproximativ 3,5 milioane de lei din patrimoniul unor societăților comerciale folosind înscrisuri false, au precizat procurorii.

În această cauză a fost începută urmărirea penală și împotriva comisarului șef Traian Berbeceanu, șeful BCCO Alba Iulia, pentru sprijinirea grupului infracțional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă și fals în declarații.

Procurorii au stabilit că șeful BCCO Alba Iulia a ajutat învinuiții, dându-le informații despre activitățile investigative desfășurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracțiuni economice de către membrii grupării infracționale. Acesta i-ar fi anunțat și despre percheziții și audieri de martori și le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităților infracționale, atenționându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

„Totodată, se reține că există suspiciunea rezonabilă că acest învinuit, având în virtutea atribuțiilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de către membrii grupării infracționale organizate nu a luat măsurile legale, deși statutul de polițist îl obliga în acest sens, precum și că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal a făcut afirmații neconforme cu realitatea referitor la împrejurări esențiale cu privire la care a fost audiat. Același lucrător de poliție nu a consemnat în declarația de avere înstrăinarea unui autoturism marca VW Passat”, potrivit procurorilor DIICOT.

În aceeași cauză mai sunt cercetate două persoane, una pentru mărturie mincinoasă într-un dosar în care a fost audiată ca martor, iar cealaltă pentru favorizarea infractorului, întrucât, după ce a aflat că anchetatorii fac percheziții domiciliare într-un dosar, l-a anunțat pe inculpatul cercetat în acea cauză despre acestea.

Conform unor surse judiciare, în acest dosar ar fi vizat și viceprimarul Devei Ovidiu Moș (PSD). Acesta nu a putut fi contactat, primarul Devei, Petru Mărginean, declarând pentru corespondentul MEDIAFAX că nu știe nimic despre o eventuală implicare a viceprimarului într-un dosar de evaziune fiscală și că acesta se află, în prezent, într-o delegație la București, la Ministerul Educației.

În ultima sa declarație de avere, din luna iunie a acestui an, viceprimarul Devei Ovidiu Moș, cere este și vicepreședinte al filialei Deva a PSD, are menționat doar un teren intravilan în suprafață de 9.375 de metri pătrați, la Deva.

În declarația sa de avere mai figurează doar salariul lunar net de 3.414 lei, obținut de la Primăria Deva.

În declarația de interese, viceprimarul a menționat calitatea de asociat unic la o firmă, SC Cariere Group SRL din Baia de Criș, care nu are însă activitate.

Potrivit surselor judiciare citate, în acest dosar de evaziune fiscală ar fi vizate în total zece persoane, între care directorul unei sucursale bancare, mai mulți oameni de afaceri din județul Hunedoara, precum și doi polițiști – un subcomisar de la BCCO Alba Iulia și un lucrător de la Crimă Organizată Deva.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Un studiu făcut în Sibiu ridică semne de întrebare: De ce refuză elevii iaurtul și cornul?