Prima pagină » Știri » Șeful de la Drumuri: „Nu e treaba directorului CNAIR sau a ministrului să știe de o groapă că e existentă undeva”

Șeful de la Drumuri: „Nu e treaba directorului CNAIR sau a ministrului să știe de o groapă că e existentă undeva”

Șeful de la Drumuri:
Directorul general al CNAIR, Ștefan Ioniță, este de părere că nu este treaba sa ori a ministrului Transporturilor "să știe de o groapă că e existentă undeva" și că de acest lucru sunt responsabili directorii regionali din cadrul companiei. Declarația a fost făcută în contextul în care Ioniță a fost chestionat cu privire la planul pe care compania îl are cu Drumul Național 2, care nu a mai fost renovat de foarte mult timp și care este, totodată, un sector de drum pe care se înregistrează multe accidente rutiere.

„Avem în vedere măsuri de siguranță, inclusiv intensificarea controalelor cu Poliția Rutieră, în ceea ce înseamnă adaptarea vitezei la trafic și, de asemenea, măsuri compensatorii fie că vorbim de varianta de ocolire în zona Râmnicu Sărat, unde deja am trimis echipe de lucru în teren, să identificăm dacă studiul de fezabilitate anterior mai este valabil, astfel încât să-l punem în aplicare rapid”, a declarat directorul general al CNAIR, Ștefan Ioniță.

Șeful CNAIR a arătat cu degetul spre directorii regionalelor.

„O atenție deosebită am solicitat directorilor regionali, cărora le-am dat autonomie locală, astfel îmcât ei să aibă independență, să nu mai invoce tot timpul că sunt blocaje la nivel central. (…) Există, la momentul acesta, deja o descentralizare a CNAIR. Nu cred că este treaba directorului general sau a ministrului să știe de o groapă că e existentă undeva”, a mai spus Ioniță.

Ideea a fost întărită și de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a afirmat, la rândul său, că a avut discuții cu directorii regionalelor și le-a trasat acestora sarcinile care le revin, dar și faptul că în situația în care nu le respectă, „vor pleca acasă”.

„Am avut, în cursul săptămânii trecute, o întâlnire și cu DRDP-urile și le-am adus la cunoștință următorul lucru: atributul lor nu este numai acela legat de deszăpezire și să plombeze o groapă sau două. Atributul lor este să monitorizeze și proiectele pe care le au în desfășurare pe raza județelor pe care le coordonează și dacă nu vor scoate aceste proiecte în termen, așa cum ne-am asumat noi la Ministerul Transporturilor să scoatem proiectele cu termene, vor pleca acasă. Nu mai tolerăm niciun fel de indolență”, a declarat Răzvan Cuc.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!