Prima pagină » Știri » Șeful fermierilor din Român, sub control judiciar pentru 60 de zile

Șeful fermierilor din Român, sub control judiciar pentru 60 de zile

Șeful fermierilor din Român, sub control judiciar pentru 60 de zile
Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), a fost pus marți sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul de delapidare a circa 700.000 de lei din fondurile organizației, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat marți, într-un comunicat remis Mediafax, că una dintre persoanele implicate în dosar a primit luni mandat de reținere de 24 de ore iar marți acesași persoană a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile, fără să precizeze cine este persoana asupra căreia s-a dispus măsura și organizația profesională neguvernamentală din care face parte.

Procurorii anunță că, marți, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale „față de două persoane cu funcții de conducere din cadrul unei organizații profesionale neguvernamentarle din sectorul agricol pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată”.

Potrivit ordonanței prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, s-a reținut că „în perioada 2012 -2019, cele două persoane și-au însușit suma de aproximativ 700.000 de lei din fondurile organizației profesionale neguvernamentale din sectorul agricol și au întocmit acte contabile false pentru a ascunde însușirea sumelor de bani”.

Surse judiciare au declarat că este vorba de președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, care a fost reținut luni într-un dosar de delapidare și apoi pus sub control judiciar.

Pe 28 martie 2019, polițiștii au făcut percheziții la Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, într-un dosar în care sunt vizate fapte de delapidare.

Dosarul a fost deschis în urma unui denunț din februarie 2019.

Foto: Mediafax Foto

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro