Prima pagină » Știri » Șeful Parchetului Tribunalului Ialomița, acuzat de șantaj, are interdicție de a părăsi țara

Șeful Parchetului Tribunalului Ialomița, acuzat de șantaj, are interdicție de a părăsi țara

Șeful Parchetului Tribunalului Ialomița, Cristian Hristescu, acuzat de șantaj, după ce ar fi amenințat administratorul unei firme să îi livreze "cu discount" materiale de construcție pentru a-și finaliza locuința, are interdicție de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, potrivit DNA.

Șeful Parchetului Tribunalului Ialomița, Cristian Hristescu, acuzat de șantaj, după ce ar fi amenințat administratorul unei firme să îi livreze „cu discount” materiale de construcție pentru a-și finaliza locuința, are interdicție de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, potrivit DNA.

„La data de 21 ianuarie 2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile față de inculpatul Hristescu Cristian”, arată miercuri Direcția Națională Anticorupție, într-un comunicat de presă.

Procurorii anticorupție au început urmărirea penală, marți, pe numele prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, Cristian Hristescu, după ce acesta l-ar fi amenințat pe administratorul unei firme să îi livreze „cu discount” materiale de construcție pentru a-și finaliza locuința.

Potrivit Rezoluției de începere a urmăririi penale întocmită de procurorii DNA, materialele de construcție, precum și manopera unor lucrări necesare pentru acea locuință au fost cerute și primite și de la un alt administrator de firmă.

„În acest sens, învinuitul Hristescu Cristian a lăsat să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în scopul evitării instituirii unor măsuri asigurătorii și dispunerii unei soluții favorabile într-un dosar penal în care administratorul și societatea acestuia, au calitatea de învinuiți”, a precizat DNA.

Potrivit sursei citate, în cursul lunii aprilie 2013, Hristescu ar fi încercat să determine doi polițiști de la Serviciul Poliției Rutiere Fetești să nu îi deschidă dosar penal unei persoane care a condus în stare de ebrietate.

„Urmare a faptului că cei doi polițiști nu au dat curs actelor de instigare exercitate de procurorul Hristescu Cristian, acesta din urmă i-a constrâns, amenințându-i cu mutarea de la locul de muncă, în scopul finalizării favorabile a dosarului respectiv, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești”, au menționat anchetatorii.

Șeful Parchetului Tribunalului Ialomița este acuzat de șantaj, trafic de influență și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat perchezițiile la domiciliul procurorului șef Cristian Hristescu, precum și la biroul acestuia din Parchetul Tribunalului Ialomița, desfășurate marți de DNA.

Cristian Hristescu este acuzat de procurorii DNA că, prin fapte de corupție pe care le-ar fi comis, a ajutat membri unei grupări infracționale din Ialomița, condusă de Victor Dinescu, zis „Vivi”, spun surse judiciare, precizând că există probe care atestă că magistratul era în relații de prietenie cu Victor Dinescu.

Anchetatorii au descins, marți dimineață, la locuința magistratului dar și în biroul acestuia din Parchetul Tribunalului Ialomița, iar în urma perchezițiilor au ridicat documente relevante pentru acuzațiile ce i se aduc procurorului Hristescu.

Magistratul a fost dus la DNA central, împreună cu alte aproximativ 20 de persoane, pentru audieri în dosarul de corupție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...