Prima pagină » Știri » Șerban Mihăilescu la DNA: Nu am offshore-uri, nu am conturi în străinătate, nu am încasat nimic

Șerban Mihăilescu la DNA: Nu am offshore-uri, nu am conturi în străinătate, nu am încasat nimic

Andrei Dumitrescu
Șerban Mihăilescu la DNA: Nu am offshore-uri, nu am conturi în străinătate, nu am încasat nimic
Șerban Mihăilescu la DNA: Nu am offshore-uri, nu am conturi în străinătate, nu am încasat nimic

„Nu am offshore-uri, nu am conturi în străinătate, nu am încasat nimic. (…) Pot să repet asta la nesfârșit”, a susținut Mihăilescu, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Întrebat de ce crede că i se spune Miki Șpagă, senatorul a spus: „Rețin întrebarea, dar răspunsul, mai târziu”.

În dosarul licențelor Microsoft, Șerban Mihăilescu este suspectat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani, faptele fiind din perioada în care acesta era ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Mihăilescu a declarat, la intrarea în sediul DNA, că a venit conform procedurilor, să vadă ce vor procurorii de la el. Fostul șef al Secretariatului General al Guvernului a precizat că nu a comis niciuna din faptele prezentate în referatul DNA prin care s-a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea sa penală în dosarul Microsoft.

Întrebat dacă se teme că va fi arestat, senatorul a spus că „legea permite orice” și a arătat că este neplăcut să ai calitatea de urmărit penal.

Șerban Mihăilescu a fost citată să se prezinte joi la DNA, după ce Senatul a avizat, în 19 noiembrie, începerea urmăririi penale a acestuia.

În același dosar, la DNA a venit, joi dimineață, fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu, în prezent senator PSD. Ea a declarat, după ce i-au fost aduse la cunoștință învinuirile, că este suspectată doar de abuz în serviciu, precizând că nu a primit niciodată nimic și nu a condiționat niciodată pe nimeni.

Procurorii susțin că Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, ar fi determinat un alt ministru să semneze HG 1473/2003, HG 470/2004 și respectiv Contractul de licențiere Microsoft, în condițiile pe care le negociase în perioada în care își desfășurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, respectiv acceptând oferta tehnică și financiară transmisă de firma Fujitsu Siemens Computers, fără a-i aduce la cunoștință existența unor impedimente juridice decurgând din faptul că această firmă nu era unic distribuitor de licențe Microsoft (pentru a beneficia de încheierea contractului prin încredințare directă) și fără a detalia modalitatea de stabilire a prețului, respectiv prețul practicat de Microsoft, discount-ul acordat în considerarea Guvernului României și prețul de vânzare al Fujitsu Siemens Computers.

De asemenea, potrivit procurorilor, în perioada aprilie – noiembrie 2004, Mihăilescu ar fi pretins și primit o parte din suma de circa 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăți de tip off-shore cu titlu de consultanță și asistență tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenței pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condițiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.

În dosarul Microsoft, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foști miniștri – senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău.

Camera Deputaților a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Președintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foștii miniștri Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Daniel Funeriu.

În 19 noiembrie, Plenul Senatului a avizat începerea urmării penale în cazul senatorilor PSD Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Contractul cadru de închiriere de licențe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate, susțin anchetatorii.

Potrivit DNA, contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40 la sută mai mare față de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susțin procurorii.

Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acțiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale.

Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educațional Informatizat” (SEI), Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Becali aruncă bomba despre negocierile pentru Guvern
Digi24
Ruptură majoră între Rusia și cea mai mare țară din Asia Centrală. Active de miliarde de dolari au fost blocate la cererea Ucrainei
Cancan.ro
Rezultatele autopsiei în cazul celor 5 turiști care și-au pierdut viața în timpul unei scufundări în Maldive. Care ar fi cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Greșeala fatală a salvatorilor din Maldive. Mărturia bărbatului care a recuperat trupurile italienilor
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„La fel, dar diferit”. Cum i-a primit Xi pe Trump și Putin la Beijing și de ce s-a asigurat că diferențele vor fi observate
Cancan.ro
Mario Iorgulescu, prima REACȚIE după ce și-a aflat pedeapsa. Ce mesaj i-a trimis lui Dan Capatos 😲
Ce se întâmplă doctore
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
Guvernul Germaniei vrea să crească vârsta de pensionare la 70 de ani