Sorin Grindeanu: „Radu Miruță trebuie să iasă din zona confortabilă a declarațiilor politice. România are urgent nevoie de un sistem eficient de apărare anti-dronă”

Publicat: 29 05. 2026, 08:36
Actualizat: 29 05. 2026, 08:45

Sorin Grindeanu – liderul PSD – a reacționat, în mediul online, după ce o dronă rusească a căzut peste un bloc din Galați. A izbucnit un incendiu, iar două persoane au fost rănite.

Liderul social-democraților a scris pe pagina sa de Facebook că România are nevoie nu numai de un sistem eficient de apărare anti-dronă, ci și de un guvern de profesioniști.

„România are urgent nevoie de un sistem eficient de apărare anti-dronă. Evenimentul dramatic din această dimineață de la Galați demonstrează, fără echivoc, incapacitatea țării noastre de a se apăra de astfel de atacuri punctuale”, a scris Sorin Grindeanu.

România are nevoie rapid de un nou guvern format din profesioniști!”

Sorin Grindeanu a trimis un mesaj și către ministrul USR al Apărării, Radu Miruță. I-a atras atenția acestuia că trebuie să iasă din „zona de confort a declarațiilor politice” și să se ocupe „cu seriozitate”, de înzestrarea Armatei Române.

„Ministrul Apărării, Radu Miruță, trebuie să iasă din zona confortabilă a declarațiilor politice și să se ocupe cu seriozitate – chiar dacă este demis- de înzestrarea Armatei Române cu echipamente și sisteme eficiente.

Tot ce se întâmplă arată vulnerabilitatea pe care actualii miniștrii demiși o creează țării noastre. România are nevoie rapid de un nou guvern format din profesioniști!”, a mai scris liderul PSD, Sorin Grindeanu.


RECOMANDAREA AUTORULUI: