Prima pagină » Știri » Stațiune unică în România datorită apelor miraculoase, la un pas de colaps

Stațiune unică în România datorită apelor miraculoase, la un pas de colaps

Lipsa investițiilor în infrastructură și reducerea drastică a numărului biletelor de odihnă și tratament, contribuie pe an ce trece la pierderea uneia dintre cele mai vechi stațiuni balneare din România. Stațiunea Sîngeorz-Băi, renumită pentru apele miraculoase, e la un pas de colaps.

Situată la poalele Munților Rodnei, într-un peisaj de basm, stațiunea Sîngeorz-Băi este renumită pentru apele minerale vindecătoare care vin din numeroasele izvoare aflate în zonă, fiind desemnată stațiune balneoclimaterică încă din secolul XVII.

Apele de aici vindecă boli ale aparatului digestiv (gastrite, ulcer, constipație cronică), colicistite, reumatism degenerativ, pancreatită cronică, obezitate, hepatită cronică și chiar guta cu manifestări la nivelul articulațiilor.

Deși recunoscute peste tot în lume, apele nu reușesc să atragă nici turiștii și nici bolnavii, lipsa investițiilor în infrastructură, în zone de agrement și de petrecere a timpului liber nereușind să substituie investițiile masive făcute de complexurile hoteliere în bazele de tratament.

„Am pierdut șirul investițiilor pe care le-am făcut aici. Avem cea mai modernă bază de tratament din Bistrița-Năsăud, cu cel mai mare punctaj la casa de asigurări de sănătate, dar din păcate stațiunea este evitată de pensionari, dar și de tineri. Am investit masiv în baza de tratament, am reușit să modernizăm și să acredităm 230 de camere de hotel, să le clasificăm de trei stele. Ne-am autorizat și pentru tabere, însă puțini sunt cei care vor să vină aici din cauza infrastructurii proaste, a faptului că stațiunea nu oferă mare lucru – nu există un club, nu există piscină, nu există un parc de aventură sau o pârtie de schi, așa că promovarea pe care o facem hotelului nostru nu este din păcate foarte eficientă” a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Eduard Mihăilescu, directorul unuia dintre complexele hoteliere din Sîngeorz-Băi.

În ultimii ani proprietarii celor două complexe turistice, amenajate la începutul anilor `70, cu o capacitate de 1.500 de locuri, au investit masiv în modernizarea și retehnologizarea celor două baze de tratament.

De asemenea, au investit în modernizarea camerelor de hotel, au creat săli de conferințe și de evenimente, însă asta nu-i convinge nici pe turiști și nici pe pensionari să vină să își petreacă timpul liber în una dintre cele mai frumoase stațiuni balneoclimaterice din România și nici statul nu îi mai încurajează.

„Stațiunea are un grad de ocupare de doar 30 la sută. Sunt perioade și perioade, însă an de an numărul biletelor de odihnă și tratament sunt din ce în ce mai puține. Anul trecut am pierdut 300 de locuri. Este foarte mult pentru noi. Din păcate nici anul acesta veștile nu sunt foarte bune: ne așteptăm ca biletele de odihnă și tratament să fie și mai puține, iar sezonul va începe și el mult mai târziu. Din acest an am înțeles că se va organiza o licitație electronică, iar termenul pentru licitație este de cel puțin 90 de zile așa că, în cel mai fericit caz, primii pensionari ar putea veni la odihnă și tratament începând din 1 iunie”, a spus Eduard Mihăilescu.

Până în 2010 Casa Națională de Pensii asigura pensionarilor din România peste 300.000 de bilete de odihnă și tratament în cele peste 40 de stațiuni din România. Numărul acestora a scăzut drastic în ultima perioară, anul trecut fiind subvenționate mai puțin de 60.000.

În aceste condiții, stațiunea Sîngeorz-Băi a primit anul trecut numai 2.100 de bilete de odihnă și tratament subvenționate de stat.

Autoritățile locale încearcă și ele să găsească soluții pentru investiții în Sîngeorz-Băi. Până acum Primăria orașului-stațiune a reușit sa ajungă la o înțelegere cu proprietarul unuia dintre complexele hoteliere care deținea monopolul pe apele minerale din localitate și să primească o licență pentru un izvor de apă minerală.

Izvoarele de ape minerale (izvoare bicarbonatate, clorate, sodice, calcice, magneziene) sunt neexploate, ele se află într-un stadiu avansat de dregradare, fiind lăsate în paragină de zeci de ani.

Anul acesta Primăria Sîngeorz-Băi vrea să amenajeze în centrul localității un pavilion cu o fântână arteziană iluminată, cu puncte de unde se va putea lua apă minerală. În timp, primăria vrea să amenajeze toate izvoarele din localitate, să creeze trasee turistice, o zonă de campare, un sat de creație și să investească în modernizarea pacului din localitate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
România a fost pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de floarea-soarelui în 2025