Prima pagină » Știri » Stolojan: E greu ca stânga să ajungă la guvernare altfel decât prin șantaj politic sau troc cu PNL

Stolojan: E greu ca stânga să ajungă la guvernare altfel decât prin șantaj politic sau troc cu PNL

Liderul PLD, Thedor Stolojan, a apreciat, vineri, că declarația lui Mircea Geoană, potrivit căreia acesta își dorește să fie prim-ministru, este "normală" pentru un lider de partid, dar că este greu ca stânga să ajungă la guvernare în etapa actuală, altfel decât prin șantaj politic sau troc cu PNL.

Liderul PLD, Thedor Stolojan, a apreciat, vineri, că declarația lui Mircea Geoană, potrivit căreia acesta își dorește să fie prim-ministru, este "normală" pentru un lider de partid, dar că este greu ca stânga să ajungă la guvernare în etapa actuală, altfel decât prin șantaj politic sau troc cu PNL.

Theodor Stolojan a declarat că afirmațiile liderului PSD Mircea Geoană, potrivit cărora își dorește să devină prim-ministru sunt normale, deoarece acesta este președinte de partid.

Cu toate acestea, Stolojan a arătat că "este greu ca stânga să ajungă la guvernare în etapa actuală, iar posibilitatea există numai printr-un troc, un șantaj politic cu PNL-ul".

Theodor Stolojan a mai afirmat că declarația consilierului prezidențial Cristian Preda, potrivit căreia este posibil ca președintele să numească un premier din afara Parlamentului sau din afara scenei politice, este firească.

"S-a mai întâmplat în România, iar Constituția nu prevede ca primul-ministru să fie ales numai dintre parlamentari", a menționat acesta. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport alarmant la Curtea de Argeș. Apa iese la fel de tulbure ca la intrare, bazinele nu au fost dezinfectate de două decenii
Digi24
Fetiță de patru ani, în comă după ce ar fi fost bătută grav. Dosar penal pentru tentativă de omor
Cancan.ro
Categoria de români care va rămâne fără certificatele de handicap. Ilie Bolojan a anunțat controale majore
Prosport.ro
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Adevarul
Generalul rus împușcat la Moscova s-ar fi aflat în vizită la amanta sa. Dezvăluirile picante făcute de un ziarist ucrainean
Mediafax
Tranzacții de peste 1 miliard de dolari într-un singur weekend pe o platformă online. Cum a fost posibil
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
VIDEO Reacția lui Călin Georgescu atunci când susținătorii săi au început să spună Tatăl Nostru pe holurile Tribunalului
Cancan.ro
Cine este bărbatul care a murit în accidentul grav produs în județul Iași. Ce afacere a deținut în Vaslui. Soția lui, în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Mircea Solcanu? Cum arată acum după ce a renunțat la cariera în televiziune
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
7 mașini ce riscă să fie interzise în parcările publice. Modelele penalizate de infrastructura veche
Descopera.ro
Ceva fără precedent a fost găsit într-o galaxie!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cercetătorii au rezolvat un mister vechi de 100 de ani despre un fenomen care ne influențează zilnic