„Sunt cel mai sărac medic din lume”. Povestea din spatele imaginii care a emoționat Facebook-ul

Neurochirurgul Leon Dănăilă, pe a cărui ușă de la cabinet scrie că toate consultațiile sunt gratuite, a acordat, în iulie 2015, un interviu ziarului Gândul în care a vorbit despre cariera sa și despre cum a ajuns să vrea să-și vândă casa pentru a tipări o carte. „Sunt cel mai sărac medic din lume. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș face tot ce am făcut până acum. Aș rămâne în România”, a spus el.

Republicăm intreviul profesorului Leon Dănăilă, acordat ziarului Gândul, în iulie 2015:

Domnule profesor Leon Dănăilă, sunteți unul dintre cei mai recunoscuți neurochirurgi de la nivel mondial, cu 40.000 de operații. Cum găsiți medicina și neurochirugia din România?

Leon Dănăilă: Sigur că s-au schimbat multe, tehnica operatorie pe care eu am văzut-o atunci, când am venit în 1961, era foarte brutală, se scotea cu degetul tumora din creier, sângera foarte mult, majoritatea bolnavilor rămâneau cu o paralizie, iar mulți dintre ei, peste 50 %,, mureau. Așa era tehnica la vremea respectivă. Pe mine m-a impresionat această mortalitate crescută și deficitele motorii pe care le lăsa operatorul după intervenția chirurgicală, fiindcă trebuie să iei in considerație nu numai că actul operator este important, este important următorul lucru: calitatea vieții bolnavului să rămână foarte bună după operație.

Eu citisem în niște reviste din străinătate – atunci veneau mai mult reviste rusești, erau și câteva din Apus la bibliotecă – că mortalitatea operatorie la ei este de 3-4-5% și atunci m-a frapat acest lucru, fiindcă viața omului este foarte scumpă și noi medicii avem datoria să-i salvăm, nu să-i omorâm prin actul operator.

Datorită acestui fapt am făcut rost de o bursă. Am vrut să plec și eu în străinătate să văd cum se operează acolo. În ani 1980-1981 am obținut o bursă Fulbright în America, la New York. Acolo am văzut că se operează printr-o altă tehnică, nu prin cea pe care o știam eu. Se opera cu microscopul operator, care luminează câmpul operator foarte bine, măresc formațiunile nervoase, și în special vasele de sânge pe care le poți evidenția și coagula foarte bine fără a introduce degetul sau a utiliza acte brutale. Creierul este cea mai complexă substanță din univers prin faptul că o celulă cerebrală, care are câțiva microni, are până la 20.000 de conexiuni. Și fiecare celulă este legată de altele, totul este legat prin totul.

În această tehnică microchirurgicală se descoperă vasele de sânge, se pot mări ca dimensiuni, se pot evidenția și astfel poți să faci o operație în care individul respectiv să rămână cu deficite motorii minime, iar mortalitatea să scadă de la 50-60% până la cifre de 4-5%.

Și astăzi, cum găsiți neorochirugia?

După ce m-am întors de la New York am introdus și eu tehnica microchirurgicală și am reușit să scad această mortalitate, am reușit ca bolnavii după operație să rămână cu deficite motorii cât mai mici. Calitatea vieții bolnavului să fie foarte bună, el să poate lucra apoi. Această tehnică pe care eu am introdus-o a creat unele dificultăți în domeniul neurochirurgiei. Eu lucram în clădirea cu 10 etaje, la profesorul Arseni.

Mulți dintre pacienții profesorului Arseni îl rugau să mă ia și pe mine în operație, ceea ce l-a enervat foarte mult. Mai ales că el avea și o retinopatie diabetică și nici vederea nu era bună. Eu îl opream uneori: „Domn profesor, aici e carotida, aici e nervul optic, îmi era frică să nu-l lezeze, să nu facă deficite foarte mari”. Uneori se enerva și zicea „du-te dracului, dacă tu ești deștept, rămâni tu și operează”. Și atunci el pleca, rămâneam eu și reușeam să micșorez această mortalitate.

Faptul că eu reușeam să-i operez pe bolnavi foarte bine nu i-a convenit și a spus că el îmi creează o altă secție (unde sunt acum) și mă face șef. Pe de altă parte, spunea la personal că o să opereze el acolo când o să zboare bivolul deasupra clădirii. Când am venit în noua secție totul era deplorabil, cu ciment crăpat, frunici, gândaci.

Am făcut dezinfecție, masă de operație nu aveam. Numai că peste drum de noi era fabrica de instrumentar medical. Am vorbit acolo și am reușit să-mi dotez această secție cu aparatură și instrumentar obișnuit. Atunci am făcut un demers la Ministerul Sănătății și la direcția spitalului că nu pot să operez în această secție fiindcă nu am grup de sânge, nu am instrumentar suficient. M-au chemat la minister și mi-au zis: „Nu putem să te ajutăm, n-avem ce să facem fiindcă el are puteri atât de mari„. Era în legătură și cu Ceaușescu pe care îl consultase.

Atunci eu am rămas aici, și după 3 ani de zile toți bolnavii, și de prin Comitetul Central, și de prin alte părți, veneau la mine fiindcă aveam rezultate foarte bune și îi operam eu. Nu se mai duceau la el. Lucrul ăsta le-a enervat și a făcut o adresă la direcția sanitară, la Ministerul Sănătății, și a scris ce am scris eu prima dată: că nu se poate opera acolo. Voia să mă aducă înapoi și mă desființa ca șef de secție. Atunci m-am dus la minister și mi-au zis că nu mă mută, știa toată lumea de acum care era situația.

Ați văzut recent declarațiile unui parlamentar care spunea că el nu poate fi comparat cu un medic, cu un profesor. Care este condiția medicului astăzi în societatea românească?

Este la fel. Totdeauna a fost așa. Salariile au fost tot timpul mici. Exact când am terminat eu, salariile erau la fel. Eu aveam 700 de lei pe lună, dădeam 500 lei la gazdă și 200 mă costa masa. N-aveam.. mi se rupseseră ciorapii. Am scris acasă să-mi trimită niște bani. Ai meu au rămas stupefiați : „Păi, cum? Tu ai ajuns medic și ceri bani de la noi?” Asta era situația. Și acum e la fel. Rezidenții au salarii foarte mici. Eu cred că nu parlamentarii sunt vinovați, cred că țara noastră este destul de săracă, bugetul este foarte mic. Și dacă dă salarii mai mari la medici, trebuie să dea și la ceilalți. Se creează niște disfuncționalități. Noi n-avem o bază majoră pentru a produce un buget al țării foarte mare, care să fie împărțit la toate ministerele în mod egal. N-avem industrie. Baza pentru a produce ceva bani este industria.

Dacă ați fi ministrul Sănătății care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua?

Mi s-a propus pe vremea lui Ceaușescu să fiu ministrul Sănătății, dar eu am refuzat. Am zis că dacă nu ai bani să îmbunătățești sistemul sanitar degeaba mă duc eu acolo. Că te judecă toată lumea. Ministrul nu vine cu sacul cu bani. El depinde de bugetul care i se dă. Dacă aș fi acum tot n-aș avea posibilitate să fac ceva. S-au perindat la noi cei mai mulți miniștri și n-au putut rezolva dotările, salariile medicilor care sunt foarte mici.

V-ați gândit vreodată să plecați din România?

Eu când am avut bursă în America mi-am dat seama cum e situația în străinătate. M-am întâlnit cu mulți medici plecați ilegal, care mi-au zis că le-au dat posturile cele mai proaste- de radiologi, de ginecologi. Acolo participam la operație, era un profesor de la care am învățat foarte mult. Într-o zi mi-a zis să nu intru în sala de operație. Dar eu m-am dus să văd ce se întâmplă. Când colo opera un medic căruia îi tremura mâna. De aia mi-a spus profesorul să nu intru în sala de operație. Dar medicul ăsta era de-al lor. Că dacă era din străinătate sau unul fugit din Est îl dădea afară imediat. M-a frapat acest fapt cât de apraxic era în actul operator. Așa că medici proști sunt în toată lumea, sunt și la noi. Sunt și medici foarte buni, sunt și mediocri.

Nu m-a tentat să plec că știam care e situația. Eu am fost în toate țările, și peste tot era la fel, îți dădeau posturi proaste. Aveam și eu tendință să ajung profesor, în Academie. Acolo în niciun caz nu puteai nici să visezi la așa ceva. Drept să vă spun titlurile contează destul de mult, eu am pus preț pe ele. Am făcut abstracție de latura materială, ca drept dovadă eu nu sunt un om bogat, cred că sunt cel mai sărac medic din lume. Am scris pe ușă: toate consultațiile se dau gratuit. Vin la mine cine vrei și cine nu vrei.

Vin și oameni politici?

Vin, dar mai puțini. Ei se duc în străinătate de obicei. Ei au bani. Cum e și Ponta, care s-a dus în Turcia. Parcă noi n-avem ortopezi buni?! Așa fac și ceilalți.

Cum a fost văzută operația premierului Victor Ponta în interiorul sistemului medical?

Ei știu cum e situația medicală din România și n-au încredere. În toate țările din Apus, la doi ani schimbă și miscroscoape și aparatură. La noi, eu lucrez cu un microscop de 20 de ani. Am făcut niște programe de cercetare și așa am putut obține niște bani. În perioada mea de glorie, când mă duceam cu un program de cercetare, nimeni nu îmi zicea nimic și îmi dădea bani.

Acum s-a schimbat. Vedeți ce bogați sunt unii. A mai apărut și sistemul particular. Au căutat să mă coopteze și mine, dar nu m-am dus. Au aparatură medicală bună, dar dacă un bolnav merge bine ei îl țin 2-3 zile. Așa că de multe ori bolnavii operați la spitalele de neuchirugie particulare au venit la noi, unde nu plătesc nimic.

Fiecare guvern face reformele în sistemul de stat dar situația rămâne cam la fel.

Am văzut la televizor că se vor ieftini medicamentele cu 20%. Eu sunt foarte sceptic în privința asta. Eu cred că n-o să mai importe medicamente atât de scumpe și o să facă la noi niște surogate care conțin substanța activă la jumătate, că n-au de unde să suplimenteze. Am aflat mai demult că unele medicamente sunt făcute pentru România, cu substanță activă mai puțină, nu au nicio acțiune. Dacă nu bagi medicamente din asta de calitate…. mulți umblă după medicamente din astea din import pentru toate bolile.

Care se soluția atunci pentru sistemul medical din România? Medicamente nu avem, medicii ne pleacă, politicienii se duc și se operează în străinătate.

Nu-i nicio soluție. Dacă banii sunt puțini nu e nicio soluție.

Ce sfat i-ați da unui tânăr care ar vrea să facă medicină astăzi?

Eu l-aș sfătui să meargă în străinătate și să vadă cum e acolo și să se întoarcă în țară, dacă are tendință să devină profesor sau academician. Dar unii nu doresc, doresc să facă avere sau se bazează și pe ceva operații plătite cu plicurile, și ei sunt mulțumiți.

Eu așa i-am sfătuit să meargă în străinătate, devii un medic foarte bun. Ce bucurie mai mare, cel puțin pentru mine, atunci când faci un bolnav bine? De exemplu, anul trecut a venit o pacientă din Tanzania cu o operație foarte grea, a mers destul de bine. Acum a mai venit una tot din Tanzania. Și am întrebat-o de ce nu merge la Cape Town, la Paris, la Bruxelles. Mi-a zis că acolo costă foarte mult, aici costă nici o mie de euro, pe când acolo costă 40-50.000 de euro.

Aveți mulți pacienți care vin din străinătate?

Am operat destul de mulți. Acum astea două negrese au venit. Dar mă sună de peste tot.

Ce calități trebuie să aibă un chirurg?

Trebuie să fii inovativ, să ai talent, să ai simț estetic, să ai milă față de bolnav, să ai chemare pentru așa ceva. Eu am făcut și Facultatea de Psihologie, pentru că studiind creierul voiam să știu mai mult despre psihologie, memorie, atenție. Și atunci am făcut un chestionar pentru cei care vor să urmeze chirurgia. Din studiul ăsta rezulta că trebuie să aibă talent, să aibă manualitate.

Spuneați că ați făcut și psihologia ca să înțelegeți mai bine creierul. Sunt studii care spun că nu cunoaștem decât 10% din creier. Dumneavostră cât la sută ați înțeles?

Am făcut și eu niște cercetări în privința asta. Nu am făcut psihologie așa degeaba. În 2013, un amercian neurochirurg a scris o carte de neurochirurgie și mi-a cerut și mie să scriu despre conștiință. Am scris capitolul respectiv. Lumea îmi cere să scriu fără să mă cunoască. Eu am descoperit o nouă celulă (n.r. celulă descoperită împreună cu dr. biolog Viorel Păiș). Și atunci am pornit de la ideea că în creier nu există vase limfatice, dar trebuie să existe altceva. Încă nu au apărut reacții la descoperirea mea, nu există nici reacții pozitive, nici negative, dar există sigur. Celula respectivă este o celulă care apără creierul să nu intre hematiile, înconjură vasele de sânge care la fel trebuie protejate. E o celulă care n-a fost băgată în seamă, eu am observat-o la microscop.

Ați fost la minister să le spuneți că ați descoperit celula asta și că vreți să mai faceți cercetări?

Nu-ți dă nimeni, nu-i interesează.

Domnule profesor, acum câteva luni a apărut o știre că nu aveați suficiente fonduri pentru a tipări o carte de specialitate. Ce s-a întâmplat până la urmă?

După ce a apărut la televizor toată tevatura respectivă, m-a sunat directorul Editurii Medicale a Academiei să îmi spună că îmi va fi tipărită cartea gratuit. Am predat manuscrisul, o să apară carte anul viitor.

Dacă ar fi să o luați de la capăt acum în 2015 ce ați alege să faceți?

Aș face tot ce am făcut până acum. M-aș duce în străinătate să văd cum se operează, ce tehnici utilizează. Eu când am fost în străinătate la congrese, cu burse, stăteam în sala de operație să văd cum se operează în fiecare țară, nu m-am dus la congres să ascult ce spune unul sau altul. Pe mine m-a intersat tehnica operatorie.

Ca neurochirurg care a fost cea mai dificilă situație?

Eu când am avut operații foarte grele de abia așteptam să vin să le fac. Eu am citit biografia unui mare chirurg român Setlaceck, s-a pensionat la 60 de ani și n-a mai vrut să opereze. Am citit în biografia lui că atunci când avea o operație foarte grea se ruga la Dumnezeu să se dărâme un bloc, să se accidenteze mașina….Eu, dimpotrivă, atunci când am o operație grea știu dinainte tehnica pe care trebuie să o aplic și ce trebuie să fac.

Interviu realizat de Andreea Ofițeru