Prima pagină » Știri » Surpriză pentru profesorii universitari care își pun semnătura pe „lucrările științifice”. Care vor fi noile reguli

Surpriză pentru profesorii universitari care își pun semnătura pe „lucrările științifice”. Care vor fi noile reguli

Surpriză pentru profesorii universitari care își pun semnătura pe „lucrările științifice
Profesorii care vor să garanteze pentru calitatea unei lucrări științifice realizate în afara mediului academic, cum ar fi în cazul "savanților" din detenție, ar putea să aibă nevoie de avizul universității unde predau, a spus, marți, pentru MEDIAFAX, președintele Consiliului Național al Rectorilor.

Ministerul Educației a cerut Consiliului Național al Rectorilor o centralizare a tuturor cazurilor de profesori universitari care au girat „lucrările științifice” ale deținuților, a explicat pentru MEDIAFAX Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor și fost ministru al Educației.

În urma acestui raport, se dorește ca de acum înainte, niciun profesor universitar să nu mai poată da aviz pe vreo lucrare științifică care vine din afara universității, fără înștiințarea universității unde predă.

„Vrem să putem forma un punct de vedere unitar asupra a ceea ce este de făcut în universități, pentru a preîntâmpina apariția unor astfel de situații și mă refer la componenta neplăcută a acestor situații, pentru că unele sunt jurstificate. Sunt oameni care au scris literatură științifică înainte, nu văd de ce ar trebui opriți, problema este cu cei care au alte dificultăți și care sunt, din păcate, destul de mulți, gradul de pertinență fiind foarte scăzut cu privire la implicarea bruscă în creația de literatură științifică”, a spus, pentru MEDIAFAX, Câmpeanu.

O măsură care ar putea fi trecută în regulamentele universităților este aceea ca profesorii să aibă nevoie de avizul universității unde predau dacă vor să gireze lucrări științifice. Această decizie ar interveni după ce imaginea mai multor universități de stat a fost afectată de scandalul „savanților din pușcărie”.

„A fost o situație de care nu ne-am lovit până acum, deși ea a fost inclusă în regulamentele comisiilor de etică, dar acum, odată cunoscută situația, probabil că se va introduce o prevedere care să fie similară cu aceea în care atunci când un cadru didactic titular dintr-o universitate vrea să predea într-o altă universitate, trebuie să ceară aprobarea Senatului (universitar). Asta înseamnă că atunci când un profesor universitar vrea să gireze lucrarea unui pușcăriaș, să aibă nevoie de aprobarea universității. Unele universități nu au fost de acord cu termenul aprobare și s-au oprit la termenul de avizare. Oricum i-ai spune, asta înseamnă că universitatea își asumă și răspunderea pentru că în momentul de față, în cele mai multe situații, universitățile nu au avut cunoștință de ceea ce au făcut cadrele didactice din universitățile lor, pe baza dreptului de liberă exprimare în domeniul științific al fiecăruia. Acest lucru va fi recomandat la nivelul universităților, iar universitățile sper să reproducă acest lucru în propriile reglementări interne. În ceea ce-i privește pe profesori, aceștia pot fi trași la răspundere de la caz la caz. Nu ai bază legală să stabilești ceva fiindcă nu a fost ceva interzis legal, aici se pune problema moralității”, a mai declarat, pentru MEDIAFAX, președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Câmpeanu.

În total, profesori din 38 de universități de stat și 24 de universități private au coordonat lucrări scrise de către deținuți. Începând cu anul 2006, în cazul a 426 de titluri se poate distinge universitatea sau centrul de cercetare din care proveneau coordonatorii, dintre care 293 au fost susținute de profesori din cadrul unor universități de stat, respectiv 133 din universități private, potrivit unui studiu realizat de profesorul Marius Diaconescu, de la Universitatea din București.

Dintre universitățile care apar în analiză, Universitatea din Craiova conduce detașat cu 59 de lucrări girate, adică 13,85% din toate publicațiile recenzate. Pe locul al doilea, cu 33 de lucrări coordonate (7,75%), este Academia de Studii Economice (ASE) din București, iar pe locul al treilea, cu 31 de lucrări coordonate, se află Universitatea Hyperion din București.

Legea nr. 254/2013 prevede la articolul 96 că „în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate”. Un proiect de lege prin care s-ar putea abroga această prevedere a fost depus la Senat pe 2 decembrie 2015, iar pe 6 ianuarie 2016 a primit aviz favorabil de Consiliul Legislativ.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ardelean Ben-Oni – senator PNL; Badea Viorel-Riceard – senator PNL; Bumbu Octavian-Liviu – senator UNPR; Chiru Gigi Christian – senator PNL; Ghișe Ioan – senator Independent; Iovescu Ioan – senator UNPR; Păran Dorin – senator PNL; Pașcan Emil-Marius – senator PNL; Tătaru Nelu – senator PNL; Todirașcu Valeriu – senator Independent; Canacheu Costică – deputat PNL; Mihai Aurelian – deputat Independent; Movilă Petru – deputat Independent; Scarlat George – deputat PNL; Urcan Ionaș-Florin – deputat PNL.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!