Prima pagină » Știri » Tarom suspendă zboruri către sau dinspre Republica Moldova şi Israel, în urma prelungirii stării de alertă în România și a restricțiilor impuse de cele două țări

Tarom suspendă zboruri către sau dinspre Republica Moldova şi Israel, în urma prelungirii stării de alertă în România și a restricțiilor impuse de cele două țări

Tarom suspendă zboruri către sau dinspre Republica Moldova şi Israel, în urma prelungirii stării de alertă în România și a restricțiilor impuse de cele două țări

Compania aeriană națională Tarom a anunțat, miercuri, că suspendă operarea curselor comerciale către sau dinspre Republica Moldova şi Israel, până la data de 15 octombrie 2020 inclusiv, ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de România.

Astfel, decizia vine ca urmare a faptului că autorităţile din țara noastră au anunţat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, până în data pe 15 octombrie 2020.

România se află pe lista statelor pentru care Republica Moldova impune autoizolare de 14 zile.

Pe de altă parte, Israelul a reintrat în carantină generală la nivel naţional, fiind prima ţară din lume care revine la decizia de „lockdown”, pe fondul creşterii alarmante a numărului de infectări cu coronavirus. Restricţiile din această țară au intrat în vigoare pe 13 septembrie și sunt valabile timp de trei săptămâni.

Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate. Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor.

De la aceste restricţii sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele care transportă mărfuri (cursele cargo), cursele speciale de intervenţie solicitate de către autorităţi, cursele medicale, cursele care transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, dar şi zborurile de repatriere (chartere speciale), scrie Mediafax.

În luna august, Tarom anunța o campanie de restructurări în care erau vizați 700 de angajați

Compania aeriană Tarom, care avea 1.800 de angajaţi în luna august, anunța la începutul lunii trecute o campanie de restructurări, în termen de două săptămâni, care urma să fie vizată de Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA).

Dintr-un document publicat anterior în Monitorul Oficial, citat de Mediafax, reiese că vor fi restructurate până la 700 de posturi.

Compania nu a avut încasările la care se aştepta în această perioadă din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pe fondul crizei de coronavirus.

Tarom a primit anul trecut un ajutor de restructurare de 36,7 milioane de euro şi a solicitat un ajutor de COVID de 65 de milioane de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Episod de iarnă severă în România: concluziile ședinței Comitetului ministerial pentru situații de urgență convocat de Ministerul Mediului
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Cum a reacționat Bianca Drăgușanu după ce Alina Pușcău a fost ‘demascată’ pe TikTok: 'Nu e o mare vedetă în SUA, nu știe nimeni despre ea'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
O măgăriță este vedeta Operei din New York. Agent: „Este fabuloasă”
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Județul din România în care au fost găsite 19 persoane decedate în cele 2 zile de Crăciun. Nu s-a mai putut face nimic pentru ei
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Trendul „detoxului antiparazitar” îngrijorează medicii