Tot ce trebuie să știi când îți duci copilul la școală. LECȚIA cea mai importantă pe care o poate învăța un elev în sala de clasă

Tot ce trebuie să știi când îți duci copilul la școală. LECȚIA cea mai importantă pe care o poate învăța un elev în sala de clasă
Publicat: 13/09/2015, 20:02

Una dintre problemele întâlnite în timpul procesului de învățare este anxietate de performanță, care poate avea efecte dramatice asupra evoluției unui copil. „Adesea anxietate de performanță este menținută de adult, care-i transmite copilului mesaje de genul „nu ne putem mulțumi cu o astfel de notă„. De aceea, primul pas este ca părintele să-și schimbe viziunea asupra școlii și să accepte faptul că rezultatele școlare nu garantează succesul și reușita în viață”, explică Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy. Atunci când cel mic vine acasă cu o notă proastă, cea mai mare greșeală este ca adulții importanți din viața lui să îi reproșeze eșecul.

„Adesea, după începrea școlii, părintele intră într-o transă în care vânează note și premii”

„Este esențial să evităm rușinarea – „ești un prost”; „nu ai fost în stare să te descurci”; „doar atât ai de făcut și tot nu ești în stare” – aceste mesaje blochează creierul copilului și îi transmit o lipsă de încredere din partea părintelui. Este mult mai sănătos să-l canalizăm pe copil spre activarea resurselor interioare care-l pot ajuta ca data viitoare să se implice mai mult în procesul de învățare. Îi încurajez pe toți părinții ca valoarea copilului să nu fie cântărită în note, copiii nu sunt trofee cu care să ne mândrim – ei sunt suflete care necesită toată atenția noastră pentru a se dezvolta sănătos și a-și atinge potențialul în viață. Adesea după începerea școlii părinții intră într-o transă în care vânează note și premii, însă costurile emoționale sunt uriașe – anxietăți, depresii, perfecționism, toate acestea subminează atât prețuirea de sine a copilului, cât și încrederea sa în faptul că se poate descurca și altfel”, spune Gaspar Gyorgy. Pentru a învăța, copilul are nevoie să-și mențină trează curiozitatea, iar părintele are la îndemână mijloace prin care îl poate ajuta să facă acest lucru. „Exemplul personal al părintelui este probabil cea mai bună strategie în acest sens – copilul învață foarte mult din ceea ce vede la adulți. Iar curiozitatea este ușor de cultivat, dacă și părintele este deschis și dornic să înțeleagă universul interior al copilului. Dacă părintele este extrem de ocupat și absent din viața de zi cu zi a copilului, asta va observa și la copilul său”.

Când copilul părăsește casa părintească pentru a intra în clasa pregătitoare, acesta pornește într-o lungă călătorie relațională care-l va influența pentru întreaga viață, arată cei doi specialiști. „Deoarece, relația interpersonală care se conturează modelează la modul cel mai profund imaginea de sine a copilului, încrederea în propria persoană și speranța că acesta va putea să se descurce cu viitoarele obstacole ale vieții. Numeroase studii de specialitate ne arată că încrederea cadrului didactic în capacitatea de învățare a copilului conturează semnificativ relația pe care elevul o va avea cu procesul de învățare. Mai pe românește, încrederea cu care învățătorul îl învestește pe elev îl va ajuta pe acesta să creadă în propria capacitate de a-și cultiva inteligența și de a ajunge de la un nivel mediocru la unul definit de excelență și atingerea potențialului personal”, cred Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy. Din acest motiv, este important ca părintele să dezvolte o relație cât mai bună cu școala și cu profesorii care se ocupă direct de copil, deoarece relația pe care o are cu aceștia va influența în mod direct felul în care vor fi dezvoltate abilitățile copiilor.

Cum să îl ajutăm pe copil să își rezolve conflictele apărute la școală

Școala este un mediu foarte bun în care cei mici să își exerseze abilitățile sociale și, din acest motiv, este bine ca un copil să audă acasă mesaje de respect și de înțelegere față de ceilalți. „Nici într-un caz nu încurajăm ostilitatea, disprețul sau agresivitatea, este bine ca de mic copilul să învețe să folosească strategii de genul câștig-câștig. Atunci când vine vorba despre școală este esențial să cultivăm un mediu relaxat, deoarece acolo copilul va petrece, uneori, mai mult timp decât acasă”, sunt de părere Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy. Atunci când un elev devine nefericit în urma conflictelor pe care le are la școală cu ceilalți colegi, părintele are un rol important în a-l ajuta să gestineze situația. „Conflictele sunt situații de viață cu care ne întâlnim la tot pasul, însă dacă vedem că acestea aduc tristețe, anxietate și nefericire în viața copilului atunci este important să intervenim și să analizăm posibilele variante pentru a analiza situația. Primul pas este să luăm legătura cu cadrul didactic, să obținem mai multe informații despre situația de la școală și să căutăm împreună posibile soluții. Există și varianta în care, plini de blândețe și respect, luăm legătura cu părinții celorlalți copii pentru a căuta o rezolvare împreună – desigur acest lucru ajută dacă nu lăsăm situația să se cronicizeze, deoarece dacă acționăm prea târziu este posibil să devenim agresivi sub vulcanul de furie, frică și frustrare. Consilierul școlar mai poate să fie o resursă bună pentru procesul de mediere și re-apropiere între elevi”, sunt de părere cei doi specialiști.

Există însă situații în care între elev și profesor pot apărea tensiuni, iar atunci cel mai bine este ca părintele să aibă un dialog sau mai multe cu profesorul. „Dacă însă situația se repetă în mod constant, pentru a evita costurile emoționale pe termen lung cel mai sănătos este să alegem un cadru didactic care rezonează mai mult cu viziunea de educație a părinților”, spun Otilia Mantelers și Gaspar Gyorgy.

Iar viziunea de educație ar trebui să includă unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate învăța copilul în școală. „Pentru elevii secolului XXI nu este suficient ca școala să le ofere trategii de învățare a scrisului, cititului și calculului matematic. Copilul prezentului și adultul viitorului are o nevoie la fel de mare să se înțeleagă pe sine, să-și cunoască propria minte și să învețe să dezvolte și să mențină relații interpersonale cu adevărat umane”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Ninge pe Transalpina! Apel al drumarilor către şoferi: Nu vă deplasaţi în zonele montane dacă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ