Prima pagină » Știri » Tragedia de la Timișoara | Autoritățile au fot sesizate încăt din mai 2019 despre neglijență în cazul celor patru copii: DGASPC nu a observat nereguli / Persoana care susține că a sesizat Protecția Copilului ar avea afecțiuni psihice / ISU Timiș: Cât costă neglijența? – FOTO

Tragedia de la Timișoara | Autoritățile au fot sesizate încăt din mai 2019 despre neglijență în cazul celor patru copii: DGASPC nu a observat nereguli / Persoana care susține că a sesizat Protecția Copilului ar avea afecțiuni psihice / ISU Timiș: Cât costă neglijența? – FOTO

Tragedia de la Timișoara | Autoritățile au fot sesizate încăt din mai 2019 despre neglijență în cazul celor patru copii:  DGASPC nu a observat nereguli / Persoana care susține că a sesizat Protecția Copilului ar avea afecțiuni psihice / ISU Timiș: Cât costă neglijența? - FOTO
Ancheta referitoare la cei patru copii care au murit arși de vii din cauza faptului că ar fi fost lăsați singuri în casă, fără un adult, este încă în desfășurare, dar se pare că și Protecția Copilului aveau cazul în vedere de aproape jumătate de an, însă fără să observe nereguli.

În seara incindentului, părinții copiilor decedați și fratele mai mare au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce vecinii susțineau că micuții fuseseră lăsați singuri în cameră.

De asemenea, aceștia susțin că au făcut mai multe plângeri la Protecția Copilului, însă când autoritățile veneau în control nu găseau nereguli, potrivit digi24.ro.

Potrivit surselor, se pare că persoana care susține că a sesizat autoritățile în mai multe rânduri referitor la neglijența față de cei patru copii s-ar afla în divergențe cu mama acestora și ar suferi de afecțiuni psihice.

„La acel moment, colegii mei de pe serviciul de intervenție în regim de urgență au mers, au verificat, nu s-au constatat nereguli”, a declarat Monica Trușcă, director executiv DGASPC Timiș.

Ulterior, conform procedurii, au fost anunțați cei de la serviciul social din cadrul primăriei.

„Responsabilul de caz s-a deplasat lunar la domiciliul familiei, a văzut de fiecare dată copiii, a vorbit de fiecare dată cu mama. Din punctul responsabilului de caz totul era în regulă, mama se îngrijea de copii, erau bine hrăniți, bine îngrijiți”, a declarat Esztero Emese, șef serviciu management de caz.

Și un alt responsabil de caz, Simona Badica, susține că mama nu și-ar fi lăsat copii singuri sau nesupravegheați.

„În prezent, ancheta este în fază incipientă, polițiștii au deschis un dosar penal in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și distrugere”, a specificat Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș.

Cauza probabilă a incendiului pare a fi un coș de fum necurățat și întreținut așa cum ar fi trebuit.

În momentul declanșării focului în camera micuților, copiii erau lăsați în grija unui frate mai mare, în vârstă de 14 ani. Alexandra, Adrian, Andrei și Antonia au ars de vii, sub privirile uluite ale băiatului cel mare, care nu a putut interveni să-și ajute frații. Părinții nu erau în zonă, ei fiind alertați ulterior de vecini. Copiii morți în incendiu aveau vârste cuprinse între 2 și 6 ani.

Când a izbucnit focul, băiatul cel mare plecase spre bucătărie, să încălzească lapte pentru frățiorii săi, un gest care s-a dovedit a fi salvator pentru viața lui.

ISU Timiș a postat un mesaj pe pagina oficială de Facebook despre tragicul incident care a avut loc în cartierul timișorean Elisabetin: „Cât costă neglijența?”

„Credem că prețul este prea mare, iar intervenția de noaptea trecută ne-a confirmat acest lucru.

Alarma s-a dat în jurul orei 22:35, când o persoană a sunat la 112 și ne-a anunțat disperată că a luat foc casa vecinilor și că în interior sunt surprinși de incendiu 4 copii. La o astfel de veste nu mai stai să pui alte întrebări, ci te gândești cum «să zbori» mai repede ca să ajungi acolo și să poți fi de folos. Într-adevăr, colegii noștri aproape au zburat până la adresa indicată, deoarece în mai puțin de 5 minute primul echipaj de intervenție a și ajuns la incendiu.

Ce a urmat e un tablou sinistru și tragic care va rămâne adânc amprentat în memoriile salvatorilor care au intrat în casă în noaptea tragediei. Incendiul se manifesta violent pe holul imobilului și într-o cameră în care se aflau și cei 4 micuți. Lambriurile de lemn de pe pereții încăperilor au facilitat propagarea incendiului cu o repeziciune de nedescris, iar fumul era atât de dens că nu puteai să vezi nimic în fața ta nici măcar la jumătate de metru. Cu inima strânsă, salvatorii s-au organizat rapid prin constituirea unor echipe de căutare-salvare, concomitent cu acțiunea pentru localizarea și stingerea incendiului și ventilarea spațiului incendiat.

Cu toate eforturile, veștile tragice din interior au urmat una după alta. 4 la număr. 4 copii cu vârstele cuprinse între 7 luni și 6 ani au pierit într-un mod tragic, iar alte 4 persoane au ajuns la spital cu intoxicații. 4 destine frânte de un coș de fum care nu a fost verificat și izolat corespunzător.

Cât costă neglijența? Probabil colegii noștri care au copii acasă și care aseară i-au văzut pe acești micuți vă vor spune că neglijența ne costă enorm de mult. Pe unii îi costă propria viață, pe alții viețile celor mai dragi suflete iar pe alții agoniseala de o viață. Poate ești unul dintre acele persoane care gândesc că «Mie nu mi se poate întâmpla». Într-adevăr, ție poate nu ți se va întâmpla, dar de ce să «testăm» această teorie, când putem doar să fim precauți și să ne luăm toate măsurile de siguranță pentru noi și pentru cei dragi ai noștri?!”

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul-șef al Armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski. Cine îi ia locul
Cancan.ro
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $ al lui Christopher Nolan
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Irina Margareta Nistor a dat verdictul. Ce spune despre filmul Odiseea, regizat de Christopher Nolan: „Are câteva scene care ar fi putut lipsi”
Digi24
Trump anunță noua țintă de pe teritoriul Iranului: Muntele Târnăcopului, care adăpostește un complex nuclear. „Vom ataca foarte curând”
Cancan.ro
Mișcarea religioasă care a stârnit panică în București! Fiul astroloagei, ademenit de adepții sectei controversate
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Pentru prima dată, România a depășit pragul de 60% din PIB al datoriei guvernamentale