Prima pagină » Știri » Trei persoane reținute în cazul incidentului rasist din Capitală

Trei persoane reținute în cazul incidentului rasist din Capitală

Trei persoane reținute în cazul incidentului rasist din Capitală
Polițiștii din Capitală au reținut, luni, trei bărbați ca principali suspecți de incitare la ură și discriminare în cazul incidentului de sâmbătă dimineață, când un cort amplasat de Ziua Internațională a Romilor a fost vandalizat în Piața Universității.

Potrivit unui comunicat remis de Poliția Capitalei, cei trei tineri, de 23, 27 și respectiv 34 de ani, au fost audiați la Secția 10 Poliție ca principali suspecți, iar apoi au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzațiile de incitare la ură, discriminare și distrugere.

„A fost efectuată cercetarea la fața locului, iar ulterior, organizatorii evenimentului au depus sesizări cu privire la cele întâmplate, prin reprezentanți. Au fost demarate investigații în zonă, au fost audiate mai multe persoane inclusiv agenții de pază care aveau atribuții în supravegherea obiectivului, astfel reușindu-se ca în data de 10 aprilie a.c., bănuiții să fie identificați.”, se arată în comunicat.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru agenția MEDIFAX că cei trei tineri și-au recunoscut faptele și au susținut că le pare rău. Aceștia au povestit că au consumat băuturi alcoolice în noaptea de vineri spre sâmbătă în Centrul Vechi al Capitalei, iar la întoarcerea spre casă au decis să vandalizeze cortul după ce au crezut că este un cort pentru concert de manele, neștiind că e vorba de un eveniment pentru Ziua Internațională a Romilor. Aceleași surse declară că tinerii vor fi duși la Parchet pentru audieri, dar că sunt puține șanse să se ceară arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii din Capitală verifică și paznicii care trebuiau să aibă grijă de cortul amplasat în Piața Universității, aceștia fiind anchetați pentru neglijență în serviciu și favorizarea infractorului.

„Având în vedere că agenții de pază ce aveau obiectivul în sarcină nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și ar fi părăsit zona posturilor, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu și favorizarea faptuitorului.”, se arată în comunicatul Poliției.

Pe cortul amplasat în Piata Universității din Capitala, cu ocazia Zilei Romilor, au fost scrise, vineri noaptea, mai multe mesaje denigratoare. Mai mulți demnitari, miniștri și secretari de stat, printre care și Ministrul Justiției, și-au arătat indignarea față de mesajele rasiste înscrise pe cortul unde se susțineau evenimente de Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită pe 8 Aprilie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi