Prima pagină » Știri » Un asteroid va trece pe lângă Terra pe 21 noiembrie. NASA l-a inclus în categoria „potențial periculos”

Un asteroid va trece pe lângă Terra pe 21 noiembrie. NASA l-a inclus în categoria „potențial periculos”

Un asteroid va trece pe lângă Terra pe 21 noiembrie. NASA l-a inclus în categoria „potențial periculos
Un asteroid cu un diametru cuprins între 280 și 620 de metri va trece pe lângă Terra în noaptea de miercuri spre joi, la o distanță de aproximativ 4,3 milioane de kilometri, iar NASA l-a inclus în categoria obiectelor spațiale "potențial periculoase", potrivit ibtimes.com.

Potrivit Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul NASA, asteroidul 481394 (2006 SF6) va avea o viteză de aproximativ 29.000 de kilometri pe oră când va trece cel mai aproape de Terra, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.00.

Asteroidul va trece pe lângă Terra la o distanță de zece ori mai mare decât cea dintre planeta noastră și Lună.

Specialiștii spun că acesta va trece pe lângă Terra la o distanță suficient de mare încât planeta să nu fie în pericol, dar nu pot fi excluși anumiți factori care îi pot modifica traiectoria.

Asteroidul a fost inclus de NASA în categoria „potențial periculos”, ca orice alt obiect spațial care se apropie de Terra la mai puțin de 7.480.000 de kilometri.

Specialiștii NASA și-au propus să identifice 90% dintre asteroizii de mari dimensiuni – peste 140 de metri – care ajung în apropierea Terrei, dar ar putea avea nevoie de 30 de ani pentru a realiza acest lucru.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta grecească de gogoși care a cucerit internetul. Cum faci acest desert pufos și delicios în doar 20 de minute
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
Andreea Sasu a fost dusă din nou de urgență la spital. Philipp Plein, mesaj sfâșietor
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Ce s-ar întâmpla dacă rotația Pământului s-ar schimba?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Pierderea biodiversității amenință direct sănătatea oamenilor, arată un nou studiu: dispariția polenizatorilor afectează alimentația și veniturile