Un clujean, un bucureștean și un timișorean vor să-și cumpere un apartament. Ce urmează este o realitate statistică în România

Un clujean, un bucureștean și un timișorean vor să-și cumpere un apartament. Ce urmează este o realitate statistică în România
Publicat: 22/12/2015, 13:36

La nivelul Capitalei și a celorlalte șapte mari regiuni de dezvoltare ale țării, prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare au cunoscut o evoluție ascendentă în ultimul an.

Cu trei excepții, locuințele s-au scumpit în majoritatea orașelor analizate. Cele mai semnificative rate anuale de creștere, de peste 10%, au fost consemnate în Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava, în vreme ce ieftiniri au avut loc doar în Sibiu, Reșița și Focșani.

Clasamentul național al celor mai scumpe apartamente este condus de Cluj-Napoca, București, Timișoara și Constanța, la polul opus regăsindu-se orașe precum Reșița, Târgoviște, Zalău și Satu Mare.

„În 2015, tonul în rezidențial a fost dat din Ardeal și Banat. După ce a fost devansată de Cluj-Napoca, Capitala se situează anul acesta pe locul al doilea în clasamentul orașelor cu cele mai scumpe apartamente, o premieră în România. Bucureștiul nu conduce nici topul celor mai mari creșteri de preț, fiind depășit de Cluj-Napoca și Timișoara”, a declarat directorul general imobiliare.ro, Adrian Erimescu.

În București, cu o valoare de 1.094 de euro pe metru pătrat la finele anului 2015, prețul mediu solicitat de proprietari este cu 4,9% mai ridicat decât în perioada similară a anului trecut, când ajungea la 1.043. De asemenea, Capitala se numără printre orașele cu cele mai mici scumpiri consemnate în 2015. Față de momentul de apogeu al prețurilor din Capitală, atins în martie 2008, când un apartament costa, în medie, 2.264 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu 51,7% mai mică.

Potrivit Indicelui imobiliare.ro, apartamentele vechi din Capitală costau, la finele lunii noiembrie, 1.033 de euro pe metru pătrat, în creștere cu 2,8% față de perioada similară a anului trecut. Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, se situau la o medie de 1.142 de euro pe metru pătrat, după un avans anual de 0,6%.

Din punctul de vedere al structurii cererii, apartamentele cu trei camere au devenit cele mai populare, detronându-le pe cele cu două camere. Astfel, o pondere de 38% dintre potențialii cumpărători s-au arătat interesați de locuințe tricamerale (față de 35% anul trecut), în vreme ce 36% dintre clienți ar fi optat pentru ounitate locativă bicamerală (față de 39% în 2014). Cererea pentru garsoniere și apartamente cu patru camere s-a menținut la proporții aproximativ egale, respectiv 13%, la fel ca anul trecut.

Raportat la preț, cei mai mulți bucureșteni (29%) s-au arătat interesați de apartamente cuprinse între 40.000 și 60.000 de euro, în ușoară scădere față de anul trecut (de la 30%).

Pe de altă parte, ponderea căutărilor pe segmentul 60.000-80.000 de euro a crescut de la 20% în 2014 la 22% anul acesta, în vreme ce pentru o locuință mai ieftină de 40.000 de euro ar opta 16% dintre cumpărători (față de 18% anul trecut). Un preț de 80.000-100.000 de euro ar fi dispuși să plătească 11% dintrevizitatorii imobiliare.ro, în scădere de la 12%. Cererea pentru apartamente mai scumpe de 100.000 de euro a crescut ușor, de la 20% în 2014, la 22% în 2015.

În ceea ce privește volumul ofertei, în regiunea București-Ilfov au fost scoase la vânzare, în perioada ianuarie-noiembrie 2015, un număr de 35.338 de apartamente (proprietăți unice), în scădere cu 12% față de perioada similară a anului trecut, când pe piață erau disponibile 40.095 de imobile.

Pe piața închirierilor, prețurile medii solicitate de particulari în trimestrul al patrulea al anului ajung la 220 de euro pe lună pentru o garsonieră, la 300 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere, la 350 de euro pe lună pentru o locuință tricamerală și la 550 de euro pe lună pentru una cu patru camere sau mai mult.

Cele mai mari scumpiri în București au avut loc în zona de centru-nord, respectiv în cartierele Kiseleff-Aviatorilor (14,5%) și Herăstrău-Nordului (14,4%), acestea fiind urmate de Cotroceni (13%), inclus în perimetrul ultracentral. La polul opus, proprietarii din zona Parcului Carol (Cantemir-Mărășești) și-au redus pretențiile cu 1,4% în decurs de 12 luni. Pe de altă parte, în 13 Septembrie-Panduri și Băneasa au fost consemnate cele mai mici creșteri de preț, de 3,3%, respectiv, 3,7%.

În regiunea nord-vest, din care fac parte județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare și Sălaj, apartamentele au înregistrat creșteri consistente.

Cluj-Napoca se situează pe primul loc atât în clasamentul orașelor cu cele mai scumpe apartamente, surclasând Capitala, cât și în topul celor mai mari scumpiri consemnate la 12 luni. Pretențiile vânzătorilor din orașul de pe Someș s-au majorat cu 13,6% în ultimul an, de la 978 de euro pe metru pătrat util în 2014, la 1.111 euro pe metru pătrat în 2015.

Față de aprilie 2008, când a fost atins vârful prețurilor pe piața clujeană, respectiv o medie de 1.551 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu circa 28% mai mică. La sfârșitul lunii trecute, Indicele imobiliare.ro consemna o valoare medie de 1.156 de euro pe metru pătrat pentru apartamentele vechi, cu 14,9% mai mult decât în perioada similară din 2014.

Pe de altă parte, apartamentele noi costau 1.089 de euro pe metru pătrat, cu 8,9% mai mult decât la începutul iernii trecute.

În ceea ce privește împărțirea cererii pe tipuri de apartamente, cei mai mulți clujeni (46%, în creștere de la 43% anul trecut) sunt interesați de achiziția unei locuințe cu două camere. Pe locul al doilea în topul preferințelor se situează unitățile locative tricamerale, cu o pondere de 28% din total (față de 31% în 2014), urmate de garsoniere, cu 17% (la fel ca anul trecut), și, în cele din urmă, de apartamentele cu patru camere, a căror cotă s-a menținut la 9%.

În tandem cu tendința generală de scumpire a locuințelor, în Cluj-Napoca poate fi observat și un trend de creștere a puterii de cumpărare, după cum reiese din schimbările survenite în distribuția cererii pe segmente de preț. Astfel, 28% dintre potențialii cumpărători sunt interesați de locuințe de până la 40.000 de euro, în scădere de la 34% în urmă cu un an; 27% dintre clienți ar dispune de un buget de 40.000-60.000 de euro (față de 33% în 2014), în vreme ce 25% dintre clienți ar plăti între 60.000 și 80.000 de euro (față de 19% în 2014). De o sumă de 80.000-100.000 de euro ar dispune 9% dintre clujeni (față de 6% anul trecut), în timp ce 11% ar putea depăși pragul de 100.000 de euro (în creștere de la circa 8% anul trecut).

Ca volum, oferta de apartamente a scăzut în perioada ianuarie-noiembrie cu 16% față de anul precedent, de la 11.024 de anunțuri unice de vânzare în 2014, la 9.221 de proprietăți în 2015.

Chiriile medii solicitate de proprietari se situau, în trimestrul al patrulea al anului, la 190 de euro pe lună pentru o garsonieră, 280 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere, 350 de euro pe lună pentru trei camere și 450 de euro pe lună pentru patru camere.

În regiunea centrală a țării, din care fac parte județele Alba, Brașov, Harghita, Covasna, Sibiu și Mureș, doar Sibiul se numără printre cele trei orașe care au consemnat scăderi de preț, în toate celelalte orașe-reședință analizate pretențiile vânzătorilor s-au majorat în 2015.

În Alba Iulia, prețurile au crescut anul acesta cu 5,5%, de la 583 de euro pe metru pătrat util la 615 euro pe metru pătrat. În Brașov, apartamentele s-au scumpit, în medie, cu 6,5%, de la 821 de euro pe metru pătrat util în 2014, la 874 de euro pe metru pătrat util în 2015. Față de luna mai 2008, când a fost atins vârful prețurilor în Brașov, respectiv 1.475 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu 40,7% mai mică.

După un declin anual de 2,7%, apartamentele din Sibiu costă acum 663 de euro pe metru pătrat util, față de 682 de euro pe metru pătrat în perioada similară a anului trecut. Aceasta este cea mai mare scădere de preț consemnată la nivel național în 2015.

În regiunea nord-est, din care fac parte județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, trei reședințe județene, Suceava, Bacău și Piatra Neamț sunt incluse în clasamentul celor mai mari scumpiri consemnate în ultimul an, în timp ce alte două, Botoșani și Iași, se numără printre orașele cu cele mai mici rate de creștere.

În Constanța, apartamentele scoase la vânzare s-au scumpit cu 7,6% în decursul ultimelor 12 luni, de la 852 de euro pe metru pătrat util, la 917 euro pe metru pătrat. Valoarea actuală este cu circa 42% mai mică decât cea consemnată în momentul de vârf al pieței locale (iunie 2008), respectiv 1.589 de euro pe metru pătrat.

La finele lunii trecute, un apartament vechi putea fi achiziționat în orașul de la malul mării cu o sumă medie de 903 euro pe metru pătrat util, cu 4,6% mai mult decât în urmă cu un an. Pe de altă parte, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale costau 938 de euro pe metru pătrat, respectiv cu 6,2% peste media atinsă în urmă cu 12 luni.

În regiunea Sud-Muntenia, cele mai mari creșteri de preț au avut loc în Pitești (+7,9%, de la 681 de euro/mp la 735 de euro/mp) și Ploiești (+4,2%, de la
720 de euro pe metru pătrat util, la 750 de euro pe metru pătrat).

În Craiova, care face parte din regiunea Sud-Vest Oltenia, locuințele s-au scumpit cu 8,7% în ultimul an, de la 735 de euro pe metru pătrat util în ultimul trimestru din 2014, la 799 de euro pe metru pătrat în prezent.

În vestul țării, Aradul și Timișoara se numără printre orașele cu cele mai mari scumpiri consemnate în 2015. Arad, orașul care anul trecut s-a situat pe primul loc în clasamentul celor mai mari ieftiniri, se numără în 2015 printre reședințele de județ cu cele mai importante creșteri de preț. După un avans de 7,2%, apartamentele din oraș pot fi achiziționate acum cu 536 de euro pe metru pătrat util, față de 500 de euro pe metru pătrat în urmă cu un an.

Timișoara se situează pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari creșteri de preț consemnate în 2015 (după Cluj-Napoca) și, totodată, pe locul al treilea în topul orașelor cu cele mai scumpe apartamente din țară. În ultimul trimestru din 2015, suma medie solicitată de vânzători a ajuns la 929 de euro pe metru pătrat, cu 12,7% peste valoarea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 824 de euro pe metru pătrat. Față de momentul de vârf al pieței (luna iunie a anului 2008), când un apartament costa, în medie, 1.329 de euro pe metru pătrat util, valoarea actuală este cu aproape 31% mai mică. La sfârșitul lunii noiembrie, locuințele vechi din orașul de pe Bega aveau un preț cerut de 934 de euro pe metru pătrat util, cu 12,4% mai mult decât în urmă cu un an.

Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, se situau la o medie de 948 de euro pe metru pătrat, cu 8,2% mai mult decât în perioada similară a lui 2014.

În ceea ce privește distribuția cererii pe categorii de apartamente, datele colectate de imobiliare.ro în trimestrul al patrulea arată că 39% dintre potențialii cumpărători sunt interesați de apartamente cu două camere (față de 42% anul trecut). Următoarele pe lista preferințelor sunt unitățile locative tricamerale, cu o pondere de 32% (de la 34% în 2014), în vreme ce garsonierele atrag 18% dintre clienți (față de 15% anul trecut), iar cererea pentru apartamente cu patru camere a crescut de la 9% la 11%.

Timișoara este, de asemenea, orașul cu cea mai mare scădere (ca volum) a ofertei de apartamente dintre cele șase centre regionale analizate. Astfel, în perioada ianuarie-noiembrie, pe piața locală au fost scoase 6.207 anunțuri unice de vânzare, cu 26% mai puțin decât în perioada similară a anului precedent, când erau disponibile 8.413 anunțuri.

Pe piața închirierilor de apartamente, pretențiile proprietarilor se situează la o medie de 150 de euro pe lună pentru o garsonieră, 250 de euro pe lună pentru două camere, 300 de euro pe lună pentru trei camere.

Doar cinci dintre reședințele de județ analizate (Sibiu, Reșița, Focșani, Deva, Târgu Jiu) fac excepție de la tendința generală de creștere a prețurilor la apartamente. Dintre acestea, trei au consemnat ieftiniri în ultimul an, Sibiu, Reșița și Focșani, în timp ce în celelalte două cazuri au avut loc stagnări, Deva și Târgu Jiu. De menționat este că cea mai mare scădere a fost anul acesta de 2,7%, semnificativ sub marja maximă consemnată în 2014, respectiv 6,7% (în cazul Aradului).

Clasamentul reședințelor de județ cu cele mai mici creșteri de preț, de până la 5%, este compus în mare parte din orașe mijlocii (Brăila, Zalău, Târgoviște), însă include și două dintre marile centre regionale ale țării, respectiv Bucureștiul (cu un plus de 4,9% la 12 luni) și Iașiul (avans de 4,8%).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
George Simon a devenit tată pentru prima dată. Liderul AUR este în culmea fericirii: ”M-ai...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la...