Prima pagină » Știri » Un englez și un german, arestați preventiv la Constanța, pentru trafic de migranți

Un englez și un german, arestați preventiv la Constanța, pentru trafic de migranți

Un englez și un german, arestați preventiv la Constanța, pentru trafic de migranți
Un englez și un german, arestați preventiv la Cosntanța

Magistrații Tribunalului Constanța au admis propunerea procurorilor și au dispus arestarea preventivă a lui Aref Muhamad Fuat – cetățean german, și a lui Hazhar Sadiq Jabbary – cetățean brutanic, „fiecare pe câte o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 29 august 2015 și până la data de 27 septembrie 2015, inclusiv”, pentru trafic de migranți, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia instanței nu este definitivă, având drept de contestație în termen de 48 ore de la pronunțare.

Cinci cetățeni irakieni, între care un copil de doi ani, au fost prinși în timp ce încercau să intre ilegal în România, din Bulgaria, pe jos, în zona localității Negru Vodă, din județul Constanța, polițiștii de frontieră reușind să captureze și călăuzele grupului, un cetețean britanic și unul german, ambii etnici irakieni.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, joi noapte, în jurul orei 22.30, în punctul de frontieră de la Negru Vodă s-au prezentat pentru a intra în țară, din Bulgaria, un cetățean britanic, etnic irakian, însoțit de cinci irakieni, doi bărbați, două femei și un copil de doi ani. După ce li s-a explicat că cei cinci irakieni nu pot pătrunde pe teritoriul țării noatre pentru că le lipseau vizele de intrare, cei șase au făcut cale întoarsă în țara vecină.

Vineri dimineață, în jurul orei 03.30, polițiștii de frontieră de la Negru Vodă au observat, cu ajutorul sistemului de termoviziune, un grup de șase persoane care se deplasa pe jos, dinspre Bulgaria spre România, în apropierea punctului de trecere a frontierei. Imediat a fost declanșată o acțiune specifică în urma căreia au fost reținute cele șase persoane, care au fost duse apoi la sediul PTF Negru Vodă pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre același grup care încercase să intre în țară mai devreme, prin punctul de frontieră. Ulterior, oamenii legii au depistat și un cetățean german, tot etnic irakian, care urma să-i preia pe migranți cu un autoturism, din apropierea frontierei.

Polițiștii de frontieră au întocmit în cauză dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de intrare în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, trafic de migranți și complicitate la trafic de migranți.

Cei cinci migranți irakieni au fost predați, sâmbătă dimineață, autorităților de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!