Prima pagină » Știri » Un pictor din Suceava, fost profesor de liceu, găsit mort în casă. Varianta crimei nu este exclusă

Un pictor din Suceava, fost profesor de liceu, găsit mort în casă. Varianta crimei nu este exclusă

Un pictor din Suceava, fost profesor de liceu, găsit mort în casă. Varianta crimei nu este exclusă

Un pictor din Suceava, fost profesor la „Liceul de Arte” din municipiu, a fost găsit mort în locuința sa, una dintre ipoteze fiind că bărbatul ar fi fost ucis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, sâmbătă după-amiază, bărbatul, Cornel Dan, în vârstă de 65 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din cartierul George Enescu din Suceava.

El a precizat că ușa apartamentului era închisă, dar nu încuiată și că trupul neînsuflețit a fost găsit pe pat, iar bărbatul avea un bandaj la cap.

Cazul este cercetat de un procuror criminalist și este așteptat rezultatul necropsiei pentru stabilirea cauzei morții, nefiind exlusă varianta ca bărbatul să fi fost ucis.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava a precizat că bărbatul obișnuia să consume băuturi alcoolice și era văzut frecvent în compania unor persoane fără adăpost, pe care le lua în locuința sa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google