Prima pagină » Știri » Un primar a fost condamnat definitiv pentru pornografie infantilă

Un primar a fost condamnat definitiv pentru pornografie infantilă

Un primar a fost condamnat definitiv pentru pornografie infantilă
Primarul comunei Șotrile din Prahova a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Ploiești la un an și șase luni de închisoare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă față de cea pronunțată de instanța de fond. Decizia este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sentinței publicate luni pe portalului Curții de Apel Ploiești, instanța a admis apelul declarat de primarul comunei Șotrile împotriva deciziei Tribunalului Prahova care l-a condamnat ca instanță de fond și i-a redus pedeapsa.

„Admite apelul declarat de inculpatul Davidescu Daniel Bogdan împotriva sentinței penale (…) pronunțată la 27 martie 2019 de Tribunalul Prahova pe care o desființează în parte, în latură penală și rejudecând, reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 2 ani și 2 luni închisoare, la 1 an și 6 luni închisoare”, se arată în sentința pe scurt publicată pe portalul Curții de Apel Ploiești.

Magistrații Curții de Apel Ploiești au menținut însă toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Astfel, pedepasa este cu suspendare, termenul de supraveghere este de patru ani, iar pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va face muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Șotriile, și/sau Grădinița/ Școala din Șotriile, pe o perioadă de 70 de zile.

Decizia este definitivă.

Primarul a fost trimis în judecată în noiembrie anul trecut, pentru pornografie infantilă, după ce înainte cu o lună, procurorii DIICOT Ploiești au făcut două percheziții în comuna Șotrile, dintre care o percheziție la sediul Primăriei, într-o cauză în care s-au făcut cercetări față de un suspect, pentru șantaj, act sexual cu un minor și pornografie infantilă.

Potrivit DIICOT, în perioada 2016 – 2017, suspectul ar fi început o relație de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relațiile sexuale pe care le-a întreținut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar și influențată de autoritatea suspectului.

„Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relație, suspectul a început să o șantajeze, amenintând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromițătoare cu caracter pornografic, reperezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinților acesteia în cazul în care nu va continua relația de concubinaj”, arăta DIICOT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!