Viktor Orban vine la Băile Tușnad, pentru a vorbi despre „problemele Europei”. Mai mulți demnitari români AU REFUZAT invitația

Viktor Orban vine la Băile Tușnad, pentru a vorbi despre „problemele Europei. Mai mulți demnitari români AU REFUZAT invitația
Publicat: 23/07/2018, 14:06

Reprezentanții organizatorilor Universității de Vară de la Băile Tușnad au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că în cadrul manifestării vor fi abordate teme care prezintă interes pentru maghiarii din Transilvania.

„Încercăm și în acest an să abordăm la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad (Bálványos) temele de actualitate ale vieții politice și publice care prezintă interes pentru maghiarii din Transilvania. Vor avea loc mai multe dezbateri care tratează viitorul Europei, inclusiv cel al Europei Centrale și de Est, dar vor fi popularizate și probleme de politică națională, chestiuni economice și tematici legate de soarta Bazinului Carpatic. Sâmbătă, va vorbi despre aceste teme și premierul Ungariei, Orban Viktor, care va susține o conferință comună cu și europarlamentarul Tokes Laszlo, președintele CNMT, al cărei moderator va fi Nemeth Zsolt, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei. Vor mai participa la Băile Tușnad, printre alții, și vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, miniștri ai Guvernului de la Budapesta, lideri ai PPMT și PCM, dar și parlamentari și primari ai UDMR, universitari și episcopi maghiari”, au spus sursele citate.

Potrivit acestora, au fost transmise invitații și unor demnitari români care, însă, au declinat participarea la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad.

„Cu toate acestea, vor fi și invitați români la universitatea de vară, alături de diverși politicieni, analiști și jurnaliști europeni, care au confirmat participarea lor, cum ar fi Radu Carp, Mihai Răzvan Ungureanu, Ioan Stanomir”, a precizat organizatorii.

Pe lângă dezbateri și conferințe, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad vor fi organizate și concerte susține de artiști și trupe precum Ruzsa Magdi și Deak Bill Gyula împreună cu Hobo, Maszkura és a Tücsökraj, Honeybeast, Tankcsapda, Naza, Vad Fruttik, Transylvanium, Ocho Macho și Bagossy Brothers Company.

Cea de-a 29 ediție a Universității de Vară și a Taberei Studențești de la Băile Tușnad (Bálványos) se va desfășura între 24 și 29 iulie, evenimentul fiind organizat de Fundația Pro Minoritate din Ungaria, Consiliul Tineretului Maghiar din România și CNMT.

Ironic: Tușnad, cel mai mic oraș din România, aflat în inima țării, este „izvorul” ideilor lui Viktor Orban, politicianul rebel al Uniunii Europene, care a cucerit Ungaria fără drept de apel

Viktor Orban, care tocmai a câștigat fără drept de apel al treilea mandat în fruntea guvernului ungar, lansa pe piață, în 2014, la Școala de Vară a UDMR de la Tușnad, termenul de „iliberalism” opus „liberalismului” care guvernază lumea occidentală de 50 de ani. Aceasta este unul dintre conceptele care stau la baza ideologii sale actuale, o platformă prin intermediul căreia și-a cimentat poziția la Budapesta și la Bruxelles, o ideologie care s-a născut la Tușnad, Harghita, în inima României.

„Trebuie să spunem din nou, răspicat și cu curaj, că o democrație nu trebuie să fie neapărat liberală, poate exista democrație și fără liberalism. Pe de altă parte, liberalismul n-a putut niciodată să slujească ideea națională, să-i încurajeze pe unguri în păstrarea ideii naționale și a avuției naționale. Statul liberal ungar, guvernele liberale de până acum n-au putut opri ca Ungaria să devină datoare vândută”, iată fraza-cheie a discursului lui Orban din iulie 2014 de la Tușnad.

Atacul lui Orban la adresa Occidentului începuse însă cu mult în urmă. În vara lui 2011, tot la Tușnad, Orban susținea că cei care mai spun că piața liberă trebuie să dicteze regulile fac parte din „lumea veche” aceea a consumerismului de tip occidental, la a cărui sfârșit tocmai asistăm. N-a fost să fie!

Ironic, așa cum legenda legată de vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a dus mai departe renumele orașului și al efectelor terapeutice ale apelor, și „ideologia” lui Orban a fost atinsă miraculos de Tușnad, locul de unde a „izvorât” conceptul de „iliberalism”. Iliberalismul, un termen care, deși inițial părea deplasat, fără viitor, născocirea unui politician naționalist din Europa de Est, începe să își găsească locul în realitatea actuală, să prindă rădăcini în climatul politic bulversat.

În școlile de științe politice din marile universități nu se mai vorbește de „democrație”, ci de „democrații” sau „democraturi” – caricaturi ale democrației. Și, după cum excelent argumentază Ovidiu Nahoi într-un comentariu din Dilema Veche, din 2016, lupta politică în Europa și în lumea democratică va fi în viitor nu între „stânga” și „dreapta”, ci între „liberalism” și „iliberalism”.

Băile Tușnad, un oraș în județul Harghita, este format din localitățile componente Băile Tușnad (reședința) și Carpitus, fiind o importantă stațiune balneo-climaterică. Deși are o populație de 1.641 locuitori, fiind orașul cu cel mai mic număr de locuitori din România, a reușit să se remarce prin apele minerale și să își facă un nume în istorie.

Cel mai probabil, stațiunea Băile Tușnad a fost fondată în jurul anului 1842, însă a fost distursă în timpul revoltei din 1849. Reconstrucția a reînceput abia în 1852. Despre apele minerale din zona tușnadului există dovezi scrise încă din sec XVIII, în care se menționează existența unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere.

Denumită „Perla Ardealului”, Tușnadul este una dntre cele mai frumoase așezări balneare din țara noastră. Activitatea balneară în Băile Tușnad se desfășoară încă de la jumătatea secolului XIX. Prima bază de tratament de la Băile Tușnad a fost realizat după proiectele lui Bela Kuklai și s-a finalizat în anul 1890, sub denumirea „Ștefania” (mai târziu „Sfânta Ana”).

În anul 1968, Băile Tușnad a fost declarat oraș turistic. În continuare orașul este dominat de maghiari, care reprezintă 89% din populație, românii fiind doar o minoritate de 6,34%, potrivit celui mai recent recensământ. În anul 1941, numai 3 români trăiau în Tușnad.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un...