Turismul românesc, pe nisip mișcător. Diminuarea voucherelor de vacanţă și introducerea plafonului de 800 de lei au afectat „apetitul” pentru concedii
Turismul românesc se află pe nisip mișcător, după ce au fost diminuate voucherele de vacanță și a fost introdus plafonul de 800 de lei. Sistemul de tichete de vacanță a fost actualizat de la 1 ianuarie 2026, iar tichetele sunt oferite lucrătorilor de la stat care au salarii nete de până la 6.000 de lei. Altfel, reducerea voucherelor și introducerea plafonului de 800 de lei au afectat „apetitul” pentru concedii.
Turismul din România este afectat de reducerea valorii voucherelor de vacanță. ANAT spune că decontările au scăzut la jumătate în primul trimestru din 2026, iar agențiile observă mai puține rezervări făcute din timp pentru vacanțe în țară. Industria turismului avertizează că bugetele mai mici pentru concedii reduc interesul românilor pentru turismul intern.
Ce transmite ANAT
ANAT anunță că în primul trimestru din 2026 decontările pentru voucherele de vacanță au scăzut la jumătate. Deși numărul voucherelor emise a rămas aproape la nivelul din 2025, plafonarea la 800 de lei a redus bugetele pentru concedii și interesul pentru vacanțele interne. Primele efecte sunt scăderea rezervărilor făcute în avans, iar impactul vânzărilor last-minute va putea fi evaluat după sezonul de vacanță.
„În primul trimestru al anului 2026, volumul decontărilor s-a redus la jumătate, aşa cum era anticipat. În acelaşi timp, numărul voucherelor de vacanţă emise s-a menţinut la un nivel apropiat de cel înregistrat în 2025, însă modificarea valorii acestora începe deja să producă efecte vizibile. Odată cu introducerea plafonului de 800 de lei pentru angajaţi, eliminarea voucherelor cu valori mai ridicate din piaţă conduce, în mod natural, la diminuarea bugetelor alocate vacanţelor.
În consecinţă, nu doar că numărul beneficiarilor este mai mic, ci şi sumele disponibile pentru călătorii s-au redus, ceea ce afectează apetitul pentru vacanţele în România. Primele efecte se observă deja prin scăderea rezervărilor realizate în avans, iar un posibil reviriment generat de vânzările last-minute va putea fi analizat doar după încheierea sezonului concediilor, cel mai probabil în iulie sau august 2026”, a declarat vicepreşedintele ANAT, Adrian Voican, citat într-un comunicat al Asociaţiei.
„Interesul turiştilor pentru România rămâne ridicat”
Potrivit Agerpres, turismul românesc continuă să evolueze lent, pe fondul lipsei unei strategii naționale coerente. ANAT spune că întârzierea și reducerea valorii voucherelor de vacanță au afectat cererea internă în primul trimestru din 2026, iar promovarea turismului are încă probleme de coerență. Totuși, interesul pentru România rămâne ridicat, iar litoralul și Delta Dunării arată semne de revenire datorită factorilor externi și schimbării comportamentului turiștilor.
„Întârzierea distribuirii voucherelor de vacanţă, corelată cu diminuarea valorii acestora, a afectat semnificativ cererea internă în primul trimestru din 2026.
La acestea se adaugă o promovare care are încă nevoie de mai multă coerenţă şi consistenţă, pentru a pune mai bine în valoare potenţialul turismului intern. Cu toate acestea, interesul turiştilor pentru România rămâne ridicat, iar în anumite segmente precum litoralul şi Delta Dunării, se observă semne de revenire, susţinute mai ales de factori externi şi de schimbările de comportament ale consumatorilor”, se menţionează în comunicat.
Vouchere pentru mediul privat
De asemenea, vă reamintim că agențiile de turism cer vouchere de vacanță și pentru mediul privat. Acest sistem ar putea să se extindă și în cazul lucrătorilor din acest mediu, reprezentanții ANAT susținând că tichetele au avut un rol esențial în dezvoltarea turismului intern și în creșterea gradului de fiscalizare din sector. Mai multe informații se găsesc AICI.
Autorul recomandă:
- Un turist a câștigat un proces în care a reclamat că nu a putut rezerva șezlong pe o plajă din Grecia
- Unde se află cea mai ieftină țară din lume. Berea costă 1 euro, iar pentru un fel de mâncare plătești 3 euro
- Top 5 plaje din România unde te poți refugia de căldură și agitație urbană. Una dintre ele se află la 70 de kilometri de București
- Agențiile de turism cer vouchere de vacanță și pentru mediul privat
- Cine beneficiază de voucherele de vacanță în 2026. Pragul de venit scade la 6.000 de lei
- Schimbare de plan. O familie de italieni și-a rezervat un zbor spre Cracovia, dar a ajuns la Craiova. Cum a fost posibil
Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ