Prima pagină » Turism » Schimbare de plan. O familie de italieni și-a rezervat un zbor spre Cracovia, dar a ajuns la Craiova. Cum a fost posibil

Schimbare de plan. O familie de italieni și-a rezervat un zbor spre Cracovia, dar a ajuns la Craiova. Cum a fost posibil

O familie de italieni și-a rezervat un zbor spre Cracovia (Polonia), dar a ajuns la Craiova. Motivul este cât se poate de simplu. Prescurtările orașelor sunt apropiate. La Cracovia, prescurtarea este „KRK”, în timp ce prescurtarea pentru Craiova este „CRA”. Însă, chiar și în aceste condiții, apar și numele întregi în dreptul destinațiilor.

O familie din Basilicata a rezervat un zbor spre Cracovia, Polonia, dar a ajuns la Craiova, România. Chiar dacă familia a ajuns aici, recunoscând greșeala, au avut parte de o vacanță plăcută. Familia rezervase zborul pe site-ul companiei aeriene, dar alesese orașul greșit, având în vedere că numele erau similare. Dar și-au dat seama de greșeală abia la sosire. În ciuda tuturor acestor lucruri, s-au bucurat de călătorie, notează Corriere Della Sera.

Vacanță ruinată. O familie de italieni și-a rezervat un zbor spre Cracovia, dar a ajuns la Craiova. Cum a fost posibil

Familia voia să ajungă în Polonia

„Nu ne rămâne decât să râdem”

În timp ce tururile rezervate și cazarea plătită în avans îi așteptau la Cracovia, familia s-a trezit într-un alt oraș, cu o limbă diferită și un plan complet regândit. „Pățania” a fost povestită de familie pe un grup de Facebook, „Visiting Krakow”.

„Vrea cineva să râdă puțin? Sosire la poarta A8 a aeroportului din Bari, destinația indicată fiind Cracovia, dar aterizare la Craiova, în România. Motivul? Rezervare greșită (din partea noastră). Nicio problemă, nicio legătură ratată: doar o eroare umană, facilitată de două nume surprinzător de asemănătoare. Nu ne rămâne decât să râdem”, a povestit familia pe un grup de Facebook.

Autorul recomandă:

Sursă foto: Envato

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Premieră. Un satelit american a fotografiat avionul spațial ULTRASECRET al Chinei
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
O spioană a Chinei ar fi ajuns în patul șefului Nvidia! Scandalul a ajuns până la Donald Trump
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat pe întuneric între Prințul Marco și Gabriella, de fapt. Am editat imaginile și le-am 'aprins lumina'
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!