Prima pagină » Știri politice » MRU se „dotează” cu un partid. Cu cine a avut „discuții exploratorii” Ungureanu

MRU se „dotează” cu un partid. Cu cine a avut „discuții exploratorii” Ungureanu

MRU se

Mihai Răzvan Ungureanu nu își va face partid, ci va prelua unul sub sigla căruia să participe în alegeri. Anunțul a fost făcut astăzi chiar de fostul premier, într-o postare pe Facebook, la o zi după ce a semnat manifestul alianței antiUSL alături de liderii PDL, PNȚCD, PNR și FCD.

Potrivit unor surse politice partidul cu care MRU „va dota” ICCD-ul este Forța Civică, a lui Adrian Ștefan Iurașcu. Partidul va avea un Congres săptămâna viitoare, vineri, când își va alege noua conducere și va lua o decizie privind participarea la alegeri.

„În contextul legislației actuale, Inițiativa(ICCD-n.r.) nu poate să angajeze candidaturi pentru Parlament în cadrul platformei decât prin intermediul  unui partid. Evident, candidații Inițiativei nu vor adera la unul sau  altul dintre partidele care compun, alături de Inițiativă, platforma. Nu este însă vorba nici de transformarea Inițiativei într-un partid, ci de a dota Inițiativa cu un astfel de vehicul electoral (…) Dacă încă din primele zile de existență Inițiativa a fost  catalizatorul unor resurse participative nebănuite și al încrederii în  acțiunea publică, e timpul să redăm încrederea în implicarea și acțiunea  politică propriu-zisă prin intermediul unui altfel de partid. Iar dacă Inițiativa a avut înainte de toate un rol expresiv,  permițând exprimarea celor care, atunci când privesc spectrul politic,  văd la stânga prăpastie și la dreapta loc de mai mult, e timpul să ne  ocupăm locul, printr-o ofertă politică de dreapta atașată unui altfel de  partid”, a scris Ungureanu.

Iurașcu: Am avut discuții exploratorii cu domnul Ungureanu

Președintele Forței Civice, Adrian Ștefan Iurașcu, a declarat, pentru gândul, că a avut o serie de discuții cu Mihai Răzvan Ungureanu, dar și cu alți lideri ai PDL și PNȚCD. „Cu domnul Ungureanu am avut discuții exploratorii. Am vorbit și cu domnul Pavelescu(președintele PNȚCD-n.r.) și cu câțiva lideri PDL. Discuțiile au fost despre o colaborare care să ducă la o înfrângere în alegeri a USL. Vrem ca România să fie o tară democratică, atașată valorilor Uniunii Europene. Asta e bătălia. Forța Civică va face tot ce va putea astfel încât forțele de centru-dreapta să înlăture USL de la guvernare pentru că pârjolește România”, a declarat Iurașcu, pentru gândul.

El a precizat că o decizie privind participarea Forței Civice în alegeri, singură sau într-o alianță, se va lua la Congresul de vinerea viitoare al partidului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Cât a plătit Speak pentru doar două nopți pe litoralul românesc: „Eu nu înțeleg de unde au oamenii ăștia bani”
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Alina Laufer, criticată dur de internauți după ce și-a făcut intervenții la nivelul feței: „Te-ai desfigurat”! Arată complet diferit acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Astronomii au găsit 3 găuri negre supermasive pe punctul de a se ciocni