Prima pagină » Știri » Un copil de 12 ani aflat într-o tabără în Bucegi a fost găsit mort

Un copil de 12 ani aflat într-o tabără în Bucegi a fost găsit mort

Un copil de 12 ani aflat într-o tabără în Bucegi a fost găsit mort
Un băiat de 12 ani aflat într-o tabără școlară la o cabană în Masivul Bucegi a fost găsit mort, vineri, cal mai probabil după ce a căzut de la fereastra camerei în care era cazat, poliția deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un băiat de 12 ani aflat într-o tabără școlară la o cabană în Masivul Bucegi a fost găsit mort, vineri, cal mai probabil după ce a căzut de la fereastra camerei în care era cazat, poliția deschizând o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Prahova, Daniel Radu, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a fost sesizat, vineri dimineață, de către cadrele didactice care însoțesc un grup de elevi într-o tabără în Masivul Bucegi că un băiat de 12 ani, aflat în tabără, a fost găsit mort.

Trupul copilului a fost descoperit în apropierea cabanei în care este cazat grupul de elevi, cadrele didactice care au anunțat Poliția afirmând că este posibil ca băiatul să fi căzut de etaj.

La ora transmiterii acestei știri, echipe de criminaliști se îndreaptă către cabana în apropierea căreia s-a produs incidentul.

Reprezentantul Poliției Prahova a precizat că accesul către cabana în care copilul era cazat este foarte dificil, întrucât cabana este situată într-o zonă izolată și greu accesibilă din Bucegi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Creatina ar putea ajuta la combaterea depresiei, spun oamenii de știință