Prima pagină » Știri externe » Barroso: „Datorită UE și Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România”

Barroso: „Datorită UE și Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România”

Barroso:
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, vineri, într-un discurs susținut la o reuniune de la Florența a Biroului grupului parlamentar al PPE, că este mândru de rolul jucat de UE și de Comisie în "reinstaurarea statului de drept" în România.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, vineri, într-un discurs susținut la o reuniune de la Florența a Biroului grupului parlamentar al PPE, că este mândru de rolul jucat de UE și de Comisie în „reinstaurarea statului de drept” în România.

„Avem discursul despre «mai multă Europa», dar este nevoie și de o Europă mai bună, o Europă bazată pe valori. Și de aceea, de exemplu, este de o importanță decisivă ca în UE toate țările membre să respecte statul de drept și valorile democratice ale unei societăți pluraliste și libere. Tocmai de aceea vreau să spun că sunt foarte bucuros și mândru de rolul pe care Uniunea Europeană și Comisia Europeană îl joacă în problemele apărute în România”, a afirmat Barroso, în referirea la România din discursul său.

De asemenea, el a arătat că în urma acțiunilor UE și Comisiei Europene a fost posibilă evitarea „schimbărilor nedemocratice” și „reinstaurarea statului de drept” în România.

„Datorită UE și Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România și trebuie să fim mândri de acest lucru, pentru că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o țară care este membră a Uniunii noastre”, a mai afirmat Barroso.

Discursul susținut de Barroso la reuniunea grupului PPE de la Florența a avut ca temă „Criza proiectului european și rolul familiei PPE”.

Potrivit unui comunicat al grupului PPE, reuniunea Biroului de la Florența desfășurată joi și vineri are ca obiectiv „revenirea la creșterea economică în Europa și apărarea valorilor europene non-negociabile”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Prețul combustibilului scade, dar biletele de avion rămân scumpe
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!