Prima pagină » Magazin » Filmul horror „The Possession” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Filmul horror „The Possession” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Filmul horror
Filmul horror "The Possession", cu Kyra Sedgwick în distribuție, s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de Exhibitor Relations, informează AFP.

Filmul „The Possession”, regizat de Ole Bornedal, spune povestea unei familii care este atacată de o entitate supranaturală malefică și a obținut încasări de 9,5 milioane de dolari de vineri până duminică, în cinematografele nord-americane.

Pe locul al doilea s-a menținut pelicula cu gangsteri „În afara legii/ Lawless”, care prezintă aventurile unei familii de traficanți americani din vremea Prohibiției. Filmul îi are în distribuție pe Tom Hardy, Jessica Chastain, Gary Oldman, Shia LaBeouf și Mia Wasikowska și a obținut încasări de 6 milioane de dolari.

Lungmetrajul „The Words”, de Brian Klugman, a debutat pe poziția a treia în box office-ul nord-american, cu încasări de 5 milioane de dolari de vineri până duminică. Filmul spune povestea unui scriitor care cunoaște gloria furând manuscrisul altuia.

Lungmetrajul „Eroi de sacrificiu 2/ The Expendables 2”, având o distribuție de zile mari, alcătuită din actori celebri, trecuți de vârsta tinereții – Sylvester Stallone, în vârstă de 66 de ani, Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 65 de ani, Chuck Norris, în vârstă de 72 de ani, Jean-Claude Van Damme, în vârstă de 51 de ani, Bruce Willis, în vârstă de 57 de ani, Jason Statham, în vârstă de 44 de ani, Dolph Lundgren, în vârstă de 54 de ani, și Jet Li, în vârstă de 49 de ani -, a coborât pe locul al patrulea, cu încasări de 4,7 milioane de dolari.

Un alt film de acțiune, „Moștenirea lui Bourne/ The Bourne Legacy”, a coborât încă un loc, până pe poziția a cincea, cu încasări de 4 milioane de dolari de vineri până duminică.

Filmul de animație „ParaNorman”, care amestecă multe aluzii la filme de groază celebre cu o doză bună de umor, a pierdut încă o poziție și a ajuns pe locul al șaselea, cu încasări de 3,8 milioane de dolari.

Lungmetrajul „The Odd Life of Timothy Green”, produs de compania Walt Disney, care abordează tema dificilă a sterilității, a coborât pe locul al șaptelea, cu încasări de 3,6 milioane de dolari. Acest film este adaptat după nuvela fantastică scrisă de Ahmet Zappa și îi are în rolurile principale pe Jennifer Garner și Joel Edgerton.

Comedia politică „Campania/ The Campaign”, cu Will Ferrell și Zach Galifianakis în rolurile principale, s-a menținut pe poziția a opta a box office-ului nord-american, cu încasări de 3,5 milioane de dolari.

Cel mai recent film din seria „Batman”, intitulat „Cavalerul negru: Legenda renaște/ The Dark Knight Rises”, s-a situat pe poziția a noua, cu încasări de 3,285 milioane de dolari de vineri până duminică. Produs de studiourile Warner Bros., cu un buget de 250 de milioane de dolari, „Cavalerul negru: Legenda renaște” este cel de-al treilea film din seria „Batman” care a fost regizat de Christopher Nolan și l-a avut în rolul principal pe actorul galez Christian Bale.

În plină campanie pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, documentarul politic anti-Obama „2016: Obama’s America” încheie topul 10 al lungmetrajelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a vândut bilete în valoare de 3,281 milioane de dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Primul sondaj după căderea Guvernului Bolojan. Cine e liderul politic în care românii au acum cea mai mare încredere
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Când va executa Marine Le Pen pedeapsa dacă ajunge PREȘEDINTE?
Click
Bianca Drăgușanu nu-l iartă pe Victor Slav. Ce acuzații lansează la adresa fostului soț: „El e influencer, e în vacanță, e plecat”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă ar fi alegeri. Cum a evoluat intenția de vot după două luni de criză politică
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare