Prima pagină » Știri » Clasa pregătitoare la București: lipsesc 50 de profesori și mai trebuie adus mobilier

Clasa pregătitoare la București: lipsesc 50 de profesori și mai trebuie adus mobilier

Clasa pregătitoare la București: lipsesc 50 de profesori și mai trebuie adus mobilier
Aproximativ 50 de posturi sunt neocupate la clasele I și pregătitoare din Capitală, dar în 17 septembrie în toate sălile va fi personal, iar 80 la sută din mobilier a fost deja adus în unitățile de învățământ

Aproximativ 50 de posturi sunt neocupate la clasele I și pregătitoare din Capitală, dar în 17 septembrie în toate sălile va fi personal, iar 80 la sută din mobilier a fost deja adus în unitățile de învățământ, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISMB, Marian Banu.

„Există deficit de resursă umană. Miercuri, deficitul era de aproximativ 50-55 de posturi. Totuși, în 17 septembrie, toate clasele vor avea personal”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Marian Banu a precizat că dacă până vineri nu vor fi găsite cadre didactice calificate, se va apela la studenți, doctoranzi, masteranzi, care ulterior vor susține un concurs.

În legătură cu situația achizițiilor de mobilier, purtătorul de cuvânt al ISMB a spus că 80 la sută din unitățile de învățământ au deja luate seturile cu măsuțe și scăune reglabile.

„Termenul limită pentru livrarea mobilierului este 26 septembrie, vorbim despre 9.800 de seturi. În 80 la sută din școli acestea există deja”, a precizat Marian Banu.

Inspectorul general școlar al Capitalei, Constantin Trăistaru, declara, săptămâna trecută, că introducerea clasei pregătitoare a fost lipsită de un studiu privind posibilitățile unităților de învățământ de a crea aceste clase.

„Sunt școli unde s-au repartizat cinci clase, în altele trei, în altele două, fără niciun studiu prealabil. Din păcate a trebuit să găsim soluții să reorganizăm planul, astfel încât, în acest moment, avem 435 de săli de clasă pentru pregătitoare. La aceste clase trebuie să predea cadre didactice calificate”, a spus inspectorul general școlar.

„Nu acceptăm funcționarea în trei schimburi, suprapopularea școlilor. Un management bun nu înseamnă trei schimburi, ci organizarea învățământului în două schimburi”, a mai declarat Constantin Trăistaru.

În București sunt 424 de unități de învățământ preuniversitar, potrivit ISMB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Când vin ploile? Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două săptămâni