Prima pagină » Economic » Ministerul Transporturilor: Diaconescu NU VA PUTEA PARTICIPA la privatizarea CFR Marfă decât asociat cu firme sau fonduri

Ministerul Transporturilor: Diaconescu NU VA PUTEA PARTICIPA la privatizarea CFR Marfă decât asociat cu firme sau fonduri

Ministerul Transporturilor: Diaconescu NU VA PUTEA PARTICIPA la privatizarea CFR Marfă decât asociat cu firme sau fonduri
Dan Diaconescu nu va putea participa la privatizarea CFR Marfă, ca persoană fizică, ci doar asociat cu firme sau fonduri de investiții, care să îndeplinească criteriile impuse de Ministerul Transporturilor referitoare la capacitatea financiară sau operațională, potrivit MTI.

Dan Diaconescu nu va putea participa la privatizarea CFR Marfă, ca persoană fizică, ci doar asociat cu firme sau fonduri de investiții, care să îndeplinească criteriile impuse de Ministerul Transporturilor referitoare la capacitatea financiară sau operațională, potrivit MTI, informează Mediafax.

„Va putea în măsura în care se va asocia într-un consorțiu, care va putea demonstra ministerului că îndeplinește criteriile de precalificare cu privire la experiența, la capacități financiare, la capabilitate operațională. Numai așa, dacă ne referim la acest domn”, a declarat, marți, Cristina Militaru, șef Serviciu Privatizare în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).

Militaru a răspuns unei întrebări venite din partea presei cu privire la posibilitatea participării lui Dan Diaconescu la privatizarea CFR Marfă, la finalul unei ședințe de dezbatere publică organizată de Ministerul Transporturilor privind un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă și a mandatului instituției pentru implementarea acesteia.

Ea a afirmat că va fi nevoie de o firmă din domeniu sau fonduri de investiții care, la rândul lor, să fie asociate cu persoane juridice care pot îndeplini criteriile operaționale, tehnice sau economice care urmează să fie înscrise în caietele de sarcini.

„O persoană fizică, simplă, nu va putea participa în nume propriu la această privatizare”, a spus Militaru.

La rândul său, Horațiu Buzatu, secretar general adjunct în Ministerul Transporturilor, care coordonează activitatea și procesul de privatizare a CFR Marfă, a afirmat, răspunzând unei întrebări similare, că Dan Diaconescu „nu este preocupare din punctul nostru de vedere”.

„Nu vreau să ajungem cu discuția în jurul lui Dan Diaconescu. Nu-l cunosc. Vom vedea ce se întâmplă până la urmă. Nu înseamnă că, dacă își anunță intenția, aceasta se va și materializa”, a spus Buzatu.

Reprezentanții MTI au afirmat că în prezent este în lucru stabilirea valorii de piață a companiei, privatizarea urmând să se facă utilizând acest nivel și nu valoarea contabilă.

Ministerul intenționează să meargă cu strategia de privatizare a companiei în guvern săptămâna aceasta, după care să poată forma comisia de privatizare care să elaboreze dosarul de prezentare a companiei.

Dosarul de prezentare ar urma să fie finalizat la începutul lui octombrie, ținta angajată de autorități față de FMI pentru finalizarea privatizării CFR Marfă fiind luna decembrie.

Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Contractul nu a fost însă semnat, iar premierul Victor Ponta Ponta a anunțat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că așa-zisul câștigător nu a avut nici bani, nici intenția de a deveni acționar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

Diaconescu a declarat că este interesat și de preluarea CFR Marfă și a altor companii de stat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi