Prima pagină » Sport » Operația lui Duckadam s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore

Operația lui Duckadam s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore

Operația lui Duckadam s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore
Operația la care a fost supus, marți, președintele de onoare al FC Steaua București, Helmuth Duckadam, s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Spitalului Floreasca din Capitală.

Operația la care a fost supus, marți, președintele de onoare al FC Steaua București, Helmuth Duckadam, s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Spitalului Floreasca din Capitală.

Potrivit surselor citate, statea lui Duckadam este bună, iar soția acestuia discută, în prezent, cu medicul Șerban Brănișteanu, șeful echipei care a efectuat intervenția chirurgicală, pentru a afla detalii despre operație.

Intervenția chirurgicală a vizat eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera brațului drept și introducerea unei grefe pe porțiunea de arteră subțiată, potrivit unor surse medicale.

Operația a fost programată inițial pentru luni, însă, pentru că au fost descoperite noi leziuni în urma unei investigații angio-RMN, s-a impus amânarea cu o zi a intervenției.

Duckadam a fost operat de către o echipă de medici condusă de Șerban Brădișteanu, șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca

Președintele de onoare al FC Steaua a efectuat, luni, o serie de investigații, printre care angio-RMN, care au pus în evidență alte leziuni decât cele identificate până acum, respectiv pe vasele energente de la aortă, au spus surse medicale.

Fostul portar a fost internat în 19 septembrie la Spitalul de Urgență Floreasca, fiind supus unor investigații complexe, în vederea intervenției chirurgicale.

Operația la care a fost supus, marți, președintele de onoare al FC Steaua București, Helmuth Duckadam, s-a încheiat cu succes, după aproape nouă ore, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Spitalului Floreasca din Capitală.Diagnosticul pus inițial de medici în cazul Duckadam este insuficiență arterială acută la brațul drept, ceea ce înseamnă că un segment al arterei

este înfundat, iar sângele nu mai circulă așa cum ar trebui, în această zonă formându-se cheaguri care presează asupra vaselor. Din păcate, există riscul ca în orice moment un cheag să se desprindă și să se îndrepte către inimă, spun specialiștii.

Începând din 19 septembrie, Duckadam urmează un tratament anticoagulant pentru a-i regla circulația sanguină și abia apoi va intra în sală pentru un by-pass arterial. Această operație presupune eliminarea cheagurilor de sânge și introducerea unei grefe pe porțiunea de arteră subțiată, creând astfel o punte de legătură.

Intervenția chirurgicală este absolut necesară în cazul fostului portar, echipa operatorie fiind pregătită pentru intervenție

Brațul său este acum deformat, după ce pe artera axilară s-a format un anevrism masiv de 9 pe 8 centimetri, care conține în interior multiple cheaguri de sânge. Acest lucru a cauzat o inflamație mare la nivelul umărului fostului portar, anevrismul cuprinzând, de asemenea, și structuri nervoase. Medicii spun că eliminarea acestor cheaguri este absolut necesară, pentru că, în caz contrar, există pericolul unui accident vascular cerebral.

Cel mai probabil, operația va consta în eliminarea anevrismului și refacerea cu ajutor unei grefe a fluxului arterial.

Helmuth Duckadam a fost internat, în 7 septembrie, la Secția de Chirurgie Cardiocasculară din Constanța cu diagnosticul „insuficiență arterială acută la antebrațul drept”. A fost externat o zi mai târziu după ce a suferit un intervenție la antebraț. La mai puțin de o săptămână, în 13 septembrie, Duckadam a fost din nou internat,din cauza durerilor, dar de acea dată, la Spitalul Militar din Capitală. În 18 septembrie, Helmuth Duckadam a fost internat la Spitalul Floreasca unde a fost supus unor investigatii complexe în vederea operației.

Helmut Duckadam are această suferință încă din 1986, la doar două luni după ce a câștigat cu Steaua cupa campionilor europeni la Sevilla, intrând în Cartea Recordurilor pentru că a apărat patru penalty-uri.

În 2009, fostul portar al echipei Steaua Helmuth Duckadam a suferit o operație de înlocuire a unui vas de sânge la mâna dreaptă, la Timișoara.

Duckadam a câștigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla, când a apărat patru penaltiuri, intrând în Cartea Recordurilor. Cu „roș-albaștrii” a mai cucerit două titluri de campion și o Cupă a României. Are 133 de meciuri în prima ligă și două selecții la echipa națională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Vânătorul de extratereștri de la Harvard” va conduce noul consiliu OZN al lui Donald Trump