Prima pagină » Magazin » Imaginea NASA publicată în premieră

Imaginea NASA publicată în premieră

Imaginile sunt incredibile! Este probabil fotografia care îți va schimba radical perspectiva despre...

NASA a făcut publică o imagine care ilustrează „inelul” de gaz fierbinte care înconjoară Calea Lactee și care se extinde de câteva sute de mii de ani lumină, relatează Daily Mail. Astronomii au încercat să estimeze masa gazului cu ajutorul Observatorului Chandra X-ray, rezultatele explicând astfel problema „barionului lipsă” (particulă elementară grea).

Barionul este o particulă asemănătoare protonilor și neutronilor și reprezintă peste 99,9% din masa atomilor descoperiți în cosmos.

Potrivit unui studiu recent al specialiștilor de la Chandra, temperatura gazului este de câteva sute ori mai ridicată decât suprafața Soarelui.

„Noi știam despre gaz că este în jurul galaxiei și știam cât e de fierbinte. Întrebarea este cât de mare este suprafața pe care se întinde gazul și care e masa lui?”, a declarat Anjali Gupta, coordonatorul studiului.

Astfel, oamenii de știință au stabilit că masa gazului care înconjoară Calea Lactee este echivalentă cu masa din cel puțin 10 miliarde de sori, cel mai probabil 60 miliarde. Masa estimată depinde de mai mulți factori, precum cantitatea de oxigen corespunzătoare hidrogenului, principalul element.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Adrian Asoltanie, expert în educație financiară: „Suntem în prag de iarnă”. Ce să faci cu banii când jobul nu mai e sigur și toate se scumpesc
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!